O fostă angajată Facebook a scris o carte despre companie – ce s-a întîmplat mai departe

1

Kate Losse a lucrat timp de 5 ani pentru Facebook. La sfîrșitul acestei perioade, a scris o carte despre poveștile interne ale companiei. Presa americană n-a băgat-o în seamă. Un alt autor, de data asta un bărbat, și încă unul celebru, a scris aceleași povești. Presa a devenit interesată.

 

Dave Eggers e unul dintre cei mai cunoscuți scriitori americani. Romanul său, A Heartbreaking Work of a Staggering Genius, apărut și la noi la editura Humanitas, l-a propulsat în prima linie a celebrităților literare. Eggers a lansat o revistă, McSweeney’s, care a devenit în timp aproape un trust (din care face parte și The Believer, o revistă foarte populară în SUA). În 2013, Eggers a publicat un roman despre ascensiunea unei femei într-o companie uriașă de social media, un amestec între Google, Facebook, Twitter, numită The Circle (care e și titlul romanului). Wall Street Journal a lăudat cartea pentru abordarea unor probleme esențiale ale zilelor noastre. Alte ziare și publicații au primit-o la fel de călduros.

Înaintea acestei cărți însă apăruse o alta, Boy Kings, a unei foste angajate Facebook – subiectul era același, doar că povestit de cineva care trăise experiența. E vorba de experiența unei tinere entuziasmate și idealiste, care e angajată la Facebook și după un timp descoperă că firma îi confiscă viața. Prezentarea de pe Amazon spune: jobul la Facebook implica dedicare totală; angajații trebuia să locuiască la mai puțin de 2 km de birou, verile erau petrecute la piscina companiei, angajatele femei erau obligate să poarte de ziua lui Zuckerberg tricouri cu fața acestuia.

Losse duce analiza în adîncime, către implicațiile Facebook asupra societății dar presa nu o ia în serios. Problema, spune autoarea în acest articol , e una de gen (gender). Dacă ar fi fost un bărbat celebru, ziarele ar fi observat și relevanța cărții ei, mai ales că e scrisă cu informații din interior, autentice.


Un comentariu

  1. Acest lucru este imposibil, doresc sa vad cartea. Zic acest lucru pentru ca din moment ce te angajezi la Facebook semnezi un contract de confidentialitate. Punctele contin anumite articole prin care se plateste o contravaloare in cazul in care divulgi informatii din interiorul firmei cat si legat de firma la care lucrezi.

    Speculatii de mass media.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger