O mică istorie a luptei tehnologice cu dezastrele naturale

0

Dacă Japonia nu ar fi fost dotată cu tehnologie înaltă, numărul morților cauzate de recentele cutremurări seismice ar fi fost mult mai mare. De-a lungul istoriei, majoritatea țărilor sensibile la dezastre au fost nevoite să învețe din calamități pentru a-și îmbunătăți tehnologia împotriva lor. Revista Popular Science trece în revistă câteva metode timpurii de luptă cu dezastrele, de la dirijabile pentru răcorirea incendiilor, la pivnițe anti-cicloane sau „mașinăria cutremurelor”.

Totul începe în toamna lui 1919, imediat după Primul Război Mondial, când dirijabilele au planat deasupra pădurilor americane în căutare de incendii. Câțiva ani mai târziu, în 1923, Japonia era zgâlțâită de un cutremur care a îngropat în jur de 140.000 de oameni și în urma căruia niponii au început să simuleze astfel de dezastre naturale pentru a fortifica ingineria. Iată care a fost, de-a lungul vremii, răspunsul tehnologiei la atacurile naturii:

Lupta cu incendiile forestiere: octombrie 1919

În 1919, pădurarii americani au luat cursuri de aviație pentru a putea localiza incendiile forestiere, operațiune ce implica munca în echipă: așa-numiți „observatori”, poziționați în puncte de veghe strategice, avertizau prin telefon sediul central, de unde pornea un grup de pompieri pentru a stinge flăcările. Pentru că numărul observatorilor era limitat, autoritățile silvice au trimis dirijabile umflate cu heliu, un gaz neinflamabil, să patruleze porțiunile forestiere ascunse privirii echipajului aflat la sol. Acestea erau dotate și cu bombe de stingere a focului pe care le aruncau în așteptarea pompierilor.

Seismograful din octombrie 1919

Dacă seismometrele de astăzi se bazează pe tehnologia electronică, la începutul secolului XX, oamenii își puneau speranțele într-un ac imprimator care urmărea mișcările seismice pe hârtie afumată. Dr. A.T. Jaggar și dr. Arnold Romberg, de la Observatorul Kilauea din Hawaii, au propus updatarea sistemului prin introducerea unei mașinării care înregistra fotografic mișcările seismice. Lampa era așezată la o distanță de 150 de centimetri de capătul unui pendul orizontal de 100 de kilograme, iar brațul era dotat cu un ac magnetic. O oglindă obișnuită, cu un diametru de 12 milimetri, era fixată apoi de o fibră de mătase verticală, în timp ce un al doilea magnet era atașat în spatele oglinzii. În loc să imprime linii în zig-zag, noul seismograf afișa linii drepte cu mici întreruperi ce indicau mișcări neobișnuite.

Clinotmetrul: septembrie 1932

George E. Merritt, de la Biroul de Standarde din Washington, D.C., a presupus că putem prezice cutremurele dacă am examina interiorul scoarței pământului. Câțiva ani mai târziu, oamenii de știință japonezi susțineau că scoarța pământului suferea o înclinație cu câteva luni înainte de producerea unui cutremur. Pe baza acestui studiu, Meritt a creat așa-numitul „clinometru”, care putea consemna orice schimbare produsă în scoarța pământului la fiecare zecime de secundă.

Pivnița anti-ciclon și casa uraganelor: septembrie 1933, respectiv octombrie 1939

Cu mult înainte de apariția adăposturilor antiatomice, pivnițele cilindrice, placate cu oțel, au devenit un standard pentru oamenii care locuiau în centura tornadelor. Beciurile cu pricina, care puteau găzduit 12 adulți, aveau în dotare două ventilatoare și scări de oțel care duceau sub pământ. Iar în 1939, arhitectul new yorkez Edwin A. Koch a proiectat o locuință pe roți în formă de lacrimă, care, în cazul unui uragan, se rotea și se alinia în direcția vântului pe trei șine circulare separate.

Mașinăria cutremurelor: mai 1935

Cercetătorii americani se deplasau cu mașinării portabile pentru cutremure în diverse clădiri pentru a măsura înclinarea structurii și frecvența la care ar fi putut să se prăbușească. Datele culese nu numai că îi ajutau să depisteze punctele slabe ale clădirilor, dar și să înțeleagă cum se comportau clădirile în timpul unui cutremur. Un inginer a sugerat contruirea unor structuri mai înalte cu o consolidare în diagonală care să se prăbușească în timpul unui cutremur și să ferească sincronizarea cu trepidațiile. Alții au recomandat căptușirea etajelor inferioare cu material elastic care să absoarbă energia eliberată de un cutremur. Iar disponibilitatea unor materiale ușoare noi, precum beton confecționat din piatră ponce (în loc de pietriș), a făcut ca inginerii să fie mai bine echipați în fața seismelor.

Foto: Flickr/NASA Goddard Photo and Video

Citiți și:

AUDIO. Arta tragediei – Sonificarea cutremurului din Japonia

Cutremurul din Japonia a mişcat Pământul şi a scurtat ziua

Ce trebuie să faci în timpul unui cutremur

Criza nucleară din Japonia amână planurile nucleare din alte țări

5 lucruri de știut despre radiații

Cele mai grave dezastre energetice din lume

Tags:



Leave A Reply