O scurtă istorie a hârtiei igienice

Hârtia igienică exista în China încă din secolul XIV şi apărea sub forma unor foi de hârtie de 60 x 90 de centimetri. Până atunci, scrie Gizmodo, atât în China, cât şi în alte părţi ale lumii, oamenii foloseau diverse lucruri pe care le găseau în natură pentru a îndepărta resturile organice adunate la uşa din dos. Cele mai folosite erau frunzele, muşchii copacilor sau cocenii de porumb.

Flickr/stevendepolo

Romanii foloseau un burete ataşat la capătul unui băţ, pe care îl înmuiau în apă sărată, în timp ce alte culturi foloseau pur şi simplu mâna stângă la igiena scatologică, motiv pentru care stângacii nu sunt priviţi cu ochi buni nici astăzi în culturile respective. Peste ocean, americanii au folosit până în secolul XIX materiale de citit pe post de hârtie igienică – reviste, ziare sau almanahuri. De exemplu, despre catalogul Sears and Roebuck se spune că era cunoscut şi sub numele de Rears and Sorebutt (Funduri şi Dosuri Inflamate, în traducere liberă). Iar Almanahul Fermierului (Farmer’s Almanac) era vândut cu o gaură perforată în pagini, pentru a putea fi agăţat în baie şi pentru ca filele sale să poată fi rupte cu uşurinţă.

Hârtia igienică a apărut în forma sa actuală în 1857, datorită lui Joseph Gayetty, şi era umectată cu aloe. În 1879, fraţii Edward şi Clarence Scott fondau Scott Paper Company, care vindeau hârtie igienică la sul neperforat. Sulurile perforate au început să se răspândească din 1885 încolo, fiind vândute de Albany Perforated Wrapping Paper Company. Iar în 1942, compania St. Andrew’s Paper Mill din Marea Britanie a introdus hârtia igienică cu două pliuri. “E important să ne amintim că, înainte ca tehnologia să ajungă să fie naturalizată şi o parte indiscutabilă a societăţii, existau alegeri care trebuiau făcute”, scrie Gizmodo în loc de încheiere. “A uita că tehnologia are o istorie e un mod de refuzare a responsabilităţii”.

Puteţi citi şi:

Cât ne-a luat să ajungem la WC: O scurtă istorie a toaletelor