O excursie spre UNESCO și justiție socială

0

Concursul celor doi castori și-a trimis șase câștigători în excursia din Delta Dunării, însă, doar acolo unde dezvoltarea durabilă se practică in situ.

 

de Raul Cazan, ComunitateDurabila.ro

 

Spuneam la debutul concursului Comunității Durabile că în România zilelor noastre multe dintre obiectivele dezvoltării durabile par să fie antagonice.  Mai  știam  și că SE POATE.

Asta era PROVOCAREA. Să găsim împreună, la finalul fiecărui episod, exemple 100% românești de creștere durabilă, de proiecte eficiente, făcute cu respect pentru resursele de azi și drepturile generațiilor viitoare (la dezvoltare, la mediu curat, la egalitate de șanse).

Ne-am ales cu o colecție de resurse și recomandări valoroase pentru oricine are pe mână un proiect în țara asta. Iar la schimb, Comunitatea Durabilă a oferit câștigătorilor o Delta Dunării alternativă, ferită de zorzoanele “marelui potențial turistic”, dar și de depresia lui “nu se poate”.

Mahmudia. O întreprindere socială

Prima zi a excursiei durabile ne-a oprit la Atelierul de împletituri din Mahmudia. După o excursie scurtă cu barca pe brațul Sfântu Gheorghe și “admirarea” unor construcții turistice parașutate de pe pășunile alpine elvețiene direct în inima de stuf a Deltei, grupul a vizitat Mahmudia, specificul local “de uscat” al zonei. Specificul local deltaic, prea mult alterat de blocurile sovietice, delimita în gri strada principală. În capul Mahmudiei, în clădirea vechiului CAP, lucrează trei sau mai multe doamne la împletitul stufului.

“Acum mai bine de 25 de ani aveam o fabrică în toată regula în care lucram trei femei din localitate la prelucrarea papurei”, spune Lili Damian, cu un ton care exprimă nostalgia pentru vremurile de dinainte. Stuful era exploatat realmente la scară industrială, iar produsele finite își găseau debușee în statele membre CAER.  „Eram tinere, aveam salariu, aveam un rost”, completează Lili. Capitalismul sălbatic a speculat doar un lat turistic al zonei ignorând orice idee de Regulament-cadru de urbanism, iar noi structuri de ospitalitate „modernă” au obturat blocurile dormitor, dar și orice urmă de casă tradițională care specula sustenabil stuful.

Comunitatea a rămas să își gestioneze subzistența. Însă inițiativele de subzistență sunt virtuoase, iar exploatarea durabilă și artistică a stufului în Mahmudia înseamnă un pas către un antreprenoriat real.

„Cu siguranță poate fi un boost pentru dezvoltarea durabilă locală, tocmai pentru că materia prima e locală și regenerabilă, apoi pentru că mâna de lucru e locală. Adică faci bani din ce ai tu acasă la tine. Și fără să strici ceva”, spune Ana Maria Suciu de la Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni, câștigătoarea celui de-al cincilea episod al Concursului Comunității Durabile.

Romulus Eugen Matei, consilier pentru firma Auto Total din București, victorios în al doilea episod al concursului, crede că „pentru o comunitate deosebită cum sunt toate cele din Deltă, viziunea trebuie să fie axată pe dezvoltarea de mai multe proiecte similare cu atelierul de împletit, precum tricotaje locale, olărit și alte chestii care reprezintă tradiția locala”.

„Proximitatea cu principalul loc de locomoție în Deltă, barca, e mai mult decât important”, încheie el.

Întreprinderile sociale în aceste zone sunt binevenite atât pentru reînvierea și conservarea tradițiilor locale, cât și pentru dezvoltarea locală, desigur într-un mod sustenabil, sunt de acord toți câstigatorii.  „Astfel de organizații asigură locuri de muncă, aduc venituri suplimentare la stat, dar promovează în același timp vechile obiceiuri cărora le este acordată o atenție nesemnificativă în ziua de azi (în special din partea celor tineri). Mai ales că o afacere de împletit stuf și papură este în acord cu dezvoltarea durabilă: nu poluează, consumul de energie este foarte redus – odată ce se realizează manual, materia primă este absolut regenerabilă”, crede Andreea Radu de la Patronatul Român din Brăila, primul câștigător al concursului. Singura condiție pentru a fi un succes este „o activitate de marketing intensă, cu accent pe valorile locale și cu o promovare atât la nivel național dar și international”, conchide câștigătoarea.

„Profitul se poate reinvesti și businessul crește. Tot de aici pot pleca alte idei de investiții cu aceeași valoare socială și de piață”, adaugă Dorin Crăciun de la Reper21 din Timișoara, al treilea câștigător.

„E nevoie că oamenii să fie prinși în activități prin care să nu își piardă tradițiile, mai ales că ofertele economice locale sunt foarte reduse. Am cunoscut o persoană care pentru un venit decent trebuie să lucreze la 300 km distanță”, ne spune Alina Iosifescu de la ANBCC.

Ruxandra Apetrei de la Fundația pentru Dezvoltarea Popoarelor menționează că produsele sunt confecționate cu grijă, au o calitate bună și pot fi vândute cu ușurință, pe multe canale (un site de prezentare ar putea fi o idee bună). “Cred că ar trebui speculată mai mult, în prezentarea atelierului și a produselor, impresia foarte seducătoare de lucru bun, făcut de femei la țară, purtător de specific al Deltei și de mister”, încheie Ruxandra.

Letea, sit UNESCO

Mahmudia a fost o avanpremieră la spectacolul Letea. Despre acest loc se știu prea multe, de la caii sălbăticiți la rețetele de pește ale doamnei Viorica, de la lacul sărat la pădurea de pe dune. E localitatea în care dezvoltarea turistică de masă nu a pătruns, iar valoarea naturală adăugată e neatinsă. Arhitectural, satul încă rezistă, iar o inițiativă legată de înregistrarea satului în patrimonial UNESCO prinde rădăcini în nisipul dunelor.

În urma excursiei, câstigatorii Concursului Dezvoltării Durabile s-au exprimat critic asupra chestiuniilor legate de turism și de dezvoltare sustenabilă a locului.

“Ar fi binevenite trasee turistice prestabilite, dar și indicații și restricții pentru protejarea plantelor, animalelor și peisajului”, spune Andreea Radu. „E preferabil să evităm cazul turistului care vine să facă un grătar în Pădurea Letea.”

„Letea are toate motivele și avantajele să obțină protecție UNESCO: resurse naturale diversificate, resurse antropice și culturale conservate și în concordanță cu natura, peisaje „virgine”, poluare redusă, localnici primitori și binevoitori. Sunt superbe casele cu acoperiș din stuf și tâmplăriile și gardurile vopsite cu albastru-bleu, curțile curate și ulițele pline de nisip, fără urmă de asfalt. Toate denotă respectul pentru natură și tradiție. Canalele dunărene parcă protejează o oază de dezvoltare durabilă”, încheie Andreea.

Turismul în satul Letea ar trebui dezvoltat, însă cu măsură și cu grijă pentru conservarea aerului specific. Orice incursiune în Letea ar trebui să rămână o călătorie plină de mister, surprinzătoare sau nu, însă întotdeauna făcută după legile deltei profunde”, zice Ruxandra Apetrei.

Mai tehnic, Matei Eugen crede că în zonă, “mi se pare extrem de relevant ca oricine face un mic tur să știe și două trei chestii despre locuri. Localnicii trebuie să fie instruiți în direcția asta și să fie încurajați să organizeze tururi pe canale după niște reguli stricte în care să primeze un cât mai mic impact al oamenilor asupra zonelor vizitate”. Letea merită să fie sit UNESCO.

“Chiar patrimoniu UNESCO nu știu, însă casele merită păstrate pentru că sunt impresionante. Iar toate detaliile de pe case sunt foarte frumoase”, spune Ana Maria Suciu.

Și adaugă,  “dacă te gândești la orice fel de dezvoltare turistică te gândești la investiții și intervii în natură, trebuie să rămână super-local, cu ideea de viață la țara, autentic. Dacă apar baruri cu manele devine dizgrațios”.

Alina Iosifescu, colega Anei, crede că Letea trebuie exploatate turistic, însă sustenabil. “E important să între în patrimonial UNESCO și promovată astfel pentru a sublinia specificul locului. Orice construcție se va supune unui regulament strict. Ar fi o măsură de promovare turistică excelentă fără a schimba specificul locului”.

“Turistul trebuie să meargă și să nu intervină asupra locului. Ceea ce lipsește este un mijloc de transport mai ecologic. Zona e foarte faină, însă, financiar, e greu de ajuns – clasa de mijloc românească ajunge greu, însă asta se va rezolva în timp”, consideră Dorin Crăciun.

“Sigur că merită să fie în patrimoniul cultural UNESCO!”, exclamă Dorin. “Daca ar menține arhitectura locului așa cum e, totul ar fi perfect”.

Îndeobște, cei șase câștigători ai concursului, în urmă a două zile de degustări ale saramurii de știucă, somnului la grătar, plăticii fripte ori chefalului marinat, sunt de acord că Letea nu ar suporta decât agroturiștii.

Cât despre pădurea Letea, canalele navigabile și păsări, vă rugăm, cu grijă…


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger