O expoziţie despre sex naşte controverse în Canada

0

Muzeul de Ştiinţă şi Tehnologie al Canadei a decis excluderea unei animaţii video pe tema “masturbarea tinerilor” din cadrul unei expoziţii cu tematică sexuală ce urmează a fi în curând inaugurată. Motivul rennunţării la animaţie a fost indignarea publică, exprimată mai cu seamă de înalţi oficiali ai statului canadian.

 

 

În cadrul muzeului menţionat urmează să se deschidă, mâine, o expoziţie intitulată „Sex: A Tell-all Exhibition” (Totul despre sex). Ministrul James Moore (portofoliu: patrimoniu canadian şi limbi) a criticat deschis expoziţia, numind-o „o insultă la adresa contribuabililor canadieni”. Potrivit purtătorului de cuvânt al muzeului, Yves St-Onge, instituţia a primit multe plângeri din partea publicului în legătură cu acest eveniment. „Noi luăm foarte în serios reacţiile comunităţii şi am analizat atent sugestiile şi criticile exprimate. Am decis să acţionăm într-un mod care să servească, spunem noi, cel mai bine, publicul pe care îl deservim”, a precizat St-Onge. Astfel, muzeul a scos din expoziţie animaţia video cu subiectul „masturbarea tinerilor” şi a ridicat pragul de vârstă pentru participarea copiilor la evenimente de la 12 ani la 16 ani.

 

 

Expoziţia include, printre altele, fotografii (de dimensiuni identice celor din viaţa reală) ale unor bărbaţi şi femei complet goi, în diferite stadii ale vieţii, obiecte folosite în jocuri sexuale sau, în general, în viaţa sexuală a societăţii şi, după cum relatează presa canadiană, o „cameră a extazului”, cu animaţii înfăţişând organe genitale excitate şi o voce de bărbat descriind senzaţiile unui orgasm. Specialişti sexologi discută, în cadrul expoziţiei, despre diverse teme şi probleme specifice acestei laturi a vieţii (spre exemplu, sexul anal). Criticii evenimentului spun că acesta nu cadrează cu specificul muzeului şi acuză „conţinutul” expoziţiei de a fi „insultător” pentru populaţia canadiană şi „imposibil de apărat”. Dar conducerea muzeului care organizează expoziţia a precizat că scopul acesteia este de a prezenta informaţiile pe teme sexuale într-o manieră ştiinţifică, deschisă şi accesibilă – adică exact în spiritul care caracterizează un muzeu al ştiinţei şi tehnologiei în prezent.

 

Sursa: Reuters

Foto: Ottawa.ctv.ca, Leaderpost.com

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger