O lume minunata (compunere de copil dintr-un viitor improbabil)

18

Este o dimineata frumoasa de mai. M-am trezit la ora 7 si am mers la scoala, cu autobuzul pus la dispozitie de Ministerul Educatiei, gratis, pentru noi, elevii. Astazi avem cinci ore, la fel ca in orice zi de scoala, pentru ca Ministerul are grija sa nu ne supra-solicite, sa avem un program armonios si o dezvoltare educationala asemenea.

de Mihnea Blidariu

Profesoara de limba romana ne povesteste despre Ion Creanga. Pe fata ei se pot citi fericirea si mandria de a fi profesor in Romania – pentru ca in tara noastra toti profesorii, de la orase si sate, sunt respectati, au salarii decente si conditii de lucru normale. Aceeasi mandrie o pot citi si pe fetele parintilor mei, atunci cand vin de la serviciu. Si ei sunt multumiti cu salariile lor si cu felul in care statul ii trateaza pe bugetari. Ca in orice tara europeana civilizata, asa spune tata. Bineinteles, e de acord si bunicul. Pensia lui ii asigura o batranete linistita, ba chiar a putut sa faca o excursie in Grecia vara trecuta, sa vada Atena – ceva ce si-a dorit toata viata. Singurul lucru care ii umbreste linistea bunicului e vecinul de la 3, domnul Voiculescu.El nu e fericit in „actuala oranduire”, dupa cum se exprima, pentru ca a fost „lustrat”. Mama mi-a explicat ca asta inseamna ca statul nostru l-a pedepsit pentru ca inainte de revolutie domnul Voiculescu a turnat oameni la Securitate si acei oameni au murit in inchisoare pentru ca erau contra lui Ceausescu. Din cauza asta, domnul Voiculescu are acum o pensie mica, desi, chiar imediat dupa revolutie, a fost sef de partid si a avut afaceri multe. Asa ca toata ziua bombane despre cat de rau ii merge si il bate pe bunicul la cap cu „cat de bine era inainte”…

Gata, ultima ora s-a terminat! Autobuzul Ministerului Educatiei ma duce inapoi acasa. In fata blocului e multa lume adunata si o masina de politie. Oare ce se intampla? Ah, iar a facut nea Vasile, de la 1, gratar in fata blocului si vecinii l-au reclamat. Cred ca e a treia amenda de primavara asta! Oare cand o sa se invete minte?…Ma duc sus, in casa, ca mi-e tare foame. Sigur a facut mama iarasi o salata romaneasca. Ii spune asa pentru ca e facuta numai cu legume de aici, de la noi, luate de la taranii din piata. Mama se mandreste tare mult cu asta si tine mult la acest aspect; tata mai trece si pe la hipermarket, insa mama mereu il cearta ca aduce chestii modificate genetic sau cu multe E-uri. Oricum, toate produsele astea or sa cam dispara, mi-a explicat tata ca guvernul nostru se pregateste sa dea o lege. Deschid televizorul si dau peste un film de aventuri. Cand sa ma bucur mai tare, intra reclame…E una cu statiunile de la Marea Neagra acum. Nu inteleg de ce le mai fac reclama, doar toata lumea merge acolo vara! Dupa ce Ministerul Turismului s-a ocupat cum trebuie de chestia asta, oamenii dau navala din mai pana in septembrie. E curat, e elegant, apa e din nou albastra, nu cum isi aminteste tata ca era prin anii ’90, murdara si plina de ulei de la barcile cu motor. Ia uite, Vama Veche! Ce frumoasa e, toata numai lemn si stuf. Mai demult era beton, dar l-au scos; acum arata ca un sat adevarat si oamenii vin aici „sa se dea rustici”, glumeste mama.

Suna telefonul. E Marcel, prietenul meu cel mai bun. Imi spune ca nu mai poate veni azi la bazin, pentru ca nu mai are cine sa-l aduca: lui taica-sau i-au ridicat masina, ca parcase pe trotuar. Of, bine, hai ca vorbesc eu cu bunicul sa trecem sa te luam! Mananc repede, ma schimb si fug jos, la masina. In drum spre Marcel, bunicul imi povesteste, amuzat, ca ministrul transporturilor a demisionat azi, pentru ca noul tren de mare viteza, Timisoara-Iasi, a intarziat patru zile la rand. De amuzat ce e, bunicul trece pe galben la un semafor si e cat pe ce sa facem accident. Bunicul se da jos, ii cere scuze celuilalt sofer si totul se termina cu o strangere de mana. Ajungem la Marcel. Bunicul isi aminteste ca bunica lui Marcel e o veche cunostinta si locuieste acum la un centru pentru batrani. Il intreaba pe Marcel ce mai face. Multumesc, foarte bine, spune Marcel, e un centru modern, asa spune mama. Insa acum suntem suparati ca fratele meu mai mare a ramas fara serviciu. Ei lasa, zice bunicul, cu ajutorul de somaj se descurca linistit vreo 3-4 luni…

Dupa bazin, avem intalnire cu mai multi colegi, pentru o plimbare cu bicicletele. Mama s-a cam stresat, dar tata a spus: lasa, draga, sa mearga, acum sunt piste pentru biciclete in tot orasul, ce poate sa pateasca?…Si, oricum, daca e, pot sa trimit pe cineva de la noi sa-i supravegheze. Ah, am uitat sa va spun: tata e politist la circulatie, „ceea ce nu mai constituie o rusine”, dupa cum rade el uneori.

Ne-am adunat toti. Pedalam prin orasul nostru frumos si curat. Victor, a carui tata e diplomat si care a fost si in alte tari, spune ca arata la fel de curat si frumos ca orice oras din Europa. Ce bine. Abia astept saptamana viitoare, cand vom merge in excursie cu clasa, la Rosia Montana, sa vizitam galeriile daco-romane!…

Tags:



18 comentarii

  1. Articol care ma sperie.
    Suna a articol comunist de departe.
    Statul sa le dea la profesori, la parinti, la copii sa le faca rost de microbuz, sa faca piste de biciclete, sa dea pensie mare, sa dea ajutor social.
    Ma intreb cine mai muncea acolo.
    Si ma intreb daca nu exista mancare decat fara E-uri si nemodificata genetic cati mor de foame?

  2. Daca copilul sta 5 ore la scoala atunci care dintre parinti mai munceste? Ca in acest caz unul din parinti trebuie sa stea acasa sa aiba grija de copil…
    In tarile dezvoltate copilul sta mult mai mult de 5 ore la scoala. Parintele lasa copilul la scoala si il ia cand se intoarce de la servici(pana in momentul in care copilul poate veni singur acasa).

    In rest este ok, nu vad nimic comunist in a cere ca:
    – profesorii sa aiba salarii decente
    – oamenii sa urmeze legea
    – statul sa ofere autobuze elevilor, evident contra unei taxe lunare, nu de-a moca. Este vorba de un serviciu care nu exista in Romania, cum este in restul Europei
    – oamenii sa fie calmi si politicosi in trafic

    Cineva mai sus zicea ca povestea ii aminteste de anii inainte de 89. Mie mi se pare o zi obisnuita din viata unui om din vestul Europei, evident un pic romantata .

  3. Ceea ce e trist este faptul ca unii dintre romani se complac atat de mult in situatia actuala si au renuntat sa mai lupte pentru sau sa viseze la ceva mai bun incat nu isi pot da seama ca aceasta situatie ar putea fi una normala si pentru Romania.

    Ceea ce prezinta articolul nu poate fi realizat decat printr-o shimbare radicala de mentalitate, o vaccinare a majoritatii populatiei impotriva nesimtirii si nepasarii si o educare masiva spre adevaratele valori ale unei societati.

    Dar speranta moare ultima… sper doar sa nu ne fi ramas ultima!

  4. partea cu autobuzul doar pentru scolari, cu legumele si fructele romanesti imi aduce aminte de perioada de dinainte de revolutie, cind lucrurile acestea erau realitate

  5. esti patriot, mihnea ? :)) chiar ai vrea sa fie asa ? :)) eu am trecut la sentimentul in care nu mai vreau sa fiu roman iar romania vreau sa fie o tara saraca si romanii pedepsiti :))

  6. sa sperem ca naratorul autodiegetic se pricepe mai bine la matematica. sau geografie. sau desen. sau muzica. sau educatie fizica.

    • Radulescu Laura on

      Mi se pare superb articolul…Cei care il compara cu perioada comunista nu au trait in vest, unde este normal sa fii respectat pentru orice munca, pentru ca iti faci datoria asa cum trebuie si esti competent, si unde ai viitorul asigurat.

      Vad ca unii nu au inteles nimic si din cauza asta, cu parere de rau, cred ca nu mai avem nicio sansa ca popor.

      Galeriile daco-romanilor de la Rosia Montana o sa moara de rusinea urmasilor lor!…

  7. Si ce daca…visul ar deveni realitate. Cat ar trebui sa muncim sa avem o astfel de viata. Si nu vorbesc de vest vorbesc despre “noi” romanii care din pacate suntem imprastiati in tot restul lumii. Daca ne-am unii totul ar fi posibil. Dar suntem din pacate prea ranchiunosi, suparati si ne gandim mereu la rau pentru ca la lucrurile frumoase am incetat sa ne mai gandim… sau si daca ne gandim ne ingradesc altii. Totul este posibil dar fara “bucuria ca a murit capra vecinului”. Nu comunicam de ajuns cu autoritatile. Ne place numai sa criticam dar nu sa ne asumam responsabilitati. Din pacate astia suntem. Felicitari pentru articol. EXCELENT.

  8. as fi adaugat: “mi-am cam udat sosetele de roua cand am traversat parcul pana la autobuz dar se usuca. azi au inflorit toti teii si am vazut ca vecinii nostri mai plantau in weekend. la scoala invatam ce ne place si suntem 10 copii in clasa. profesoara nu urla niciodata la noi si nu ne face niciodata prosti pentru ca nu stim lectia. In clasa noastra avem 3 romi si 2 africani dar ne intelegem super bine cu ei, ne facem si temele impreuna.”

    da, e uber-sad , dar nu stiu daca e utopie sau distopie… cam inspaimantator ca toata lumea sa fie politicoasa. cred ca cere oarece doza de intervetionism un astfel de societate, intervetionism statal care oricum nu prea cred ca mai e posibil. sincer cred ca urmatoarele sisteme totalitare vor veni din mediul privat-corporatist adica totalitar-comuniste probabil. par example, in india exista niste “oaze” din astea dar riscu’ e ca the kids crescuti in orasele inchise se trezesc cu revelatii a la buddha “oh my people die, oh my people starve, oh my!”

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger