O companie aeriană refuză să mai transporte animale ucise de vânătorii de trofee

0

Vânătorii de trofee nu îşi vor mai putea duce “prada” acasă cu zboruri ale Emirates Airlines, una dintre cele mai mari companii aeriene pentru oameni şi mărfuri din lume. Compania a anunţat, săptămâna trecută, că refuză să mai transporte trupurile animalelor ucise ca trofee de vânătoare, provenite din specii emblematice sau aflate în pericol, precum elefanţi, rinoceri, lei sau tigri.

 

 

“Vă informăm că începând din 15 mai 2015 Emirates SkyCargo nu va mai accepta transportul niciunui animal trofeu de vânătoare. Restricţia se aplică tuturor speciilor protejate de CITES (Convention on International Trade in Endangered Species of Wild Fauna and Flora), dar şi speciilor non-CITES, care nu sunt ameninţate în prezent cu dispariţia iminentă”, informează un comunicat al companiei aeriene menţionate. “Decizia vine în sprijinul organizaţiilor interguvernamentale, non-guvernamentale şi al guvernelor din lume care luptă pentru salvarea vieţii sălbatice şi pentru eliminarea comerţului ilegal şi a transportului trofeelor de vânătoare”.

Anunţul companiei aeriene Emirates Airlines vine la mai puţin de o lună de la o decizie similară anunţată de cea mai mare companie aeriană de mărfuri din Africa, South African Airways (SAA). Aceasta a impus o politică similară în privinţa trofeelor de vânătoare, cu scopul de a ajuta la menţinerea animalelor în viaţă. “Cei mai mulţi turişti vin în Africa în special pentru a vedea, pe viu, minunata ei viaţă sălbatică. Noi considerăm că este de datoria noastră să ne asigurăm că această viaţă sălbatică este conservată pentru generaţiile viitoare şi că nu vom practica sau încuraja nicio activitate care pune în pericol această minunată resursă”, a declarat Tim Clyde-Smith (SAA) pentru Take Part.

 

Surse şi foto: Wildlife News, The Dodo

 

Puteţi citi şi:

Premieră în justiţia norvegiană: cinci bărbaţi au fost condamnaţi la închisoare pentru vânătoare de lupi

Dispariţia marilor prădători dăunează climei

Un vânător de elefanţi a fost ucis de elefantul pe care îl vâna

În slujba celor care nu cuvântă: Oamenii care salvează urşi


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger