O gară din Japonia rămâne deschisă pentru un singur pasager

1

De ani de zile, singura persoană care așteaptă trenul în gara Kami-Shirataki, de pe insula japoneză Hokkaido, este o elevă care face naveta la liceu, scrie City Lab. Trenul oprește în mica stație feroviară doar de două ori pe zi, când fata pleacă și se întoarce, la finalul programului școlar, decizia aparținând Căilor Ferate Japoneze și fiind luată acum trei ani.

La acea vreme, numărul pasagerilor din gara Kami-Shirataki scăzuse dramatic din cauza poziției sale izolate, iar serviciile de transport de marfă încetaseră. Operatorul căilor ferate a vrut să închidă gara, dar a observat că era folosită în fiecare zi de o elevă. Așa că a hotărât s-o țină deschisă până când aceasta absolvește liceul și a modificat și orarul trenului pentru a corespunde cu orarul fetei. Aceasta ar urma să termine liceul în martie anul acesta, moment în care mica gară se va închide.

Unii au lăudat guvernul japonez pentru această inițiativă, pe care o văd ca pe un exemplu de guvernare care ajunge până la nivelul oamenilor de rând şi demonstrează că fiecare cetățean contează, alții au deplâns starea căilor ferate japoneze – statul nipon se confruntă cu o natalitate scăzută, cu îmbătrânirea populației, cu riscul de a pierde o treime din ea până în 2060, cu un surplus de locuințe goale și cu o forță de muncă în scădere, sistemul feroviar fiind afectat de aceste schimbări.

Transportul feroviar de mare viteză din Japonia, care s-a dovedit extrem de eficient, s-a extins încontinuu la periferiile țării, iar asta face ca gările vechi să fie scoase din uz. Gara Kami-Shirataki se află, de exemplu, în orașul Engaru, în partea rurală a insulei Hokkaido, care a pierdut cel puțin 20 de linii de cale ferată în ultimele decenii.


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger