O femeie şi-a luat doctoratul la vârsta de 102 ani, după ce, în anii ’30, naziştii au refuzat să i-l acorde

0

O femeie în vârstă de 102 ani, din Germania, a devenit cea mai bătrână persoană din lume căreia i s-a acordat titlul doctoral, la aproape 80 de ani distanţă în timp de momentul în care reprezentanţii regimului nazist din Germania i-au refuzat susţinerea tezei şi, implicit, acordarea titlului, scrie BBC.

 

 

Ingeborg Rapoport (pe atunci, Syllm) şi-a finalizat studiile medicale în anul 1937 şi a propus şi documentat o teză de doctorat pe tema difteriei, o problemă gravă a Germaniei de la vremea respectivă. Dar, pentru că mama ei era o pianistă evreică, Ingeborg a intrat sub incidenţa legilor anti-semite ale regimului lui Adolf Hitler, astfel că i-a fost refuzată participarea la ultimul examen, cel oral, din cadrul doctoratului. Refuzul i-a fost înmânat în scris, de universitatea din Hamburg. Acum, aceeaşi universitate a îndreptat răul făcut în urmă cu aproape opt decenii.

Trei profesori ai Facultăţii de Medicină din cadrul universităţii au mers acasă la Ingeborg, luna trecută, pentru a o asculta cum îşi susţine cercetarea întreprinsă înainte de război. În cadrul unei ceremonii ţinute la Hamburg University Medical Centre chiar ieri, Ingeborg a primit mult râvnitul titlu de doctor în medicină, pe care naziştii i l-au refuzat. “Nu a fost vorba de mine, ci de un principiu. Pentru mine, la 102 ani, nu a fost chiar uşor să îmi susţin teza. Dar am făcut-o pentru victimele naziştilor”, a declarat ea. Pentru testul de luna trecută, femeia a apelat la prieteni şi rude, ca să o ajute să adune informaţii despre ce progrese s-au făcut în ultimii 80 de ani în problema tratării difteriei.

Ingeborg a emigrat, în anul 1938, în SUA, conştientizând că Germania devenea un loc tot mai periculos pentru evrei. În SUA a studiat din nou medicina şi a devenit medic. Şi-a cunoscut soţul, biochimistul Samuel Mitja Rapoport, tot acolo, şi el fiind un evreu refugiat din Austria. Însă, în anii 1950, femeia şi soţul ei s-au trezit, din nou, în conflict cu autorităţile, de data aceasta cu cele americane: regimul anti-comunist al preşedintelui McCarthy le condamna opţiunile politice de stânga şi îi transforma în “inamici”. Riscul de a fi “judecaţi” drept spioni comunişti era destul de ridicat, astfel că s-au întors în Germania, mai exact, în Berlinul de Est, unde Ingeborg a lucrat ca medic pediatru.

În timp, a evoluat şi a devenit profesor universitar în pediatrie, fiind chiar un pionier al medicinei neonatale europene. A fost recunoscută, inclusiv prin premii, pentru munca ei care a ajutat la o reducere semnificativă a mortalităţii infantile în Germania de Est. Însă, dincolo de toate distincţiile şi recunoaşterile primite, primirea titlului de “doctor” la vârsta de 102 ani este, chiar şi pentru ea, printre cele mai impresionante realizări.

 

Sursa şi foto: BBC

 

Puteţi citi şi:

La 92 de ani, o femeie pilot din al Doilea Război Mondial a zburat din nou cu un Spitfire

La 11 ani, un băiat educat acasă a absolvit trei specializări diferite la facultate

VIDEO O dansatoare de 102 ani îşi vede înregistrările din tinereţe, pentru prima oară


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger