O companie suedeză de taxi le oferă pasagerilor psihoterapie gratuită pe bancheta din spate

0

Taxi Stockholm, o companie din capitala Suediei, a lansat un proiect în care trei psihoterapeuţi vor sta pe banchetele din spate ale taxiurilor şi îi vor ajuta pe pasageri să combată depresia, scrie The Local. Oamenii îşi pot rezerva călătorii şi-şi pot expune problemele în faţa terapeuţilor fără să-şi facă griji că şoferii taxiurilor le vor transmite mai departe, aceştia semnând contracte de confidenţialitate.

 

FOTO: Patrik Lindgren

 

“Nu putem şti exact cât va dura o călătorie, aşa că trebuie să fim flexibili”, spune Mia Fahlén, unul dintre specialiştii psi incluşi în proiect. Ea susţine însă că şi o călătorie de 10 minute poate fi suficientă pentru a îndrepta clientul într-o direcţie care îi poate schimba viaţa în bine. O şedinţă de “taxi-terapie” ar putea ieşi mai ieftină decât una obişnuită – Fahlén percepe, în mod normal, 165 de dolari pe oră. Terapeuta spune că s-a înscris în proiect pentru a trăi “fiorii necunoscutului”, dar crede că poate prezice principala grijă a locuitorilor din capitală: “Mulţi oameni sunt singuri. Sunt atât de mulţi oameni fără partener în Stockholm. Şi multe persoane de peste hotare pe care îi întâlnesc îmi spun că sunt frustraţi de Suedia. Spun că e foarte greu să întâlnească oameni şi că, chiar şi atunci când încearcă, suedezii pot fi foarte tăcuţi”.

Purtătoarea de cuvânt a companiei de taximetre, Natalia Santos, spune că ideea s-a născut dintr-un chestionar aplicat clienţilor: “În jur de 70% dintre oameni au spus că drumurile cu taxiul sunt optime pentru reflecţie şi că s-au surprins adesea rătăcind cu mintea. Dacă stai să te gândeşti, şoferii pot fi ca nişte terapeuţi. Aşa că am decis să aducem laolaltă aceste categorii pentru toţii locuitorii din Stockholm, mai ales că vin frigul şi întunericul”. Şedinţa de terapie este inclusă în preţul călătoriei, iar Santos crede că ideea ar putea fi o premieră mondială. Perioada de probă a proiectului a început la 3 noiembrie şi era programată să ţină cel puţin o săptămână.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger