Numărul elefanţilor din regiunile din Africa Centrală monitorizate de către organizaţia Wildlife Conservation Society (WCS) a scăzut la jumătate în perioada 2006 – 2011. Cauza principală a fenomenului: braconajul, care urmăreşte obţinerea colţilor de fildeş de la elefanţi şi vânzarea fildeşului pe piaţa asiatică.
În jurul parcului naţional Nouabalé-Ndoki din Congo, pe o suprafaţă de 27.000 de kilometri pătraţi, existau 13.000 de elefanţi în anul 2006. În 2011, mai erau 6.300, arată un comunicat al WCS. Numărul elefanţilor din interiorul parcului a rămas, din fericire, constant, graţie patrulelor de pădurari înarmaţi care păzesc regiunea de braconieri. „Presiunea comerţului ilegal cu fildeş decimează elefanţii din pădurile Republicii Congo şi din toată Africa Centrală. Populaţia rămasă în zonele protejate devine ultimul bastion al speciei”, susţine Paul Telfer, director WCS pentru Republica Congo.
Statistica deloc îmbucurătoare arată că este nevoie de supraveghere mai intensă şi mai bine organizată din partea autorităţilor, susţine WCS. „Este în joc viitorul elefanţilor de pădure, atât al celor din afara parcului naţional, cât şi al celor din interior. Trebuie să ne dublăm eforturile”, consideră şi James Deutsch, director executiv al WCS pentru continentul african. Nu este prima dată când WCS şi alte organizaţii atrag atenţia asupra faptului că piaţa asiatică (în special China şi Vietnam) este destinaţia fildeşului obţinut prin braconaj, transportat şi vândut ilegal. Specia aflată acum în atenţia statisticilor, elefantul de pădure, este considerată ca fiind separată de ruda sa mai cunoscută, elefantul de savană şi se întâlneşte în Congo, Camerun, Guineea Ecuatorială, Gabon şi Republica Centrală Africană.
Sursa: Mongabay News
Foto: Thomas Breuer/Wildlife Conservation Society