Consiliul regiunii Lancashire din Marea Britanie a respins solicitarea de exploatare a resurselor de gaz prin metoda fracturării hidraulice înaintată de către compania Cuadrilla, singura care a derulat activităţi de fracking în Marea Britanie, până în prezent. Dacă ar fi fost acceptată solicitarea companiei, Lancashire ar fi devenit cea mai mare exploatare de gaze de şist din Marea Britanie. Consilierii, însă, au votat majoritar împotriva proiectului.
Sute de activişti anti-fracking au salutat decizia consiliului ieri, când verdictul a fost anunţat. Decizia vizează o regiune unde Cuadrilla spera să foreze patru puţuri, ca să scoată gaze de şist. Nouă din cei 14 consilieri au votat pentru respingerea proiectului, pe motive de impact vizual, dar şi de poluare fonică, precum şi din cauza temerilor legate de activitatea seismică ce ar putea fi declanşată de astfel de exploatări.
Consilierii au respins, săptămâna trecută, şi solicitarea aceleiaşi companii pentru a fora într-o altă zonă din regiune. Este posibil ca deciziile lor să fie atacate de către compania Cuadrilla, care, printr-o declaraţie de presă, s-a arătat “surprinsă şi dezamăgită” de votul consilierilor. Reprezentanţii companiei susţin că nu vor renunţa la ideea de a exploata gazele de şist din regiunea Lancashire.
Mulţi locuitori şi activişti britanici erau îngrijoraţi de iminenţa începerii fracking-ului în Lancashire şi au avertizat că tot ce se va întâmpla acolo va afecta şi restul Marii Britanii. Zona are peisaje verzi încântătoare şi pajişti unde pasc în voie oi şi vite; locurile ţintite de compania de fracking sunt rurale şi găzduiesc mii de rezidenţi care promiseseră că se vor lupta cu guvernul pentru a-şi salva pământul.
Hotărârea lor a fost alimentată şi de campaniile anti-fracking, care au adus mărturii ale unor oameni din SUA şi Australia despre urmările acestei activităţi: probleme de sănătate pentru adulţi, dar mai ales pentru copii, moartea animalelor din gospodării, dezbinarea comunităţilor, distrugerea mediului. Activişti anti-fracking au adunat multe astfel de mărturii despre cum această metodă a fracturării hidraulice distruge vieţi, comunităţi şi natura înconjurătoare, în contextul în care în Marea Britanie s-a discutat abrogarea legii care spune că orice companie care doreşte să lanseze o astfel de operaţiune trebuie să consulte comunităţile locale înainte şi să obţină acordul acestora.
Mai multe detalii despre votul anti-fracking de ieri din Lancashire puteţi citi pe The Guardian.
Alte surse, foto, video: True Activist, YouTube
Puteţi citi şi:
Guvernatorul Texasului a interzis oraşelor statului să interzică fracturarea hidraulică
Locul de baştină al fracturării hidraulice a interzis fracturarea hidraulică
VIDEO Cum afectează fracking-ul viaţa americanilor obişnuiţi din California
Cum se vede din avion Texasul ciuruit de sonde