O zi frumoasa in Sahara

14

maroc cocos algeria1

N-o sa pretind acum ca am fost in toata Sahara. Am vazut doar o parte mititica, al carei mare avantaj e ca ofera conditii de supravietuire.

de Brad Florescu (articol realizat in colaborare cu Amazingrace)

Dupa ce m-am cazat frumos la hotelul “Les Portes du Desert” si am postat primul articol, mi-am spus ca trebuie sa incerc sa vad cat mai multe. Stiti voi…sa fac poze, sa adun informatii, ca doar de-aia ma duc in vacanta.

Am negociat dur timp de o ora cu gazdele mele pretul unui tur de o zi cu Land Rover-ul prin toata zona. Pana la urma, am batut palma la pretul de 70 de euro pentru 4 persoane. 4 pentru ca, dati-mi voie sa ma mandresc, la tura din Maroc am avut primii tovarasi de AmazingRace.ro: un cuplu de olandezi bogati care au vrut sa le organizam noi vacanta de iarna. Va garantam ca le-a placut.

Palma fiind batuta – la un pret indecent de mic – a doua zi dimineata ne-am luat micul dejun la piscina si, la 9 si jumatate, am pornit in jurul Erg Chebbi sa vedem ce era de vazut. Iata, deci, ce e de vazut. Fasten your seatbelts: e un articol lung si denivelat.

1. Vulpea desertului
Un animal mititel si dragut, cu fatza de pisica, pe care am intalnit-o la marginea drumului, in bratele unui baiat. Baiatul – afacerist de mic – iti dadea voie sa faci poze cu vulpea daca-i scapai si lui cativa dirhami. I-am facut poza, facem dirhamii juma-juma, ok?

2. Satul african. Muzica din Tumbuctou.
La cativa kilometri sud de Merzouga se afla un satuc intemeiat acum 40-50 de ani de malinezii veniti pe ruta vechilor caravane. Locuitorii satului au trasaturi tipice Africii central-vestice si isi pastreaza vechile traditii cum pot si ei.

Pentru a adauga culoare (la propriu si la figurat) satului, un grup de muzicieni negri face rezidenta in acest sat si ii intampina pe putinii vizitatori cu ceai cald si cu muzica din Mali.

Dupa ce-am ascultat muzica, am baut ceai si am facut poze, a fost randul meu sa ofer ceva. Am luat special din tara pungi de bomboane si creioane, pe care am avut acum ocazia sa le ofer copiilor din sat. Din pacate, n-am apreciat corect numarul copiilor, asa ca n-am putut sa le dau fiecaruia decat un creion si cate doua ciocolati mici. Data viitoare iau mai multe.

3. Copiii cautatorului de onyx
Am plecat de la africani si-am luat-o de-a dreptul prin pustia pietroasa si uscata. Soferul ne-a facut cateva demonstratii de condus “off-road” (mai degraba “no road”), dandu-ne cu capul de toti peretii Land Rover-ului si atragandu-si porecla de “Crazy Blue Man of Morocco”. I-a placut atat de mult ca a ras tot restul zilei.

Ne-am dat jos din masina in mijlocul unui peisaj bizar, care mi-a amintit de excursia de pe Marte (nu, n-am fost inca acolo, dar asa imi imaginez ca o fi). Stanca, stanca, stanca si in stanca, niste gropi adanci. Foarte adanci: 40 de metri. Iar pe buza haului, 3 copii vindeau pietricele. Dintr-una din gropi, se auzea un tarnacop lovind. Tatal celor 3 era jos si sapa dupa onyx-ul care mai ramasese in aceasta fosta exploatare, secatuita si inchisa de francezi cu ceva ani in urma.

Am cumparat de la copii doua minerale (unul verde si unul albastru – foarte frumoase) si am plecat. Fetita cea mare, care s-a ocupat de negociere, nu avea mai mult de 16 ani, dar parea de o varsta cu desertul. E grea viata in Sahara. Noroc ca am descoperit cateva ramase bomboane in traista si am facut-o, pentru 5 minute, mai dulce.

fata cautatorului de onyx1

4. Satul abandonat. Ceai in Sahara.
Exploatarea mineralelor a fost si ramane o industrie importanta in Maroc. Muntii de aici, saraci in viata, sunt bogati in minuni minerale.

Satul abandonat a ramas pustiu dupa ce exploatarile franceze din zona si-au inchis portile, iar oamenii n-au mai avut de lucru. Locul e literalmente pustiu. Singurii locuitori sunt 3 soldati din armata regala care au reparat o ruina si stau aici ca sa pazeasca granita. Algeria e la 50 de kilometri distanta si, in zona asta pustie, se petrec destule treceri ilegale.

Cum stateam asa, in “centrul” satului pustiu cu aparatul de gat, aud o voce strigandu-ma in franceza “Monsieur! Monsieur!”. Era unul dintre soldati. M-am gandit instantaneu ca vrea sa ma certe ca fotografiez ceea ce, pana la urma, era un obiectiv militar. S-a apropiat de mine si m-a intrebat daca nu m-ar deranja daca, impreuna cu prietenii mei, as dori sa beau un ceai in baraca lor.

Si am baut ceai cu granicerii marocani in mijlocul pustiei, langa frontiera cu Algeria. Si am mancat prajiturele. Si am vorbit, folosindu-ne la maxim (si noi si ei) franceza invatata in scoala. Cei 3 soldati stau aici cate 2 ani, cu permisii de cate 10 zile la fiecare trimestru. Casuta lor, cea mai instarita din satul ruinat, era saraca, dar curata.

Desi viata lor era departe de idealurile vestice (si chiar si de cele marocane), nu s-au plans. Nu le placea in desert, departe de familiile lor – unii aveau copii mici – dar isi asumau cu mandrie rolul de paznici ai acestui loc, pe unde trec doar vantul si algerienii satui de viata. Ne-au spus o vorba pe care v-o redau, pentru ca mi s-a parut foarte frumoasa:
“Le desert, c’est beau pour trois jours…pas pour toujours”.

Nu si-au dorit nimic de la noi. N-au cerut nimic, n-au acceptat nici macar o tigara. Aveau o casa, isi doreau sa fie gazdele cuiva. Am avut norocul sa fim noi aceia. Sa traiti, ostasi!

5. Batrânul cu două ţări si fata fără nici una
The Crazy Blue Man of Morocco, mandru de porecla nou dobandita, ne-a smuls din sat si ne-a propulsat, cu 100 de kilometri la ora, mai departe prin desert, pana la locul numit “tabara nomada”.

Ca sa ne definim bine termenii: tabara consta dintr-un cort si un bordei din chirpici. Si nu era singura. Mai erau cateva astfel de asezari unifamiliale raspandite printre pietre, la distante de cel putin o mila una de alta. Nomazilor le place sa aiba mult spatiu vital.

Stapanul gospodariei, un batran de 70 de ani, statea intr-o rana rezemat de bordei si se uita printr-un binoclu. Isi supraveghea dromaderii, trimisi de unii singuri sa-si caute un fir de iarba comestibil.

“Inainte traiam mai incolo, chiar pe granita…dar veneau algerienii si-mi furau animalele” zice el in berbera (tradus de soferul nostru nebun) “De-aia m-am mutat aici…Dar, din cand in cand, ma duc inapoi. Impachetez ce am, urc totul pe camila si ma duc pana in partea algeriana. Dorm acolo cateva nopti, impachetez iar si ma intorc”.

Asta a-propos de bunicii nostri care, la 40 de grade afara, stau in gradina si plivesc rosiile sau sapa via. Reflexele cu care ne nastem mor odata cu noi, daca n-avem cui le lasa mostenire.

In afara de casuta de lut si de cativa dromaderi, averea batranului consta in niste gaini slabanoage care ciuguleau – ma intreb ce – prin nisip, un car de carpe asezate la soare si o nevasta grasa. Copiii plecasara “la oras” in Merzouga. Mai tarziu am aflat si de ce soferul nostru oprise aici si nu la ceilalti nomazi. Omar, seful patronului de la “Les Portes du Desert” era insurat cu fata mosneagului.

Il intreb pe batran la oha: “Oferiti cazare aici?” Zice: “Da, uite cortul ala acolo…poti sa vii sa dormi cand vrei in el” “Nu asa…cazare-cazare!” “Aaa…vrei sa platesti? 100 de dirhami pe noapte” (10 euro in banii nostri). I-am dat 100 de dirhami in avans, pentru noaptea in care ma voi rataci prin Sahara si voi avea nevoie de adapost.

Dand sa plec, arunc o privire spre “cortul-hotel” si vad inauntru o mogaldeata incotosmanata. Ma uit mai bine si inteleg socat ca cineva chiar se “cazase” acolo. Ma apropii. O tanara cu trasaturi asiatice impleteste un fular. Intru in vorba:
-Salut…vorbesti engleza?
– Da
– De unde esti?
– Din Tokyo”
– Aaa???? Tokyo, Japonia?
– Exact.
– Si ce faci aici?
– Stau
– De cand?
– De doua saptamani.
– Cum ai ajuns in locul asta?
– Am trecut pe-aici, mi-a placut si l-am rugat pe domnul de acolo sa ma lase si pe mine sa stau o vreme. Dorm aici, mananc ce mananca si ei, ne intelegem prin semne, ca nu stiu nici franceza, nici araba.
– Si mai stai?
– Da, cateva zile. Pe urma plec mai departe. Vad eu unde
– Sayonara.
– Sayonara.

5. Putina oaza
Am pornit mai departe – era deja 3 dupa-amiaza – spre mica oaza unde camilarii isi adapa animalele. Un lucru care m-a uimit in toata tura asta marocana, si pe care l-am regasit si aici: fiecare firicel de apa e folosit cu maxim respect si cu o inteligenta admirabila.

Oaza traia dintr-un fir de apa mai subtire si mai slab decat ce curge la robinet la etajul 10 al unui bloc din Berceni. Firicelul asta reusea sa hraneasca doua duzini de palmieri – in care traiau pasari – si o mica gradina apartinand nomazilor din zona. Cursul de apa era canalizat spre un rezervor subteran (pentru a evita evaporarea) si apoi recanalizat, cu randul, la fiecare parcela, timp de cate 5 ore. Sistemul asta de irigatie este comun in oaze, unde singura sursa de apa trebuie sa hraneasca zeci sau sute de suflete.

Am jurat sa nu mai las niciodata apa sa curga aiurea la baie.

camilarii1

6. Depoul de camile si cautarea unui drum.
Porniseram deja inapoi spre baza cand, pe marginea drumului care nu exista, am vazut o ingramadeala fara sfarsit. Peste 100 de dromaderi dormitau pe nisip, sub privirile proprietarilor.

Am crezut ca e un targ de animale si i-am cerut soferului sa opreasca si sa-mi spuna ce e de fapt. Era un “depou” de dromaderi; locul unde animalele se odihneau dupa o zi de munca (in cazul de fata, dupa o zi de carat in spate vizitatori). Cele 100 de animale blande si obosite profitau de ultima raza de soare dinaintea noptii reci si, lipite cu boturile de nisip, trageau la aghioase.

“Maine vine un grup mare…Spanioli…Fac o jumatate de zi de tura prin Erg Chebbi si pe urma pleaca inapoi la Ouarzazate”
Drumul meu, asa cum mi-l doresc, e undeva intre japoneza rezidenta in pustiu si suta de turisti care adulmeca Sahara si pleaca.

7. Meci amical. Romania-Maroc 0-1.
Am reintrat pe sosea. Era aproape noapte. La marginea drumului, pe un camp, 50 de copii ne faceau disperati cu mainile. Stiau ca Land Rover-ul inseamna turisti straini si ca turistii straini inseamna bomboane, creioane sau ceva gologani.

Nu mai aveam nici bomboane, nici creioane, dar cumparasem din Marrakech o minge de fotbal si o luasem in portbagaj pentru situatii neprevazute (viata m-a invatat ca trebuie sa ai intotdeauna o minge de fotbal la tine).
Am oprit masina, am coborat si le-am spus copiilor care ma priveau plini de speranta:

“Je n’ai pas de caramelles! Je n’ai pas de crayons! Mais…j’ai quelque chose d’autre!”

Am scos mingea din masina si i-am dat un sut de-am inaltat-o pana la luna. Pe urma, impreuna cu cel mai mare dintre baieti – cred ca avea 15 ani – am facut echipele.s

Asa a avut loc primul meci amical Romania-Maroc din desertul Sahara. Terenul – acoperit cu gudron si nisip de cea mai buna calitate – s-a prezentat impecabil. Publicul – 25 de fetite care nu jucau, ca erau fetite – a fost cel de-al doisprezecelea jucator. Arbitrul – obiectiv si impartial – vantul de seara.

Am dat doua pase in adancime care s-au soldat cu suturi pe poarta. In minutul 10, am primit o pasa ideala in fata buturilor adverse (doua pietre), dar am irosit-o cu nonsalanta sutand in portar. Doua minute mai tarziu, pe contra-atac, adversarul a deschis scorul in uralele publicului si ale cainilor din satul vecin.

M-am cerut afara, pe motiv de obosela (imi scosesera sufletul din mine). Am fost transferat pana la masina de cateva zeci de suporteri in delir.

Undeva, in sufletul meu, desi ratasem o ocazie si adversarul conducea cu 1 la 0, m-am simtit invingator.
Am ajuns inapoi la hotel dupa apus. La bar, camilarii beau ceai, bateau in tobe si cantau pe limba Saharei. I-am ascultat pana cand s-a facut atat de tarziu incat azi devenise deja maine.

Mai multe imagini si povesti despre Maroc puteti vedea pe Amazingrace.ro.

Tags:



14 comentarii

  1. Am fost in Maroc in 2008. Am vizitat orasele imperiale si Sahara.
    Spectaculos si inedit totul, dar cea care mi-a ramas la suflet a fost Sahara. Nu exista nici un loc din cele care le-am vazut pana acum care sa inspire atata liniste absoluta. Totul are alte dimensiuni acolo, atingi cumva infinitul.
    🙂 Mi-ati trezit amintiri placute!

  2. Bravo, dom’le, ai condei. Nu ma inghesui de obicei la povesti de calatorie, dar asta chiar m-a prins si mi-a facut placere pana la sfarsit. La mai multe calatorii si povesti inainte!

  3. Multumesc pentru o experienta extraordinara. Sunt locuri minunate pe pamant ,printre ele si desertul. Tin totusi sa subliniez importanta diversitatii de pe pamant si sa aduc in atentie importanta pastrarii aceste diversitati … de nu, vom avea parte in viata de zi cu zi de aceast desert ( oara va mai fi minunat atunci ? )

  4. Bradut,
    Stii care cred ca este o mare problema pentru ca din ce in ce mai multi romani sa vada frumusetile care le descrii.. toti isi inchipuie ca o sa-i coste mii de euro, mai ales destinatiile exotice… Incerc sa demonstrez ca de fapt nu este asa de scump… de exemplu o tura de o saptamana in Maroc poate costa si 550 euro daca te duci sa vezi, sa descoperi, sa inveti:
    http://imperatortravel.blogspot.com/2010/01/maroc-1-saptamana-in-mai.html

    M-am gandit ca saptamanal sa fac niste programe explicat step by step cu bani si sfaturi concrete cum sa vezi diverse locuri.. Maine scriu cum poti vedea Nepalul timp de 2 saptamani pentru 880 euro (avion, viza, mancare, hoteluri, transport intern, safari, etc, etc). Apropos… cica Air Asia baga in curand zbor la Kathmandu. E fascinant, da o fuga !

  5. Serios, Cezar, poti tu explici asta? Incerci sa demonstrezi niste lucruri pe care le citim de vreo 3 ani de zile pe site-ul d-lui Florescu, nu? Doar ca dansul le explica cu mai mult har, ceea ce ajuta mult mai mult la motivarea cititorilor de a calatori si nu insista in demonstratii doar de dragul de a afisa multiplele cunostinte pentru binefacearea ego-ului.

  6. @ Florin, daca asta ai inteles din ce scriu, no pb 🙂 Nu am ce sa explic, cunosc nu stiu cati care cred ca dincolo de Halkidiki – Antalya – Albena costa imens. Crezi, ca cu un Florescu chiar si cu un super har se face primavara ? 🙂 Eu cred ca trebuie foarte multi Braduti pentru ca romanii sa treaca peste bariera fricii de calatorii

Reply To Razashu Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger