O grădină zoologică daneză, criticată pentru disecarea unei girafe de faţă cu copiii

8

În acest weekend, angajaţii unei grădini zoologice din Copenhaga l-au eutanasiat pe Marius, un mascul de girafă în vârstă de doi ani. Animalul, perfect sănătos, a fost ucis pentru că fusese născut din împerecherea unor exemplare înrudite, în ciuda protestelor şi a ofertelor primite din partea altei grădini zoologice şi a unui miliardar american de a-l înfia pe Marius.

 

MARIUS-DEAD_2816345cFoto: KASPER PALSNOV/AFP

 

Cu toate acestea, conducerea grădinii zoologice a decis în favoarea execuţiei animalului, care a fost ulterior disecat în faţa vizitatorilor curioşi, carnea sa fiind împărţită animalelor carnivore de la zoo. Decizia a fost motivată de faptul că, potrivit politicilor europene, prea multe girafe aflate în captivitate împărtăşesc aceleaşi gene, astfel încât Marius trebuia sacrificat pentru prevenirea naşterii unor pui cu probleme de sănătate şi pentru ameliorarea genetică a urmaşilor. “Girafele din ziua de azi se înmulţesc foarte bine, astfel că trebuie să fim foarte atenţi să păstrăm puii cu cele mai bune gene,” arată Bengt Holst, directorul grădinii din Copenhaga, a cărui decizie a fost amplu contestată de iubitorii de animale şi de organizaţiile de profil din întreaga lume.

 

MARIUS-ALIVE_2816346cFoto: EPA

Decizia danezilor a stârnit reacţii în mai multe colţuri ale lumii: o grădină zoologică din Marea Britanie s-a oferit să-l preia pe Marius şi să-i găsească adăpost alături de alţi patru masculi, iar un miliardar american s-a oferit să-l găzduiască în grădina personală din Beverly Hills. Cu toate acestea, Holst a refuzat ofertele, subliniind că nu înţelege de ce se face atâta caz pe marginea unei practici larg acceptate.

Mai mult, animalul sacrificat a fost disecat de faţă cu vizitatorii, printre care se aflau mulţi copii, care au filmat şi fotografiat operaţiunea. Aceştia au privit apoi cum carnea animalului a fost împărţită mai multor animale carnivore de la zoo, într-un exerciţiu pe care danezii îl consideră o mostră de educaţie într-ale legilor naturii.

 

marius-lion_2816367cFoto: AP

 

Sursa: The Telegraph

Puteţi citi şi:

Ce ascunde una dintre cele mai populare emisiuni de pe Animal Planet

Un ofiţer italian, dat în judecată după ce a salvat viaţa unei pisici în Kosovo


8 comentarii

  1. Perfect de acord cu decizia celor de la Zoo, de a sacrifica animalul.
    Mereu multimea are impresia ca deciziile emotionale sunt cele corecte. Articolul e interesant, tocmai pentru acest aspect pe care il scoate in evidenta: prostimea isi da cu parerea asupra oricarui subiect.

    • Traiesc in Danemarca si totul a fost o exagerare..worldwide. la acest “feast” au participat copii pentru a li se arata un animal disecat..dupa disecare leii au fost hraniti),simplu.totul a fost in scop educational. s-a facut mare caz pentru nimic iar jurnalistii au incercat sa faca un articol despre asta. (de exemplu : http://www.youtube.com/watch?v=ENnNNVOEDZ4) -> (priviti cate incearca sa ii puna in carca anchorman-ul)

  2. Sau poate ca mai logic era sa il castreze, nu sa il sacrifice fara niciun scop anume. Procedura standard, in cazul in care se doreste ameliorarea genetica, este castrarea, nicidecum sacrificarea. Si nu e vorba de sentimentalisme in cazul asta, ci de minimul de bun simt in luarea unei decizii. De ce sa omori, daca poti sa nu? Ix, nu stiu de ce am impresia ca esti unul dintre cei care au militat pentru sacrificarea maidanezilor. Oare daca ai fi pe patul de spital, nu ai putea vorbi dar ai auzi si constientiza tot si familia ti-ar decide eutanasierea, ai fi de acord cu asta? doar ar fi o decizie rationala, nicidecum sentimentala…..

  3. ma intreb… noi ca animale supreme, ce ne da dreptul sa facem asta… unde este limita? de ce nu si pe oameni??? doar sunt atatia lasati in viata dintr-o greseala…. unde ne oprim? cu ce drept ajungem sa controlam cine merita si cine nu sa traiasca … cauza cu anatomia este irelevanta… treba ca a fost autanasiat doar ca nu are loc in gradina zoologiga mi se pare o tampenie iesita din comun … de ce sa nu crestem omaeni in custi, pentru donatii de organe? unde ne oprim omaeni buni, cu ce suntem noi superiori, doar ca stim sa vanam alte specii inferioare noua???

  4. cine spune ca suntem superiori ? .. suntem diferiti pentru ca avem un anumit nivel de constiinta dar asta nu ne face superiori ci doar diferiti.

    sunt animale care sunt cu mult peste unii oameni! asta e o certitudine!

  5. aoleu, au inceput nebunii cu drepturile animalelor.

    este perfect natural, in natura ar fi fost mancata de leu sau alt carnivor, vanata sau dupa o moarte natural. de ce ne-am baga noi coada? este o moarte mult mai folositoare decat a animalelor care au dat carne de la hyper-market. a fost crescuta in conditii bune, si moarte ei a servit un scop, nu va fi 20% aruncata la gunoi pentru ca oamenii nu consuma toata mancarea pe care o cumpara.

  6. Daca punem problema asa,la fel cum s-a spus anterior,de ce nu am face-o si cu oamenii.Sunt destui oameni care nu lasa in urma lor nimic bun,doar otravesc .Ce atatea sentimentalisme,sa-i eutanasiem,cu public spectator chiar.Caci inteleg ca deciziile emotionale nu-si au locul.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger