O ocazie rară: Jurnaliștii chinezi au ieșit la protest împotriva cenzurii

0

Ieri, mai mulți jurnaliști și activiști au ieșit în stradă, pentru a protesta împotriva cenzurii exercitate de Partidul Comunist Chinez asupra presei. Protestul a avut loc în fața redacției Southern Weekly din Guangzhou, una dintre cele mai importante publicații chineze, căreia i s-au cenzurat anul trecut circa 20 de articole din fiecare ediție.

 

Deși cenzura media din China are o tradiție extrem de lungă, impoziția de săptămâna trecută, prin care Partidul Comunist a cerut rescrierea completă a editorialului pentru noul an publicat în Southern Weekly a stârnit o controversă de amploare. Protestul public de luni, precum și câteva petiții online au demonstrat o susținere puternică a celebrei publicații, care s-a bucurat totodată și de suportul a două actrițe chineze foarte cunoscute, Li Bingbing și Yao Chen. Asemenea proteste sunt extrem de rare în China, iar miza manifestației de ieri a trecut dincolo de cenzura aplicată în jurnalism. ”Protestul deschis și colectiv împotriva mecanismului de control al departamentului de propagandă nu vizează doar comunitatea jurnaliștilor, ci și pe toți intelectualii și netățenii,” a declarat Hu Yong, profesor de jurnalism la Universitatea din Peking, citat de USA Today. 

Articolul care a aprins scânteia nemulțumirilor deschise a fost un editorial publicat de Southern Weekly pe data de 3 ianuarie, în care autorul critica visul nerealizat al guvernării constituționale în China. În schimb, materialul a fost astfe modificat încât să devină o odă adusă Partidului Comunist Chinez, publicată în ediția tipărită. În urma acestui incident – obișnuit, de altfel, atâta vreme cât fiecare ediție a publicației a avut anul trecut circa 20 de articole cenzurate -, i-a scos ieri în stradă pe jurnaliștii de la Southern Weekly, la un protest pașnic pentru libertatea de expresie, la care s-au alăturat sute de susținători. După cum arată presa străină, în absența unei reacții din partea guvernului, protestul de amploare s-a transformat într-un test pentru determinarea noului lider comunist de a realiza o reformă reală.

Numărul mare de susținători ai cauzei demonstrează, după părerea lui Hu Yong, faptul că cetățenii nu mai pot îndura cenzura la fel ca înainte, fiind un ”semnal puternic din partea celor de jos că noua conducere trebuie să-și schimbe politica media.” ”Sunt mulți oameni care urmăresc îndeaproape această problemă, pentru că a devenit o bună ocazie pentru a vedea dacă noii lideri vor promova într-adevăr reforma sistemului politic,” a precizat He Weifang, profesor de drept la Peking, citat de USA Today. ”Conducerea de top se va implica fără îndoială în această problemă, însă mă tem că viziunile lor politice nu sunt atât de deschise pe cât speră oamenii.”

Printre cei mai influenți susținători ai protestelor se numără Li Bingbing și Yao Chen, două populare actrițe chineze, care au milioane de followeri în rețelele sociale locale. De asemenea, Yuan Yulai, un cunoscut avocat cu peste 450.000 de followeri în rețeaua Sina Weibo, și-a îndemnat prietenii din rețea să se opună cenzurii media, arătându-și suportul față de protestatari.

Sursa: USA Today

Foto: AP


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger