O poveste din sud despre ultimii țărani

Borănești e un sat la 40 de kilometri de București, în județul Ialomița. Un sat de la marginea Bărăganului, unde agricultura nu mai este de mult principala ocupație a localnicilor. Comuna formată din Borănești și Sintești are aproape 2.500 de locuitori și tot cam 2.500 de hectare de teren agricol, dar numai o mână de mici fermieri locali care își lucrează propriul teren. Restul e comasat și lucrat de societăți comerciale care au cumpărat sau luat în arendă mai tot pământul comunei.

“Pământul l-am dat la asociație, e un domn italian care se ocupă” – ăsta e, mai mult sau mai puțin, răspunsul oricărui localnic pe care îl întâlnești prin Borănești. “Asociația” la care se referă sătenii e de fapt o firmă condusă de cetățeanul italian Sergio Mollo. Itagra SA și-a început activitatea la Borănești în 1995, iar în prezent lucrează aproape jumătate din suprafața agricolă a comunei.

Constanța Dragne are 65 de ani, s-a născut și trăiește în Borănești, unde are un teren de 2,5 hectare dat în arendă la Itagra. “L-am dat pe șase ani, așa se face, de anul ăsta încolo. Noi înnoim contractele, am mai avut și înainte. Ne dă grâu, porumb ce vrem să luăm pe el. Dacă vrem bani, ne dă bani. Am luat 5 milioane și 800, parcă așa. A dat un porumb foarte bun. Am cinci copii – am fata în Italia, patru băieți aici, doi cu mine în casă, unul la București și unul în sat aici, are casa lui. Ăștia doi care-s cu mine – unul mai taie și el cu drujba, n-are meserie și unul la un meseriaș, la tencuit. Nu se ocupă cu agricultura, nu avem cu ce, că toate alea sunt scumpe. Înainte aveam grădină, aveam, munceam noi pământurile, acuma toate s-au scumpit, eu am 4 milioane pensie, pensie de urmaș. Soțul meu a murit, copiii ăștia nu mai sunt interesați. Ne descurcăm cam greu, cerințe multe, lemnele scumpe, ca la țară. Italianul ăsta e descurcăreț, bagă ce trebuie, da’ noi de unde, dacă nu avem, de unde să băgăm. El face porumb, floarea soarelui, rapiță, de toate pune. Lumea e mulțumită, că dacă n-ar fi mulțumită, nu l-ar lăsa la el”, spune femeia.

Am ajuns în Borănești în primele zile ale lui 2016, pe un frig de -11 grade Celsius. Era o zi de duminică aproape pustie în sat, dacă n-ar fi fost spargerea de la un magazin local de cu o seară în urmă, spargere ce l-a adus pe primar la birou în ziua lui liberă. Adrian Nae este primar de trei ani la Borănești și, după cum spune el, a venit cu o viziune nouă. Primarul, la rândul lui agricultor cu aproape 10 hectare, care se urcă pe tractor să se relaxeze, a găsit haos în contractele de arendă din sat.

“Domnul Mollo, când a venit ca exploatator de suprafețe agricole, a încheiat niște contracte mai dure așa cu oamenii. Din punctul meu de vedere, abuzive. În 2012, am pornit o discuție cu el, de fapt cu juristul, că nu am stat de vorbă cu el, și i-am zis că sunt abuzive unele puncte din contract. Ia uitați-vă la durata contractului: de la punerea în posesie de către primărie, adică de către noi, ceea ce e cam greu, și de acolo încă șapte ani”, spune primarul. Prin această prevedere, Itagra lăsa valabilitatea contractului în sarcina Primăriei, contractul reactualizându-se în momentul în care localnicul era pus în posesie, în prezent niciun localnic din Borănești nefiind pus în posesie. Unii oameni nu sesizau acest detaliu, considerând că ei aveau contract pe șapte ani.

La momentul venirii companiei Itagra în sat, prin 1995, terenul agricol nu era de interes pentru oameni, pentru că nu era o sursă serioasă de venit, nu exista subvenția de la APIA, iar “lumea cam uitase că are teren”, spune primarul. Fiind singura societate care lucra la vremea aceea, Itagra făcea contracte de arendă pe bandă rulantă și mai lucra și terenuri în plus față de cele din contract. Adrian Nae spune că în 2012, când a preluat mandatul de primar, a găsit numeroase contracte cu semnătură în copie Xerox, fără număr de înregistrare de la companie sau doar cu denumirea populară a terenului. În plus, suma pe care o primeau localnicii la hectar era mult mai mică decât subvenția la hectar pe care o primea compania.

Adrian Nae a convocat toate societățile agricole la o întâlnire la începutul mandatului său și le-a condiționat să intre în legalitate cu contractele. Itagra a fost singura care nu a respectat deadline-ul din ianuarie 2014, compania neavând un registru propriu al contractelor de arendă.

Noua conducere a primăriei a pus la punct un program electronic prin care au început să facă ordine în terenurile agricole și contractele de arendă, ocazie cu care a descoperit persoane care aveau o suprafață de teren, dar contract de arendă pe o suprafață mai mare, localnici care vânduseră, dar și dăduseră în arendă același teren, contracte de arendă încheiate pe același teren cu doi oameni diferiți sau contracte încheiate pe numele moștenitorilor, deși succesiunile nu erau făcute. “Care-i motivul? Zice vreunul Doamne, ia-mi? Toată lumea zice Doamne, dă-mi! Dacă se poate, de ce să nu facă așa ceva? (…) E greu cu pământurile. Când am văzut ce contracte de arendă sunt făcute, m-am mirat, m-am crucit, m-am închinat. E adevărat că s-au mai rezolvat cazuri, singurul care a rămas în urmă e Itagra. Deține peste 1.000 ha și cumpărate și în arendă, dar a reușit să-și refacă contractele doar pe 5-600 ha”, spune primarul.

În anii ’95, jumătate din suprafața agricolă a comunei era nelucrată, iar în prezent terenul agricol din Borănești este lucrat în proporție de 99,9%, spune Adrian Nae. Creșterea suprafeței cultivate a coincis cu dezvoltarea primei societăți agricole din sat, Itagra SA, dar și a altor societăți înființate pe același model. Datele primăriei arată că firmele lucrează împreună 2.511 ha din cele 2.696 ha ale comunei.

Comuna Borănești are o populație de aproape 2.500 de locuitori, 40% dintre ei romi. Romii sunt cei care, aproape în totalitate, și-au vândut terenurile. Marea majoritate a localnicilor și-a dat terenul în arendă. Din cauza bătrâneții, a dezinteresului copiilor pentru agricultură și plecarea lor la oraș, din lipsa utilajelor sau nevoia de bani, localnicii din Borănești au renunțat la agricultură și trăiesc din arendă. În ultimii doi ani, arenda a mai crescut la 1.000 de kg de grâu/ha sau contravaloarea în bani, ba chiar 1.200 kg de grâu, dacă terenul e mai mare.  “Mulți sunt mulțumiți că nu se mai chinuie pe câmp, sunt oameni în vârstă. În ultimii ani, au devenit și cei mai tineri interesați, dar numai să ia veniturile, nu să muncească. Nu am avut niciun caz de persoane să vină de la oraș să se apuce de agricultură, nici măcar pe suprafețe minuscule de zeci de arii”, explică primarul.

Județul cu cea mai multă rapiță din țară

Potrivit site-ului companiei Itagra SA, aceasta deține 300 de hectare de teren agricol în comuna Borănești și alte 1.400 de hectare luate în arendă. Cea mai întinsă cultură este cea de grâu, pe 720 ha, urmată de cultura de rapiță pe 296 ha. De altfel, Ialomița este în topul județelor din România în ce privește culturile de rapiță, cu 51.460 de ha de rapiță cultivate în 2015. În total, rapița a fost cultivată pe 405.775 de ha în România în 2015, aproape o cincime din suprafața cultivată cu porumb în același an.

Rapița este o planta oleaginoasă, cultivată pentru semințe din care se obține ulei folosit în alimentație și în industrie pentru producția de biocombustibil. “În Bărăgan, la noi, avem poate cel mai productiv teren din România. Avem producție de 7.000 și ceva de kg/ha. Față de cum se lucra înainte, e aproape dublu. Avem la rapiță producție de 4.200-4.300 kg/ha. Gândiți-vă că nu știu dacă există în România la ora actuală multe zone care să dea cantitatea asta. Rapița e achiziționată prin contracte de fabricile de ulei industrial. (…) De asta s-au și orientat fermierii pe rapiță, că rapița nu o poate exploata oricine, decât fabrici care cumpără cantități industriale. Are și un preț bun, a fost și 4 lei într-un an, la grâu e 50 bani, comparativ.  N-a fost niciun an să zică vreun fermier că n-a putut să vândă rapiță, la celelalte culturi, în schimb, a fost greu”, spune Adrian Nae.

Itagra deține aproape jumătate din terenul arabil al comunei și este cea care a început agricultura industrială în comună prin preluarea societății Mecanica Fină din Borănești și schimbarea domeniului de activitate. Itagra a cumpărat și conacul boieresc din sat, conac cu care Borăneștiul se face remarcat printre satele din sud. Extinderea companiei a pierdut din avânt odată cu dezvoltarea altor societăți agricole pe același model. În prezent, în Borănești există 15 societăți agricole. În afară de Itagra, celelalte firme dețin între 5 și 202 de hectare.

Una dintre tendințele din sat e ca societățile înființate de localnici să convingă sătenii să-și mute pământurile de la “italian”. Ion Vișan este unul dintre localnicii din Borănești care și-a înființat societate agricolă. El locuiește la Urziceni, dar mama sa e încă în Borănești și e un “agent” foarte eficient pentru firma fiului. Ea ne-a făcut cunoștință cu trei familii din Borănești care ar vrea să își mute pământurile de la “italian” la “Neluțu”, dar susțin că sunt împiedicate.

Doamna Vișan: Fă, Mariano, voi aveți pământul unde?
Mariana Tănase: La italian și la Neluțu.
Doamna Vșan: Și ce vreți? Să-l luați de la italian?
Mariana Tănase: Vrem să-l luăm de la italian.
Doamna Vișan: Și, vi-l dă?
Mariana Tănase: Nu ni-l dă.
Doamna Vișan: Ați mai făcut contract?
Mariana Tănase: Nu.
Doamna Vișan (către noi): Uite așa, întrebați-o!
Mariana Tănase: N-am contract, n-am nimic și nu vrea să ni-l dea.  A fost fata mea de trei ori așa, lu’ soțu’ meu îi vine rău. Vrem să-l dăm lu’ băiatu ăsta [n.r. fiul doamnei Vișan] că e aproape de noi, e la a treia casă de noi, și au zis băiatu’ și cu fata: “mamă, du-l la Neluțu” și vrem să-l luăm de acolo și să-l dăm la băiatul ăsta. Avem un hectar și ceva. Nu știu ce se cultivă, grâu ne-a dat. De când s-a făcut [n.r. societatea] e dat, de când s-a terminat colectivele. Și nu vrea să ne dea pământurile. Avem doi copii la București, nu sunt interesați de agricultură.
Doamna Vișan: E mai aproape de noi, cum să se ducă amărâta asta până acolo.
Mariana Tănase: A fost și nepoată-mea că e și ea la sfatul popular acolo, e la servici, a fost și i-a zis, i-au zis “vi-l dau, vi-l dau”, dar din ce cauză nu ni-l dă, nu știu, oare din cauza primarului de la sfat?
Doamna Vișan: Că are hoții cu primăria, vrea să spună.
Mariana Tănase: Contractul s-a terminat, n-am luat nici bucatele pe 2015. A zis să ne dea pământul, dar nu știe când. Nu vrea să ne dea.

„Mi-ar fi drag să dispară ăștia de peste 1.000 de hectare” 

Adrian Nae este el însuși mic fermier în Borănești, practicând agricultura pe cele 10 hectare de teren moștenite de la socri. “Eu sunt îndrăgostit de cultura porumbului cel mai mult, grâu foarte puțin, floarea soarelui câteodată, mazăre pentru animalele din curte. Eu sunt pasionat de agricultură, sâmbăta, duminica, mă urc pe tractor, discui, mă relaxez total. Stresul funcției e greu. Productivitatea nu se poate compara a unui agricultor persoană fizică și a unui fermier. Eu n-am productivitate de 7 tone la hectar, ca fermierii. Actualii fermieri ajută culturile, investesc bani serioși în îngrășăminte, cei mici nu au, sunt mulțumiți cu 4-5 tone la hectar, cu metode tradiționale vechi”, spune primarul.

În viziunea lui, agricultura ar trebui să fie a țăranilor: “E greu pentru un fermier, mă refer la persoană fizică, să se apuce de agricultură. Eu am o viziune și mi-ar fi drag să dispară ăștia de peste 1.000 hectarea, să văd 200 de fermieri cu câte 50 hectare. Dar nu se întâmplă, e greu să te dezvolți. Pe raza comunei a funcționat un grup de acțiune locală care se ocupa de absorbția fondurilor europene pentru persoane fizice și instituții publice. Fermierii puteau beneficia de finanțare 40-60% din partea UE, bani europeni care puteau să-i ajute pe fermierii mici să-și dezvolte afaceri, nu s-au înghesuit. Am purtat discuții: un tractor costă 40.000 de euro, dacă îți dă 50%, fermierul de unde ia 20.000 de euro? Consultanță, proiectare, mai costă și astea, dacă nu e cheltuială eligibilă trebuie să dau de la mine, avize – birocrația în România (…). S-au întrebat de ce nu accesează fermierii mici fondurile europene și au au ajuns la concluzia că nu au posibilitatea financiară să dea diferența. Și au venit cu politica următoare – finanțăm între 80 și 100%, pentru fermierii mici, până în 200 ha, sper să nu se schimbe. Am intrat în 2016 și nu s-a depus niciun proiect”.

Pentru comunitate, agricultura este cea mai sigură și serioasă sursă de venit, Primăria încasând anual un miliard de lei din impozite. “Fermierii plătesc, agricultura e cea mai profitabilă afacere la ora actuală, din punctul meu de vedere. (…) Eu consider că agricultura e cea mai importantă ramură a economiei în țară și singura creștere economică a României a fost agricultura. Din păcate, toată producția Itagra se duce direct în port, la noi nimic. Am suspiciunea că nici din profit nu rămâne niciun leuț în România. Eu consider că controlul fiscal trebuie intensificat, pe toată producția agricolă a țării. Fiscul ar fi cazul să nu mai stea pe la Doraly, pe capul comercianților care iau eugenia cu 1 leu și o vând cu 1 leu 20”.

Ministerul Agriculturii transmite că măsura de sprijinire a fermelor agricole de semi-subzistență este un succes. În perioada de programare 2007 – 2013, fermierii care dețin sau lucrează suprafețe mici au putut accesa fonduri nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Durabilă (PNDR). Această măsură e considerată un succes, ținând cont de  numărul mare de cereri de finanțare primite, dar și de contracte de finanțare încheiate cu beneficiarii. S-au primit 88.846 de cereri de finanțare conforme, în valoare totală nerambursabilă de 666,3 milioane de euro, din care au fost selectate 63.544, cu o valoare de 476,5 milioane de euro și au fost contractate 52.766 proiecte în valoare totală nerambursabilă de 375,6 milioane de euro.  Către beneficiarii acestei măsuri, fermierii mici, s-au efectuat până în prezent plăți de 333,6 milioane de euro. Prin PNDR 2014-202, în anul 2015 au fost primite 1.254 de proiecte, cu o  valoare totală nerambursabilă de 18.765.000 euro. Fermierii care vor să acceseze fondurile trebuie să se organizeze ca Persoană Fizică Autorizată (PFA) sau SRL.

Un raport din 2013 al Transnational Institute arăta că acapararea terenurilor agricole este o problemă serioasă în Europa. Investigațiile din 11 țări arătau că 50% din suprafața agricolă totală era controlată de doar 3% din proprietarii de terenuri. În ultimele decenii, mii de mici fermieri au părăsit mediul rural în Europa de Vest. Același fenomen se extinde în noile state membre UE, modificând complet reprezentarea satului.

România are o suprafață de 13,3 milioane de hectare, reprezentând 55,8% din suprafață, potrivit Institutului Național de Statistică, ceea ce înseamnă că țara noastră este una dintre cele mai importante state agricole din UE. INS mai arată că în perioada 2002-2010, au dispărut 150.000 de ferme mici, iar fermele mari care practică agricultura intensivă au crescut cu 3%. Datele sunt citate în raportul “Land grabbing in Romania. Fact finding mission report” din aprilie 2015 al Asociației EcoRuralis. Autorii raportului notează că dimensiunea acaparării terenurilor agricole nu se cunoaște cu adevărat încă, fiind un process netransparent, dar efectele sunt vizibile deja la sate, unde se pierd practicile și cunoștințele agricole, iar valorile se aseamănă tot mai mult unui sistem urban, pe bază de consum. Fenomenul are și efecte asupra mediului, acapararea de terenuri însemnând agricultură intensivă, folosirea pesticidelor, monoculturi și pierderea agro-biodiversității.

Acest articol face parte din proiectul EcoAlmanah editat de 2Celsius.