O instanţă din România a stabilit că pagina de Facebook este spaţiu public, nu privat

3

Hotnews scrie că în România tocmai s-a stabilit un precedent în legătură cu modul în care pot fi interpretate postările pe Facebook: Curtea de Apel Târgu Mureş a stabilit, într-o cauză judecată în contencios administrativ, că pagina de Facebook este spaţiu public, nu privat.

 

 

„Reţeaua de socializare Facebook nu poate echivala, sub aspectul controlului mesajelor difuzate, cu o căsuţă poştală electronică. Profilul personal pe Facebook, chiar dacă este accesibil doar prietenilor, adică unui grup restrâns de persoane, tot public este, oricare dintre „prieteni” putând distribui informaţiile postate de titularul paginii, aspecte pe care reclamantul le cunoştea”, se arată în decizia pronunţată de Curtea de Apel. Este vorba de un dosar în care fostul director de cabinet al prefectului din Târgu Mureş a contestat o sancţiune primită de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării din cauza unei postări pe pagina personală de Facebook.

„În timpul protestelor din iarna anului trecut, împotriva Guvernului Boc, mai exact pe 19.01.2012, Mircea Munteanu Nicolae, fostul director de cabinet al prefectului din Târgu Mureş, a postat pe pagina personală de Facebook un mesaj: „Arbeit macht frei – asta să înţeleagă protestatarii. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) l-a sancţionat în februarie 2012, ca urmare a autosesizării Consiliului, cu amendă contravenţională în valoare de 1.000 de lei, pe motiv că „fapta constituie o propagandă naţionalistă care aduce atingere demnităţii umane şi creează o atmosferă degradantă, umilitoare şi ofensatoare îndreptată împotriva grupului de protestatari”, relatează Hotnews.

Mircea Munteanu a atacat amenda în instanţă, considerând-o nelegală din mai multe motive, între care a invocat şi faptul că pagina sa de Facebook, unde a postat mesajul incriminat, ar fi spaţiu privat, nu public. Instanţa a respins contestaţia. „Utilizarea în sine a afirmaţiei Arbeit macht frei într-un cadru public sau accesibil publicului cu ocazia exprimării unei opinii referitoare la o anumită categorie de persoane (protestatarii) provoacă, fără niciun dubiu, asocierea acesteia cu sentimente de dispreţ, repudiere, intoleranţă, aşa încât reclamantul nu poate susţine că a acţionat fără vinovăţie. Pe de altă parte, nu pot fi reţinute nici susţinerile potrivit cărora prin postarea mesajului nu a urmărit lezarea demnităţii umane, câtă vreme, aşa cum s-a arătat mai sus, utilizarea acestui slogan, asociat în conştiinţa populară cu ororile nazismului, dovedeşte intoleranţa acestuia faţă de drepturile civile ale protestatarilor, consecinţa fiind lezarea demnităţii acestora”, se mai arată în decizia Curţii de Apel Târgu Mureş, publicată de Hotnews. Hotărârea a fost pronunţată în 17 ianuarie, dar poate fi atacată cu recurs.

„În România, cazul este o premieră, însă situaţii similare au fost judecate şi în alte state europene. Justiţia franceză a condamnat în ianuarie 2012 la amendă de 500 de euro un salariat al unei operator Call Center care postase pe Facebook expresii injurioase la adresa angajatorului său”, mai notează Hotnews.

 

Sursa: Hotnews


3 comentarii

  1. Mai are sa ajunga si “CASA” spatiu public. Ca doar primim prieteni in vizita, acestia pot face poze si sa le distribuie mai departe. Grup restrans de persoane ma viziteaza si in mod sigur ei distribuie mai departe ce vad la mine in casa, ajungand astfel sa presupuna ca si casa mea e spatiu public ?

  2. Imi place comparatia cu casuta de e-mail. Faptul ca pot da un mesaj mai multor persoane, care la randul lor pot da “forward” nu afecteaza caracterul privat al corespondentei electronice, dar daca postez pe Facebook un mesaj accesibil unui grup restrans, atunci nu mai e privat pentru ca acestia pot da “share”. Nu-i prima data cand zic ca la facultatea de drept ar trebui sa se studieze mai multa informatica, poate scapam de aberatiile astea.

  3. dragii mei verba volant scripta manent… cand iti pui gandurile in scris e o alta treaba. mi se pare corecta decizia. in momentul in care postezi pe o pagina de internet o informatie fii sigur(a) ca se raspandeste. E ilogic sa creada cineva contrariul. deja cand ai un secrect vorba batranilor te indeamna sa nu il spui la nimeni ca doar asa esti sigur ca secretul ramane secret 🙂

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger