O istorie dulce: S-au găsit urme de ciocolată de acum 2.500 de ani

0

Arheologii au descoperit în peninsula Yokatan urme de ciocolată vechi de circa două milenii și jumătate. Acestea au fost descoperite pe o farfurie, după ce alte descoperiri anterioare fuseseră făcute pe o ceașcă, lucru care sugerează că popularul desert de azi ar fi folosit pe post de condiment sau sos pentru alimente solide.

 

Până nu demult, se credea că boabele de cacao erau folosite în vechime doar pentru prepararea unor băuturi rezervate elitelor, însă aceste descoperiri realizate de Institutul Național de Antropologie și Istorie din Mexic schimbă puțin perspectiva. ”Este pentru prima dată când am găsit ciocolată pe o farfurie,” spune arheologul Tomas Gallareta, citat de The Telegraph. Potrivit testelor chimice, cantitatea de cofeină regăsită în relicvele dulci arată o mare concentrație de cacao. Cel mai probabil, ciocolata era pe atunci folosită la prepararea unui sos pentru servirea alimentelor. Deși au o vârstă venerabile, aceste urme de ciocolată nu sunt cele mai vechi din lume, în Mexic existând și alte relicve datate cu cel puțin o mie de ani înainte.

 

 

Sursa: The Telegraph

Foto: Cocoasymposium.com


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger