O treime dintre femeile din SUA cred ca animalul de companie este mai ascultator decat barbatul

22

O treime dintre femeile maritate care detin un animal de companie considera ca acesta din urma este un ascultator mai bun decat sotii lor. Pe de alta parte, potrivit unui studiu realizat de Associated Press, 18% dintre barbati sunt de parere ca animalele de casa sunt mai atente la problemele lor decat propriile consoarte.

Christina Holmdahl, 40 de ani, vorbeste mai tot timpul cu pisica, cei doi caini sau cei trei cai despre sotul ei. “Ma confesez lor de nenumarate ori, fie ca e vorba de ce mi se intampla la munca, fie ca e vorba de problemele pe care le am cu sotul”, declara americanca pentru AP.

Pentru Bill Rothschild, 44 de ani, n-ar exista nici o diferenta daca ar impartasi necazurile cu sotia cu care sta de 19 ani sau cu un rac botezat Cray Aiken. Facut cadou de fiica sa, Bill crede despre Cray ca ii asculta mai bine problemele: “Sotia mea nu e atenta la nimic din ce-i zic. Ma simt mult mai comfortabil cand ii impartasesc racului problemele mele. La fel si cu un caine pe care l-am avut: o limba pe care mi-o dadea era suficienta pentru a ma alina”.

Fiecare al 10-lea detinator de animale de companie spune ca si-ar impartasi problemele cu acestea. Cei mai multi dintre participantii la sondajul realizat de AP cred ca animalele lor sunt stabile si ca rar trec prin vreo depresie. Doar 5% dintre stapani declara ca si-au dus animalul la doctor sau la psiholog din cauza unei proaste dispozitii.

Cainii par cei mai ascultatori companioni: 25% dintre detinatorii de caini spun ca acestia sunt mai ascultatori decat sotul sau sotia, in timp ce numai 14% dintre cei care au o pisica se bizuie pe ajutorul acesteia la greu.

“Animalele sunt fantastice pentru ca ofera ajutor neconditionat. Nu ne intorc vorba, nu ne ofera opinii contradictorii si ne sunt mereu alaturi. Oricat ne-am iubi sotul sau sotia, adesea ei nu sunt alaturi sau au propriile opinii despre cum ar trebui sa infruntam o problema”, spune Karen Sueda, behaviorist veterinar. “Mai ales barbatii au adesea tendinta sa rezolve o problema mai degraba decat sa asculte care este acea problema”.

Foto: Flickr / SeeMidTN.com (aka Brent).

Tags:



22 de comentarii

  1. Perfect de acord!
    Eu am o euglena verde pe care o port mereu dupa mine pt. ca imi asculta toate problemele pe care i le povestesc. Si nici nu imi raspunde obraznic.

  2. Concluzia e simpla: 33% isi doresc un caine, nu un partener. Nu inteleg ce le opreste…

    Mie imi plac oamenii independenti, nu as dori sa stau cu o marioneta.

  3. Animalele normal ca sunt mai ascultatoare pentru ca nu inteleg ce li se spune! Sau poate e o scuza pentru a vorbi singuri cu voce tare

  4. Ce s-a omis:
    1. Cainele nu iese la bere cu prietenii.
    2. Cainele nu pleaca in delegatie cu secretare
    3. Cainele nu isi lasa ciorapii imprastiati prin casa
    4. Cainele nu uita capacul de la wc ridicat.
    etc

  5. Pingback: Animale de companie « word wide web

  6. Cred ca e vorba de “listener” – cineva care sa le asculte (ce au de spus), nu sa fie ascultator in sensul de obedient… 😐

  7. 33% din vacile din SUA dau mai mult lapte decat cele 33% dintre femeile care cred ca animalul de companie este mai ascultator decat barbatul…
    Autorii sondajului ar trebui sa desfasoare o activitate cu adevarat utila. In rest, despre americani si problemele lor, numai bine!

  8. aici gresesc femeile !!!!!!! din dorinta de a domina…. au ajuns sa iubeasca un animal de companie fiindca e mai ASCULTOTOR decat barbatul…. pei si-atunci de unde sa fie iubire si sa existe o relatie de durata intre ei cand ea vrea sa domine??!!!! cine poate iubi un dictator??!!!

  9. Pingback: How to Care for a Dachshund | Pet Website Store

  10. Pingback: Drinkwell Original Pet Fountain

  11. Pingback: The PAN PET PANORAMIC STEREO VIEWER from JAPAN | superpets - dogs, cats, birds, reptiles, horses information

  12. Pingback: Nice Pet photos| Financial Planner

  13. Pingback: Nice Pet photos :

  14. Pingback: Pet Finder – the Easiest Way to Find a Lost Pet | Pet Adoption

  15. Pingback: Pet my tummy please | Pets

  16. Pingback: Pics of Dogs | Pet Dachshund, Slinkie

  17. Pingback: Sidda’s Pet Butterfly_080708_0098 - DayCareLife.com | DayCareLife.com

  18. Pingback: The Rules of Pet Adoption | Pet Portal Online

Reply To Amiba Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger