O masă pentru oamenii invizibili

3

Cu câteva zile înainte de Crăciun, în centrul Bucureștiului, la Unirea, e haos. Am impresia că voi face un atac de panică, strivită de oameni încărcați cu plase, care nici măcar nu mai văd pe unde merg. Bifează harta mentală a cumpărăturilor cu o precizie rece, făcând slalom printre tinerii înghețați care împart flyere, printre alți grăbiți care țin conferințe la handsfree, ca niște mici cyborgi, printre colindători cărora li s-a imprimat un surâs congelat. Beculețe psihedelice, firme orbitoare, superoferte, cozi la abundență.

 

de Andra Matzal

 

Mă strecor cu greu printre ei și ajung la bariera dinspre Centrul Vechi, de unde câțiva voluntari, cei mai mulți studenți la asistență socială, vor împărți mâncare caldă oamenilor foarte săraci din zonă. La invitația Asociației Carusel, Chef Cezar, bucătar celebru, care s-a ocupat de meniurile multor demnitari și instituții, a gătit toată ziua pentru cei fără adăpost sau pentru cei care și-au găsit unul sub acoperișul caselor abandonate din centrul Bucureștiului.

Iau șase plase din mașină, la fel face și Ionuț, unul dintre voluntari, și plecăm împreună pe străduțele încâlcite din Centrul Vechi, urmați îndeaproape de un câine vagabond. E drept, mâncarea din sacoșe miroase foarte bine, lăsând în urmă abur de ciorbă caldă și cârnați gătiți numai bine. Mergem cu greu pe gheață și căutăm din ochi oameni cărora să le putem oferi o porție de mâncare. Afară însă e un ger de crapă pietrele și doar cu greu mai găsești pe cineva care nu s-a aciuat într-un loc acoperit – în perioada asta a anului, de altfel, toate adăposturile pentru oamenii străzii sunt ticsite, capacitatea lor dublându-se în lunile de iarnă. Cu toate astea, potrivit estimărilor făcute de Asociația Samusocial, în fiecare iarnă mor pe străzile Bucureștiului, anonimi, peste 300 de oameni.

 

 

Îmi amintesc că, de fiecare dată când treceam prin Lipscani, vedeam niște case în ruine, cu ferestrele acoperite de cartoane și zidurile pline de graffiti, de unde cu o oră înainte văzusem un fir de lumină. Ne luăm inima-n dinți și batem la ușă – la prima vedere, nu e tocmai comod să ciocăni la o ușă străină. Intoxicat de cine știe ce frici, de titluri tabloidale prin care oamenii străzii sunt dezumanizați și transformați în agenți ai violenței, te poți aștepta să dai peste cine știe ce. Nimic mai fals însă. Ușa se deschide și un bărbat ne întreabă prietenește pe cine căutăm. Îi spunem că am venit cu mâncare caldă și atunci îl sună pe bătrânul care locuiește acolo, împreună cu alte zece persoane, dar care era plecat la colț, să spele parbrize. Bătrânul, înalt și drept, vine imediat și ne poftește în casa rece, încălzită numai de un BCA cu rezistențe improvizate. Peste mobila veche din casă sunt întinse cuverturi și pături curate, cu scene și peisaje exotice. Îi lăsăm câteva plase, ne mulțumește și plecăm mai departe, de parcă am fi fost niște prieteni trecuți într-o vizită fugitivă.

 

 

Traversăm strada și ajungem la Sfântul Gheorghe, autoservirea unde știam că se mai strâng oameni rămași în stradă, însă pe ninsoare și ger, nici aici nu mai găsim pe nimeni. O luăm pe străduțele din jur și privim la ferestrele întunecare ale caselor odată impunătoare, rămase acum într-o tristă paragină. Un paznic ne întreabă pe cine căutăm, iar când îi spunem despre ce e vorba, se oferă să ne conducă la o familie din apropiere, ”Pomană faceți, dom’le, că-s tare amărâți și n-au ce pune pe masă la copii.” Intrăm în casa scufundată în beznă, unde paznicul ne luminează drumul cu telefonul mobil. Abia văd pe unde pun piciorul, sub care lemnul dușumelelor vechi trosnește surd. Urcăm pe o scară unde, cu mulți ani în urmă, cel mai probabil veneau în vizită aristocrați simandicoși. Acum însă, culoarele întortocheate miros a igrasie și sunt mai tăcute ca niciodată. După câteva uși deschise, ne întâmpină o fetiță foarte frumoasă, o adolescentă romă de vreo 12-13 ani, care zâmbește rușinată și curioasă. E fiica cea mai mare a unei familii îngrămădite într-o cameră încălzită de un reșou, în jurul căruia se joacă vreo doi-trei copilași murdari, dar foarte frumoși. Cineva doarme în colț, învelit într-o pătură, iar alături stau părinții copiilor, soț și soție, cărora inițial nu le vine să creadă că cineva necunoscut le-a călcat pragul să le-aducă de mâncare. La plecare, paznicul îmi lasă numărul de telefon și-mi spune să-l sun când mai avem nevoie de ghid prin cartier, știe o mulțime de familii sărace, cărora le-ar prinde bine orice formă de ajutor.

 

 

Între timp, celelalte echipe de voluntari au luat la pas străzile din jurul Centrului Vechi, împărțind plase cu ciorbă, mâncare cu carne, cartofi prăjiți, desert și mandarine, cele 200 de pachete fiind pregătite la restaurantul La Mama de Chef Cezar, echipa Carusel și alți voluntari. Ne întoarcem la mașină, să mai luăm sacoșe, unde un bărbat care vinde coronițe de brazi prin intersecții spune că ne poate duce la el în curte, unde sunt 104 persoane sărace. Pare să aibă un simț întreprinzător destul de ridicat, însă până la urmă îl însoțim cu vreo 20 de pachete, undeva în spatele blocurilor împachetate în reclame luminoase. Curtea interioară a unui fost conac e și ea întunecată, iar bărbatul ne conduce la etaj, unde îi cunoaște pe toți vecinii la care lăsăm, pe rând, porțiile de mâncare. Scara e șubredă și podeaua trepidează sub bocanci, la fiecare pas, însă el o străbate cu siguranță, până la ușa din fund, în spatele căreia întâlnim o bătrână uitată de vreme, care ne mulțumește într-o rafală de ”Bogdaproste”. În fața casei, la o scară de bloc, un tânăr cu haine murdare și privirea pierdută se scotocește prin buzunare, căutând cine știe ce. Îi lăsăm și lui de mâncare, iar el se așează pe trepte, uitându-se nedumerit la sacoșă.

 

 

Până seara târziu, voluntarii convocați de Carusel au străbătut străzile din jurul Pieței Unirii, încărcați și ei cu plase – nu de cadouri scumpe, ci de darurii simple, dar esențiale, pentru cei pe lângă care trecem zilnic, fără să-i vedem. Oameni invizibili, ghemuiți la un colț de stradă sau într-o scară de bloc, adunați la o gură de canal să se-ncălzească sau adăpostiți în întunericul caselor labirintice, unde și-au încropit cămine. Zidul ridicat între ”ei” și ”noi”, cu fiecare cărămidă a indiferenței și a scuzelor cum că ”fiecare avem problemele noastre” poate fi dărâmat sau măcar slăbit foarte ușor. Nu trebuie decât să bați la uși străine sau să intri în vorbă cu oamenii ajunși, printr-o întorsătură sau alta a vieții, să locuiască în stradă sau să squateze case abandonate. Abia atunci începi să îi vezi, poate chiar să-i asculți, chiar dază zgomotul de fond e asurzitor, iar refrenul sărbătorilor te trimite degrabă acasă.

 

 

În aceeași seară, am trecut – pentru a nu știu câta oară – pe lângă un cuplu mai în vârstă, care locuiește în rondul Rosetti, pe trotuar. Îi vedeam tot timpul citind, când era vară, înconjurați de câțiva câini foarte frumoși și curați, însă niciodată n-avusesem curajul să-i întreb de sănătate. Acum, i-am găsit adăpostiți sub o folie de plastic, încălzindu-se cu prietenii lor, câinii, înveliți cu câteva pături. Îi intreb dacă nu vor să meargă la un adăpost, iar domnul se ridică politicos și-mi spune că n-ar face asta niciodată. De fiecare dată când au încercat să meargă la un adăpost pentru oamenii străzii, li s-a spus să renunțe la câini, în schimbul unei acoperiș. Cei doi n-ar face asta niciodată, doar câinii le-au fost aproape și pe ploaie și pe ninsoare, urmându-i peste tot fără să strâmbe din nas. ”Mai bine ne-ar goni sau ne-ar înjura, asta ar însemna că existăm. Cel mai rău e însă că ne ignoră, înseamnă că nu mai suntem chiar nimic,” spunea protagonistul unui interviu, rămas la rândul lui fără casă. Doar când poți trece peste meschinul, dar persistenul prag psihologic de a te apropia în vreun fel de acești oameni, înțelegi, de fapt, ce vrea să spună.

Foto: Carusel

 

Puteți citi și:

Mizerabilii

Gazeta străzii

Droguri în venă, pe bani din gunoaie. La schimb de seringi în Ferentari

Mâinile care au copt România

”Secretele financiare ale oamenilor nevăzuți”

Apel pentru oamenii străzii


3 comentarii

  1. Pingback: Iubire şi agonie în stradă | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger