O femeie cu patru joburi a murit în timp ce dormea în maşină, între ture

1

O femeie din New Jersey care avea patru joburi şi care, uneori, nu dormea cinci zile la rând, din spusele unui coleg de muncă, a murit în timp ce moţăia în maşină, între schimburi, scrie RT.com. Maria Fernandes, în vârstă de 32 de ani, a inhalat monoxid de carbon şi vapori  dintr-o canistră cu benzină pe care o ţinea maşină. 

Femeia a intrat în parcarea unui magazin şi a lăsat motorul pornit. A fost găsită moartă după opt ore, iar echipa de urgenţă a simţit un miros chimic puternic când a intrat în maşină, monoxidul de carbon şi vaporii inhalaţi de Fernandes fiind cel mai plauzibil scenariu al morţii ei. Femeia a emigrat în SUA din Portugalia, iar colegii de la gogoşeria la care lucra spun că era o angajată model. “Obişnuia să lucreze trei ture pe zi”, a spus Parth Patel, unul dintre ei. “Câteodată nu dormea cinci zile la rând.” “Era o persoană foarte drăguţă. Muncitoare”, spune Ravina Ramjit, o altă colegă. “Glumea cu toţi.”

Colegii ei spun că Fernandes cânta adesea melodii de Michael Jackson la muncă, mimându-i şi mişcările de dans, şi că plănuia să-şi ia o pauză de la joburi pentru a sărbători ziua superstarului defunct în Central Park din New York. În jur de 7,5 milioane de americani au mai multe slujbe, şi cu toate câştigă mai puţin decât dacă ar avea una full-time. “Aceşti oameni vor să muncească full-time, dar nu-şi găsesc slujbe”, spune Carl Van Horn, directorul unui centru de dezvoltare a forţei de muncă de la Universitaea Rutgers. “Ajung în circumstanţe în care sunt epuizaţi. De cele mai multe ori, sunt supuşi doar unui stres uriaş.” După criza economică care a început în 2008, mulţi americani au ajuns să aibă joburi part-time, luându-şi câte două sau trei pentru a supravieţui. Potrivit unui raport, muncitorii din SUA câştigă cu 23% mai puţin decât erau veniturile din joburile care au fost pierdute în timpul crizei economice, iar mulţi dintre şomerii care stau pe bară de multă vreme se gândesc să renunţe la a-şi mai căuta de muncă după ani de zile de stagnare economică.


Un comentariu

Reply To flesh Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger