O adolescentă din Canada a inventat lanterna alimentată de căldura mâinii

0

Sursele portabile de lumină se numără printre invenţiile cele mai apreciate de întreaga umanitate – de la torţe la lămpi cu petrol şi, respectiv, la lanternele cu baterii care pot fi duse în mână sau direct pe cap. Însă cam toate aceste dispozitive au nevoie de o sursă exterioară de energie pentru a putea funcţiona.

 

 

O adolescentă de 15 ani, din Canada, a inventat, însă, o metodă nouă de alimentare pentru lanterne: mai exact, a creat lanterna termoelectrică – Hollow Flashlight – ca proiect pentru Google Science Fair. Astfel, lanterna ar putea fi alimentată cu căldura mâinii celui care o poartă. Invenţia tinerei a ajuns pe canalul YouTube, pe contul său (Queenie Andini): în materialul filmat (pe care îl puteţi vedea mai jos), ea descrie singură cum funcţionează lanterna.

Desigur, detaliile oferite nu sunt foarte multe în legătură cu această invenţie, dar proiectul Hollow Flashlight demonstrează, consideră site-ul TreeHugger, care a şi promovat invenţia adolescentei, că generaţiile tinere realizează că pot îmbunătăţi lumea în care trăiesc şi au şi cunoştinţele necesare pentru a face acest lucru.

 

 

Sursa şi foto: TreeHugger


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger