Autoritățile din zona centrală a Indoneziei i-au cerut unui bărbat să explice de ce a deschis un local cu motive naziste care a stârnit controverse în rândul localnicilor și turiștilor, scrie Huffington Post. Soldatenkaffee, cum se numește cafeneaua, are un perete roșu tapetat cu simboluri naziste, printre care un steag mare cu zvastica și o fotografie uriașă cu Hitler, iar ospătarii sunt îmbrăcați în uniforme SS.
Flickr/epSos.de
Cafeneaua se află în Bandung, capitala provinciei indoneziene Java de Vest și una dintre cele mai mari destinații turistice din țară, și a fost deschisă în aprilie 2011. Însă abia recent a stârnit mânia unor străini și indonezieni pe rețelele sociale, după publicarea unui articol într-un ziar local de limbă engleză. Viceprimarul din Bandung, Ayi Vivananda, spune că autoritățile i-au trimis o scrisoare lui Henry Mulyana, proprietarul localului, în care i-au cerut să se întâlnească pentru a vedea dacă a deschis cafeneaua ca să incite la ură rasială.
Mulyana a spus că nu a vrut să incite la ură, ci să-și decoreze restaurantul cu simboluri naziste pentru a atrage clienți, atât locali, cât și străini. Totodată, el a negat că i-ar susține pe naziști sau pe Hitler. “Sunt doar un om de afaceri, nu un politician”, s-a justificat el. “Am dreptul să-mi decorez restaurantul cu orice care atrage oameni. Sunt sigur că nu încalc nici o lege”. În urma recentei controverse, indonezianul și-a închis temporar localul și a refuzat să spună dacă va înlătura motivele naziste în cazul în care autoritățile îi vor cer asta.