O familie din Rusia a pierdut contactul cu omenirea timp de 40 de ani și n-a știut de Al Doilea Război Mondial

În vara lui 1978, un elicopter care căuta în sălbăticia taigalei siberiene un loc de aterizare pentru un grup de geologi a dat peste urmele unei așezări omenești pierdută în cele 13 milioane de kilometri pătrați de “nimicnicie”, scrie Smithsonian. Geologii aflați în căutare de minereuri de fier s-au echipat cu cadouri și s-au dus să-i găsească pe proprietari. Au luat cu ei și un pistol pentru că, după cum nota un scriitor rus, în taiga e mai puțin periculos să dai peste un animal sălbatic decât peste un om. Au găsit o colibă, unde i-a întâmpinat un om foarte bătrân, desculț, cu o barbă dezordonată, îmbrăcat cu tricou și pantaloni din pânză plini de petice.  Coliba găzduia o familie de șase persoane care, timp de 40 de ani, au trăit izolați de omenire și n-au știut nici măcar de cel de-Al Doilea Război Mondial.

Flickr/Efenstor

Membri familiei erau rascolnici, mai exact aparțineau unei secte religioase care îl preamărește pe Dumnezeu într-un mod neschimbat din secolul XVII, când s-a separat de Biserica ortodoxă oficială. Au refuzat cadourile geologilor – gem, ceai și pâine – pe motiv că nu aveau voie să consume așa ceva. Vorbeau o limbă stâlcită, semn al izolării de-o viață. Pe bătrân îl chema Karp Lykov, iar lucrurile au luat o turnură negativă pentru el și pentru familia sa când bolșevicii atei au ajuns la putere în Rusia. Sub conducerea sovietică, comunitățile de rascolnici care fugiseră în Siberia pentru a scăpa de persecuție au început să se izoleze și mai mult de civilizație. În timpul epurărilor din anii ’30, fratele lui Karp Lykov a fost împușcat de o patrulă comunistă, așa că bărbatul și-a luat soția, fiul de nouă ani și fetița de doi ani și și-a părăsit satul, luând calea pădurii. Alți doi copii s-au născut în sălbăticia taigalei și nici unul dintre copiii cei mai mici ai familiei Lykov nu au văzut în viața lor o ființă umană.

La început, supraviețuirea în sălbăticie în condiții de izolare a fost aproape imposibilă pentru familie, care trebuia să se bazeze doar pe resursele proprii. Hainele cu care au venit în pădure au fost peticite și repeticite cu pânză din cânepă, grație unei roți de tors și a componentelor unui război de țesut pe care reușiseră să le aducă cu ei. Nu aveau însă tehnologie pentru obținerea metalului. Au avut niște ceaune din table care i-au ținut câțiva ani, însă după ce s-au înecat în rugină, singurii înlocuitori pe care i-au găsit au fost unii fabricați din scoarță de mesteacăn. Dar cum recipientele din scoarță nu puteau fi puse pe foc, le-a fost tot mai greu să gătească. La momentul descoperirii lor, mâncarea de bază a celor șase membri ai familiei Lykov consta din turtițe de cartofi, amestecate cu semințe de secară și cânepă. Când băiatul cel mare a atins vârsta bărbăției, familia a avut parte și de carne și piei de animale. Cum nu avea pușcă sau arc, tot ce putea face era să sape capcane sau să fugărească animalele prin munți până când se prăbușeau de epuizare.

Carnea era însă o prezență foarte rară, așa că familia s-a aflat tot timpul în pragul foametei. Soția lui Karp Lykov, Akulina, a preferat să-și vadă copiii hrăniți decât să mănânce ea, așa că a murit de foame în urma unui îngheț care a omorât toate plantele din grădina familiei, nevoită să mănânce încălțările și scoarță de copaci. Restul familiei a supraviețuit grație unei singure granule de secară care a încolțit în grădină, însă a intrat rapid în declin chiar și după ce a stabilit contactul cu lumea de afară. În toamna lui 1981, trei dintre cei patru copii și-au urmat mama în mormânt, la câteva zile distanță unul de altul. Morțile lor nu s-au datorat vreunei boli în fața căreia nu aveau imunitate – două fete au murit de insuficiență renală, cel mai probabil rezultatul regimului alimentar precar, iar băiatul cel mare, vânătorul, de pneumonie. Geologii au încercat să-l convingă pe Karp și pe fiica lui rămasă în viață, Akulina, să-și părăsească casa și să încerce să-și găsească rudele care au supraviețuit persecuției, însă cei doi au refuzat. Bărbatul a murit în somn în 1988. Akulina l-a îngropat cu ajutorul geologilor, apoi s-a întors acasă. Un sfert de secol mai târziu, adică în zilele noastre, femeia, acum trecută de 70 de ani, încă trăiește în taigaua siberiană.

Citiți lunga și incredibila poveste a familiei Lykov pe Smithsonian.com.