Cooperativa Placido Rizzotto s-a deschis în Sicilia în 2001, în inima organizației mafiote Cosa Nostra, la câțiva kilometri de satul Corleone, care l-a inspirat pe Mario Puzo când a scris Nașul. Cooperativa a început să vândă mâncare sub brandul Libera Terra (“pământ liber”), scrie Modern Farmer, și a fost prima beneficiară a unei legi care i-a împroprietărit pe fermieri cu pământ confiscat de la mafie.
La început, agricultorii din zonă s-au arătat reticenți în a se alătura cooperativei și a treiera grâul, de teama unor eventuale represalii din partea mafioților. Așa că autoritățile au trimis trupe ale poliției militare să păzească treieratul, iar producătorii de mâncare au prins, treptat, curaj. În anii care au urmat au avut loc câteva incidente, precum arderea unor vii sau furtul unor tractoare, dar lucrurile au rămas în mare parte liniștite. Cooperativa Placido Rizzotto vinde și vinuri sub brandul Libera Terra, fiecare dintre ele fiind botezat după una din victimele mafiei. În plus, produsele sunt etichetate ca fiind organice și “fără mafie.”
Francesco Galante, manager de produse pentru vinurile Libera Terra, spune că a durat trei-patru ani până când membrii cooperativei au devenit confortabili cu conceptul și și-au dat seama că nu mai au de ce să-și facă griji în legătură cu confiscarea pământului. Una dintre proprietățile confiscate îi aparținea lui Giovanni “Porcul” Brusca, mafiot încarcerat pentru comiterea a 100 până la 200 de crime; bărbatul susține că nu-și amintește numărul exact. Acum, fosta casă pe care o avea la fermă este dată în chirie agroturiștilor de membrii cooperativei. Iar pe fostul teren al lui Nitto Santapaola, supranumit “Vânătorul”, unul dintre cei mai sângeroși lideri mafioți, este produs acum un suc de portocale cu aromă de iasomie.
Aflați mai multe detalii pe Modern Farmer.
Puteți citi și:
Poluarea l-a transformat pe un șef al mafiei italiene în informator al poliției