O fată de 15 ani a inventat un dispozitiv care absoarbe energie din valurile mării

0

Câteva companii au cheltuit milioane de dolari pentru a dezvolta uzine energetice subacvatice ce colectează energie din valurile mării, însă o adolescentă de clasa a IX-a din Florida a inventat o alternativă la scară mică pentru lumea în curs de dezvoltare, care costă doar 12 dolari, scrie FastCoExist. Hannah Herbst, în vârstă de 15 ani, a început să se gândească la energia regenerabilă în urma unei corespondenţe cu o fată de 9 ani din Etiopia.

“Am aflat că trăia în sărăcie energetică şi că nu avea acces la lucrurile de care eu mă bucur în fiecare zi”, spune fata. “În acel moment mergeam cu barca împreună cu familia prin golfuleţul Boca Raton, iar barca noastră a fost zdruncinată de cutremur şi m-am gândit de ce să nu folosesc acea energie?”

Prototipul ei, care a câştigat recent premiul I la competiţia Discovery Education 3M Young Scientist Challenge, foloseşte o elice imprimată 3D şi conectată printr-un scripete la un generator hidroelectric. Pe măsură ce valurile mişcă elicea, generatorul transformă acea mişcare în electricitate utilizabilă. În cadrul competiţiei, adolescenta a lucrat împreună cu un om de ştiinţă de la compania 3M pentru a transforma schiţele ei într-un prototip final.

Spre deosebire de proiectele energetice la scară largă din oceane, sistemul ei nu generează multp electricitate, însă Herbst spune că e suficientă pentru a alimenta un mic dispozitiv de desalinizare a apei marine, care devine potabilă. În plus, din moment ce componentele principale sunt realizate din materiale reciclate, fata crede că maşinăria poate fi fabricată cu uşurinţă oriunde. După ce va finaliza dezvoltarea ei, o va face disponibilă tuturor în regim open-source. “Toţi oamenii din lume vor putea avea acces la lista de materiale şi la datele pe care le am – la tot ce e nevoie pentru a realiza dispozitivul. Chiar vreau să-mi ajut prietena cu care corespondez. Nu-mi pot imagina o zi din viaţă fără energie”.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger