O tânără a renunţat la plastic, timp de un an

0

Deşi pare aproape imposibil să eliminăm plasticul din viaţa de zi cu zi, atâta vreme cât se regăseşte în nenumărate obiecte de uz comun, neozeelandeza Merren Tait a reuşit să trăiască timp de un an fără să folosească deloc acest material. Mai mult, tânăra a publicat recent şi o carte despre experienţa ei, în care explică toate schimbările implicate de această decizie de a fi mai prietenoasă cu mediul şi mai atentă la propria sănătate, încurajându-şi cititorii să facă la rândul lor acest experiment.

 

day-1-1024x768

 

E greu să ne imaginăm că, atunci când aruncăm, de pildă, o pungă de plastic la întâmplare, are mari şanse să persiste în natură până în 2515 sau poate chiar mai departe. Numărul exact de ani necesari pentru descompunerea unei pungi de plastic nu este încă cert, atâta vreme cât astfel de pungi au intrat în circulaţie în urmă cu doar 50 de ani, însă calculele cercetătorilor indică undeva între 500 şi 1000 de ani pentru ca o singură pungă să dispară, prin biodegradare, de pe faţa pământului. Pe cât de răspândit este plasticul în vieţile moderne, pe atât este de greu de descompus prin procese naturale, iar depozitarea deşeurilor din acest material la gropile de gunoi presupune la rândul ei infiltraţii toxice în sol. Nici reciclarea plasticului nu este tocmai lipsită de costuri pentru mediu, în condiţiile în care cantităţi uriaşe de deşeuri sunt transportate în China, ceea ce ridică amprenta de carbon a procesului de reciclare.

Şi dacă tot am invocat omniprezenta pungă de plastic, estimările arată că în fiecare an se folosesc circa 500 de miliarde de astfel de pungi: în ultimul minut, cât am dat o căutare pe Google, în lume s-au folosit aproximativ un milion de pungi de plastic. Din totalul uriaş de plastic folosit anual la nivel global, lumea reuşeşte să colecteze doar 5%. Mare parte din aceste deşeuri aproape imposibil de descompus prin procese naturale ajunge în oceane, ceea ce duce anual la moartea a un milion de păsări marine şi a 100.000 de animale marine. De la astfel de premise a pornit Merren Tait în experimentul ei de a renunţa complet la plastic timp de un an şi de a găsi alternative pentru produsele realizate din acest material.

Pornind de la documentarul Midway. Message from the Gyre, dar şi de la o iniţiativă colectivă lansată online, prin care doritorii acceptau provocarea de a trăi o lună fără plastic, Tait s-a hotărât să ducă un pas mai departe această experienţă, prelungind perioada cu alte 11 luni. După o documentare riguroasă despre alternativele la produse uzuale din plastic – pungi, recipiente etc. -, tânăra şi-a stabilit trei reguli de bază legate de prezenţa plasticului în viaţa ei:

 

O parte din obiectele care conţin plastic, la care tânăra a decis să renunţe timp de un an

 

  • Nu voi cumpăra produse care au componente de plastic sau sunt ambalate în plastic
  • Dacă toate alternativele fără plastic sunt epuizate, iar produsul este cu adevărat necear, am două opţiuni: 1. dacă ambalajul este din plastic, îl scot şi-l trimit producătorului, cu o scrisoare în care îi sugerez diversificarea ambalajelor din materiale non-plastice; 2. dacă produsul are componente de plastic, îl voi cumpăra la mâna a doua
  • Nu voi accepta daruri care conţin plastic sau sunt ambalate în plastic
  • Excepţie: În caz de nevoie, voi cumpăra medicamente ambalate în plastic

Aşa se face că Tait a scos din uz bicicleta, coşurile de gunoi, aspiratorul, fierul de călcat, frigiderul şi maşina de spălat, precum şi multe alte electrocasnice aparent indispendabile. A renunţat la pungile de plastic, folosind sacoşe de pânză sau pungi de hârtie, cumpărând astfel de la magazine şi din pieţe produse vrac, nu ambalate în prealabil. Renunţând la frigider, a fost nevoită să-şi prepare constant hrană proaspătă, iar refuzând să folosească produse alimentare ambalate, nu i-a fost foarte uşor să pregătească la timp masa pentru invitaţi. Singurele excepţii constante au vizat medicamentele şi hrana pentru pisica hipo-alergenică, atâta timp cât pentru aceste produse nu a reuşit să găsească alternative. Iar cum în Noua Zeelandă, aproape tot vinul disponibil în comerţ are dop de plastic, şi acest aspect a constituit o provocare. După cum povesteşte într-un interviu, experimentul n-a fost câtuşi de puţin uşor, dificultăţile accentuându-se spre finalul anului.

 

Cantitatea de deşeuri de plastic produsă de Merren pe durata unui an

 

 

Merren şi-a încheiat anul fără să-şi încalce regulile, a publicat şi o carte despre cum arată viaţa fără plastic, însă pe viitor vrea să-şi păstreze mare parte din obiceiurile proaspăt dobândite şi să folosească plastic doar în cazurile în care acesta este necesar.

Sursa: Rob Greenfield

Puteţi citi şi:

Viaţa pe “zero waste”: O tânără nu mai produse gunoi de doi ani

Viaţa fără risipă: Povestea româncei care a înfiinţat Zero Waste Japan


Leave A Reply