Nume de cod: generația cu smartphone la gât

Elevii multitasking trimit în desuet buchisitul de “ce”, “ci”-uri și “ghe”, “ghi”-uri. Abecedarul nativilor digitali români conține alte grupuri de litere, parte dintr-un vocabular ce deschide noi orizonturi – despărțiți în silabe, cu voce tare, în cor: html, head, title şi body!

 

 

de Cosmin Popan (Das Cloud)

 

Calul bătrân se învață greu în ham. Când a început frenezia cursurilor de coding (vezi Codeacadamy and co), am încercat să reiau ce încă mai țineam minte din liceu de la un curs de C˖˖. Pe-atunci dischetele erau la putere, între timp cloud-ul e rege. M-am dat bătut pentru că mi-am dat seama că am pierdut pe veci startul. Astăzi, coding-ul se învață de la vârste încă și mai fragede, ca să rămână inscripționat pe viață în ADN-ul noii generații de natural born digitals.

Dacă în Estonia programarea web e inclusă în programele școlare, în România, gimnaziul încă îi împarte pe bisericuțe pe cei digital alfabetizați şi cei e-neștiutori. În afara orelor de școală, cine vrea să devină următorul Zuckerberg stă pustnic acasă și scrie propoziții simple de cod visând la Silicon Valley. Sau se duce sârguincios la un curs privat de coding. Antreprenorul Bobby Voicu este unul dintre primii români care organizează astfel de lecții în București. Conceptul se numește Coder Dojo, are origini irlandeze, și își propune să dea lecții care să bată pildele biblice din manualele de religie românești.

Nu te-ai aștepta să vezi prea mulți copii adunați într-o clădire de sticlă din Băneasa, ca niște cinteze, deși cârpiți de somn, mai ales într-o sâmbătă dimineața. Cu toate acestea, 41 de puști, băieți și fete, au venit însoțiți de părinți sau bunici la cursul de coding desfășurat weekendul trecut. E gratuit, ține trei ore, și știu de el doar părinții bine conectaţi la net. Mulți le-au împrumutat odraslelor laptopul de birou, şi te prinzi de asta după ce vezi pe unul dintre desktop-uri un excel intitulat “Cerere de concediu”. Altele, mai puține, au carcasă roz și stickere cu Hannah Montana.

Temă de casă pe mail

“Inițial nu mi-a convenit că e așa devreme sâmbăta, dar până la urmă am venit”, spune posesoarea unui laptop Dell și a unui tag cu “Ilinca” prins de tricou. Are doar 9 ani și-a fost și la prima lecție, spre deosebire de unii care sunt complet noi. Ea și cei 25 de elevi de data trecută au avut și-o temă de casă – să se joace cu fragmente de cod pentru a pune o poză pe web. Ilinca a făcut-o scurt pe doi, “în timp ce mă uitam la televizor”. Suportul de curs este un video de YouTube, pe care Bobby Voicu și echipa sa îl trimit părinților la sfârșitul fiecărui curs.

Totul pare la fel de riguros ca într-o clasă de școală de stat, dar Bill Liao, co-fondatorul Coder Dojo Irlanda, îi inspiră pe copiii din sală vorbindu-le în termeni nonconformiști: “Nu e școală, e libertate! În Irlanda, după trei luni, unul dintre elevi a devenit cel mai tânăr dezvoltator de aplicații pentru iPhone”. Până să pipăim cu mâinile noastre astfel de genii românești, un lucru e sigur pentru cei care se înscriu la astfel de cursuri, continuă Bill: “Acești copii nu vor fi niciodată victime ale cyber bullying-ului pentru că în acest fel ei sunt integrați deja într-o rețea. În plus, dacă te uiți pe profilurile FBI ale criminalilor informatici din întreaga lume, observi că cei mai mulți au fost victime ale excluderii sociale în adolescență”.

Rigoarea trebuie totuși să existe: după ce Liao a făcut prezentarea Coder Dojo, părinții au ieșit din sală, iar copiilor li s-a promis că timp de trei ore vor face primii pași spre a deveni vrăjitori precum Harry Potter. Pentru că, nu-i așa, “coding-ul e ceva magic”. Iar cei rămași pe dinafară vor fi pe veci doar niște bieți muggles.

Dirigintele Google

Regulile continuă și după ce părinții au ieșit la cafea și șuetă. “Întrebați-vă unii pe alții. Apoi întrebați Google. Apoi întrebați-i pe asistenții care au tag-uri pe ei”, explică Bobby Voicu ierarhiile cunoașterii. Până după prânz, alături de o mână de colegi cu background de Basic și Pascal, Bobby proiectează fărâme de cod nou pe un perete. “Eu am pus mâna pe calculator abia în liceu”, îmi spune Ana, una dintre asistente, cu un regret pe care-l simt și eu.

Nu-i ușor să ceri răbdare și perseverență unor copii cu vârste între 8 și 14 ani. Deși Bobby a deschis deja un editor de limbaj codat, copiii, așezați în cercuri la mese de câte 5-6 locuri, sunt deja arși la buricele degetelor de atâta multitasking. Ba un YouTube cu Shakira, ba un check scurt la un profil de Facebook, ba o misiune-fulger în Counter Strike. Câțiva dintre ei au însă caiete dictando pe ale căror pagini au scris din reflex “Lecție de informatică”. Iar când Bobby le predă ce-i acela un html, stilourile lor se apucă de notat. Alții sunt prea preocupați de butonatul smartphone-urilor prinse la gât precum niște chei de la apartament acum vreo două decenii.

Why u no coding?

După o oră de lecție proiectată pe perete se ajunge la partea cea mai incitantă: să punem o poză într-o pagină web doar din comenzi cu cod. Fetele încep căutarea de pisici și pinguini, băieții merg la vânătoare online de poze cu mașini, păianjeni și meme-uri cu Why u no? Unii sunt mai avansați decât ceilalți și ridică agitați mâna dreaptă să adreseze întrebări suplimentare: “Cum fac poza mai mare?”, “Cum schimb culoarea de fundal a paginii?”, “Care e mai bun: Chrome-ul sau Mozilla?”. Horia e mulțumit pur și simplu că și-a găsit poză cu el să urce în browser. “Sunt pe net! Sunt pe net!”, le spune el celor din jur.

Nu mai e timp de alte înșiruiri de coduri pentru că s-a făcut deja ora 1. Bobby le împarte chestionare de evaluare a cursului, “adică feedback”, cum se grăbește să precizeze un băiat. Sunt niște coli A4 pe care elevii să scrie și să deseneze ce le-a plăcut cel mai tare azi. Ingenuitatea unora n-a cunoscut limite: “Băiatul preferat de acolo a fost Bobby!!!! Pentru că el a fost singurul care știa despre laptopurile Apple”, “A fost ceva magic!”, “Chiar dacă am făcut C˖˖, mi-a plăcut mai mult să fac html cu voi”. Iar, de față cu părinții, li s-au dat și diplome de participare în aplauzele tuturor.

“Am avut vreo 70 de înscrieri, dar sala nu poate găzdui mai mult de 40 de copii”, spune Bobby Voicu. “În Irlanda, întâlnirile de acest gen sunt săptămânale, acolo ne dorim să ajungem și noi. Dar deocamdată nu le putem organiza mai des de o dată la trei săptămâni. Această întâlnire a fost făcută cu sprijinul Romtelecom, urmează altele, cu ajutor de la Adobe”.

Până atunci:

#include

int main()
{
printf(“Hello worldn”);
return 0;
}

 

Acest material a fost preluat de pe site-ul partener Das Cloud.