”Nu sunt ce par a fi”. Despre travesti, o plimbare prin istorie și prezent

6

 

Parada diversității din cadrul GayFest de săptămâna trecută a readus în atenție o temă care încinge discuții an de an, în special cu ocazia evenimentelor publice ale comunității LGBT: travestiul. În opinia unora, doar persoanele gay fac travesti sau, vicerversa, dacă te travestești, ai automat o altă orientare sexuală.

de Camelia Jula

Această prejudecată persistă, se pare, în mentalitatea societății noastre, în ciuda faptului că travestiul este o tehnică teatrală veche de secole, utilizată de diferite culturi. Totuși, înverșunarea opiniilor celor care susțin că ”nu e normal” să te îmbraci în femeie dacă ești bărbat (sau invers) parcă a mai scăzut. Însă, de la acceptarea travestiului în show-uri de televiziune sau evenimente special organizate până la toleranța pentru travesti pe stradă, într-o zi obișnuită, mai este cale lungă.

Plonjez puțin în sacul cu amintiri, pentru că am una care se potrivește temei: într-una din verile din perioada liceului, aflați în tabără și plictisiți de ștrand, cântat la chitară la umbră, bârfe și alte cele ce mai făceam pe acolo, am tăbărât (mai ales noi, fetele) pe cel mai drăguț băiat din trupă, să îl transformăm în fată. Nu îmi amintesc să fi opus, săracul, rezistență (pe de o parte, îl intriga ideea, pe de alta, nu știu dacă ne făcea față cu un refuz). L-am machiat, i-am făcut părul (noroc că era un blond natural cârlionțat), l-am îmbrăcat mai ceva ca pentru club și l-am scos la plimbare. Prima victimă a fost un sărman biciclist, care a mușcat zdravăn asfaltul, uitându-se pierdut la ”blonda beton” de 1,85, cu fustă mini, picioare lungi, subțiri, pe tocuri și niște sâni improvizați din batiste. În orele petrecute la plimbare, toți bărbații au întors capul după o ea care era, de fapt, un el. Nimeni nu s-a prins de travesti (altfel cred că riscam să avem probleme, în vremea respectivă). Iar subiectul travestiului nu era și nu este nici azi homosexual, ci un heterosexual la fel ca mulți alții. Și care era perfect conștient că deghizarea în femeie era o joacă, un mic spectacol pentru amuzamentul nostru, al tuturor.

În teatrul Kabuki, toate rolurile erau interpretate de bărbați

Travesti – un rol, o mască, din timpuri străvechi

Joacă, spectacol, amuzament, parodie. Caracteristici ale travestiului, indiferent unde este întâlnit. Travestiul este o mască pe care ți-o asumi pentru a interpreta un rol, chiar dacă rolul acela este pe scena teatrului, într-un club, într-un film sau în societate. Copii fiind, suntem, parcă, mult mai deschiși în a vedea cum ne stă deghizați în hainele sexului opus. Știm că sunt roluri și ni le asumăm. Băieții se machiază, își pun mărgelele mamei, fetele dau fuga la dulap și scot un sacou bărbătesc, iar pe față își desenează o mustăcioară cu creionul dermatograf. Când două surori vor să se joace ”de-a mama și de-a tata”, rolul masculin este asumat de una din fete. Pentru ca efectul să fie cel dorit, un element de garderobă masculină plus gesturi specifice și îngroșarea voită a vocii completează joaca. Să nu uităm că până și în ”Liceenii”, film realizat într-o epocă marcată de cenzură, unul din liceeni se deghizează în fată pentru a putea intra în căminul fetelor și a le surprinde ”la ele acasă”. Probabil toți cei care au petrecut o vreme prin internate sau cămine au povești similare reale, fie că le-au fost protagoniști sau nu.

Travesti înseamnă o tehnică de interpretare a unui rol de sex opus, prin utilizarea unor elemente specifice de machiaj, îmbrăcăminte, mimică, gestică etc. Travestiul se referă și la o imitație exagerată, chiar cu accente grotești, în personificarea unui personaj cu intenția de a sublinia defecte ale acestuia. Istoria vorbește despre travesti încă din perioada teatrului antic grec, când întruchiparea unui personaj de către o femeie era considerată blasfemie. Toate rolurile erau încredințate bărbaților, inclusiv cele feminine. Nu mai puțin celebra perioadă commedia del’arte (1600 – 1800) a folosit din plin travestiul pentru a scoate în evidență și a imita situații, stereotipuri sau caractere. Cultura chineză și cea japoneză (teatrul de tip Kabuki) au utilizat frecvent travestiul. Iar eroinele shakespeare-iene au fost interpretate de actori în travesti (în special băieți tineri, care nu aveau încă vocea îngroșată), spre deliciul publicului. Accesul femeilor, ca actrițe, pe scena britanică, a fost permis abia în timpul domniei regelui Charles al II-lea. Abolirea interdicției pentru femei de performa pe scenă s-a întâmplat abia în secolul al XVII-lea, la Veneția.

Ofelia Popii, un excelent Mefisto

Chirița, un reper în arta travesti românească

Dincolo de a fi o tehnică actoricească, travestiul este și una de construcție dramatică, după cum au observat în special cercetătorii operei lui William Shakespeare. Exemplul perfect oferit în acest sens este piesa ”A douăsprezecea noapte”, în care eroina se deghizează în băiat pentru a se proteja și de aici pleacă intriga întregului text. Și în România există și a existat arta travestiului, începând cu forme străvechi ale spectacolelor populare, de bâlci, gustate de poporul care participa la târguri și sărbători. În teatrul cult, tehnica a fost dezvoltată de actori extrem de talentați care au dat viață personajului Chirița al lui Vasile Alecsandri. Matei Millo și Miluță Gheorghiu au conturat-o atât de bine pe celebra farmazoană, încât au făcut istorie cu rolul. Însuși Vasile Alecsandri a apreciat prestația lui Millo ca și ”Chirița”, dincolo de succesul uriaș de public al piesei. În secolul următor, adică din anii ’30 până în anii ’70, Gheorghiu a devenit reper pentru Chirița, chiar și pentru cei mai severi critici ai vremii. Piesa a avut peste o mie de reprezentații, inclusiv una pe stadion, în fața a 25.000 de oameni. Actorul a mai jucat în travesti și alte roluri: Madame Frochard (Cele două orfeline), Tarsița Popescu (Art.214), Baba Hârca (într-un vodevil de Matei Millo).

Foto: actorul Petru Ciubotaru, interpret, și el, al farmazoanei Chirița lui Alecsandri

Pentru teatrul românesc, travestiul a rămas și după 1990 o provocare, atât pentru regizorii care au găsit mijloace îndrăznețe de a-l utiliza în piese, cât și pentru actorii care dădeau, astfel, un test al valorii și talentului lor. Petru Ciubotaru și Teodor Corban au fost și ei Chirițe (în 1990 și 1997), Ofelia Popii a fost Mefisto (un rol extrem de apreciat și premiat internațional), iar regizorii Tompa Gabor și Andrei Șerban au reinventat texte clasice prin atribuirea tuturor rolurilor feminine actorilor și tuturor rolurilor masculine, actrițelor. Este vorba de punerea în scenă a comediei ”O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale, de către Tompa Gabor, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (2005), cu celebra Zoe jucată de actorul Miklós Bács, iar personajele masculine atât de cunoscute (Cațavencu, Farfuridi, Tipătescu, Dandanache) interpretate de femei. Și, în cazul lui Andrei Șerban, vorbim de ”Regele Lear”, unde însuși regele e interpretat de actrița Mariana Mihuț; și celelalte roluri masculine erau susținute de actrițe. Nu sunt singurele exemple: două din cele trei ”Gaițe”, în spectacolul realizat la Teatrul Odeon în 2002, au fost, de fapt, actori; în ”Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele”, în regia lui Radu Afrim la Piatra Neamț (2007), personajul Sylvia (travestit transsexual) este interpretat de un bărbat. Și lista poate continua, cu siguranță.

Travestiul nu are legătură cu orientarea sexuală

Dar, dacă în lumea teatrului, travestiul este nu doar acceptat, ci apreciat, ba mai mult, aclamat de public, în lumea reală lucrurile se petrec diferit. Multe persoane fac greșeala de a asocia arta travestiului cu homosexualitatea, deși cele două nu se condiționează. Lipsa de informare, persistența și comoditatea prejudecăților, dar și alunecarea pe panta fanatismului duc la menținerea acestei asocieri și la reacții, de regulă, de intoleranță. Ne-am obișnuit, în România, să vedem travestiți la paradele gay, deci, automat, mare parte asociază travestiul cu comunitatea LGBT. Câți dintre noi au mers ori ar merge într-un club unde spectacolul este susținut exclusiv de travestiți, așa cum se întâmplă în Statele Unite ale Americii sau alte țări europene? Câți dintre noi au plătit sau ar plăti un bilet pentru asta? Răspunsurile s-au lăsat multă vreme așteptate. Acum, dacă este să ne ghidăm după reacția publicului de la show-ul de televiziune ”Românii au talent” de la Pro TV, unde trupa de travesti ”Veverițele vesele” a fost aplaudată intens, poate că la un spectacol de gen ar exista public. Indiferent de motivul care ar genera prezența (curiozitate, cunoaștere, înțelegere, toleranță etc.).

Trupa Veverițele Vesele, în semifinala ”Românii au talent”, la Pro TV

Lucian Dunăreanu este membru al acestei trupe și organizator de spectacole (de travesti și nu numai). L-am cunoscut în urmă cu câțiva ani, l-am revăzut pe scena de la ”Românii au talent”. L-am întrebat de ce crede că stereotipul ”travesti = gay” persistă atât de puternic în România. ”Travestiul a fost mereu o formă de artă. Oamenii s-au trezit, însă, imediat după Revoluție, cu tot felul de personaje îmbrăcate în haine de damă, precum Naomy și au ajuns să fie bulversați, nu mai putut face diferența între a fi transsexual și a juca un rol în travesti. Pe de altă parte, și mass-media au contribuit la această prejudecată. Întotdeauna, dintr-o mulțime de câteva sute de gay, cei care vor fi arătați la televizor vor fi cei șase în travesti. Travestiul nu are, însă, legătură cu orientarea sexuală. Cel mai concret exemplu este în sânul trupei noastre. Petru, de pildă, are prietenă și planuri de căsătorie. La Miss Travesty România (concursul național pe care îl organizez în fiecare an), un alt exemplu, au participat și bărbați heterosexuali, care au venit însoțiți de soții”.

Speranță de schimbare? (iau ca punct de reper pentru întrebare aceeași reacție a publicului la show-ul de televiziune menționat). ”În general, lucrurile se schimbă prin cunoaștere. Întotdeauna vei fi reticent față de un lucru pe care nu îl cunoști și pe care nu îl înțelegi. Show-urile de la Pro TV au schimbat enorm imaginea travestiului din România. Oamenii au putut vedea niște actori pe scenă, jucând niște roluri elaborate, chiar dacă la prima vedere nu pare, poate, așa. Niște actori veseli și dornici să le transmită ceva, din suflet. Dovadă au fost și reacțiile de după prestația noastră de la preselecții, cu o sală plină ochi care ne-a aplaudat, mii de prieteni pe rețelele de socializare, mesaje de încurajare și invitatii în spectacole”, spune Lucian. Pentru el personal, travestiul este și un job, dar mai ales o provocare continuă. ”Am studiat actorie și încă din facultate un rol în travesti mi s-a părut o provocare. Rolurile în travesti sunt extraordinar de grele, poate mult mai grele decât rolurile de compoziție. Mi-am dorit să fiu bun și muncesc pentru asta”, recunoaște el.

Scenă din filmul ”Mrs. Doubtfire”, cu actorul Robin Williams în rolul principal, în travesti

Industria filmului profită din plin de intriga prin travesti

În general, show-urile de travesti au multă culoare, costume extravagante, chiar exagerate, maghiaj strident, dialog insinuant, muzică și coregrafii voit parodice, plus mult umor. De fapt, travestiul în sine exact pe asta se bazează: pe comicul de situație și imitație care scoate hohotele de râs așteptate de la public. Toți tragem cu ochiul la vedete sau personajele celebre, cum se îmbracă, cum se comportă, cum vorbesc, ce spun, ce fac. Dar când apare cineva și le întruchipează, ironizându-le sau subliniind anumite aspecte din comportamentul ori ținuta lor, ne place mai mult spectacolul parodic. Din acest motiv, show-urile cu ”draq queens” (termenul folosit în limba engleză pentru travestiți) au un succes fantastic în alte țări. Însă interpreții, cei care se ascund sub mască, nu sunt automat transsexuali, nu își doresc musai să fie femei, nu sunt automat homosexuali. Pot fi, dar nu este o condiție a travestiului. Până la urmă, acesta este doar un rol. Au demonstrat-o cu succes actori de renume, heterosexuali, care au jucat admirabil roluri de travestiți în filme devenite celebre.

Să vorbim în exemple: Robin Williams, în ”Mrs. Doubtfire” (deghizat în bonă ca să aibă acces la copiii lui); Nathan Lane, în ”The Birdcage” (un homosexual care joacă în travesti la clubul deținut de partenerul său și ajunge să se deghizeze în bărbat, apoi în femeie, pentru binele fiului); regretatul Patrick Swayze, cu Wesley Snipes și John Leguizamo, absolut delicioși în ”To Wong Foo, Thanks For Everything, Julie Newmar“; carismaticul Jude Law, în ”Rage” (un film despre Minx, un supermodel de succes de origine rusă). Katherine Hepburn joacă rolul unui băiat în ”Sylvia Scarlett” în 1935; Tim Moore, în 1947, joacă o femeie, Bumpsie, în ”Boy! What a Girl!”; Joan Marshall, în 1961, în ”Homicidal”, face rolul masculin; George Senders interpretează un travestit cunoscut al vremii în ”The Kremlin Letter” (1969). Până și în desene animate întâlnim travestiul – Mulan, luptătoarea chineză deghizată în soldat pentru a putea lupta în locul tatălui ei.

Foto: Patrick Swayze, rol în travesti în ”Too Wong Foo, Thanks for Everything, Julie Newmar”

Lista de filme care s-au bazat pe actul în travesti este impresionantă, iată alte exemple: ”Flawless” (1999), cu Robert de Niro, ”Big Momma’s House” (2000), cu Martin Lawrence în rolul agentului FBI deghizat într-o matroană de dimensiuni uriașe pentru a obține informații necesare unui caz; ”Juwanna Mann” (2002) – povestea unui jucător de baschet bun, dar coleric și individualist, dat afară din liga masculină, care, pentru a juca baschet, se folosește de deghizarea în femeie și se alătură ligii feminine; ”She’s the Man” (2006), cu Amanda Bynes, un scenariu bazat pe ”A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare (tânăra își dorește foarte mult să joace fotbal și este nevoită să se prefacă a fi băiat pentru a-și împlini visul). Travestiul nu este utilizat doar pentru comedii sau filme de acțiune: în drama ”Yentl” (1983), Barbra Streisand joacă rolul unei fete deghizate în băiat ca să poată obține o educație iudaică în mod normal rezervată bărbaților. În ”The Ballad of Little Jo” (1993), o femeie din vechiul Vest american își asumă un rol de bărbat pentru a supraviețui. Sau, în ”M. Butterfly” (1993), Jeremy Irons întruchipează un diplomat francez care devine obsedat de teatrul chinezesc și își asumă travestiul (atât de întâlnit în cultura chineză). Să nu uităm nici de eroina autohtonă Ecaterina Teodoroiu, deghizată în băiat pentru a putea lupta în războiul care îi aduce moartea.

 

Actrița Julie Andrews, o femeie în rolul unui bărbat care joacă o femeie

Actori celebri, roluri celebre, prin interpretarea sexului opus

Câteva exemple pentru a încheia lista (oricum, cele menționate aici sunt abia o mică parte): Julie Andrews, extraordinară în ”Victor / Victoria”, o comedie muzicală din 1982, bazată pe un film german din 1933, în care actrița joacă rolul unei femei care se deghizează în bărbat pentru a obține un rol care îi cere să se deghizeze în femeie. Șase nominalizări la Oscar și trei câștigate au încununat succesul acestui film. Tony Curtis și Jack Lemmon, fantastici în ”Some Like It Hot” (1959), ca și cântăreți de jazz deghizați în femei pentru a putea cânta într-o trupă feminină și a scăpa de niscaiva probleme. Dustin Hoffman, extrem de credibil în ”Tootsie” (1982), jucând un actor fără slujbă care se deghizează în femeie pentru a obține un rol într-o serial de tip ”soap-opera”. Să nu uităm de ”Psycho” (1960), cu criminalul întruchipat de Anthony Perkins, obsedat de hainele mamei sale. Sau de Gwyneth Paltrow și Joseph Fiennes, care, în ”Shakespeare in Love” (1998), se joacă, pe rând, cu magia travestiului (personajul Viola devine băiat pentru a putea juca într-un din piesele dramaturgului, iar el se preface femeie ca să își însoțească iubita la petrecerea reginei). Și aici, ca și în multe altele din filmele menționate, travestiul este intriga, este savoarea scenariului și este ceea ce creează comicul de situație, de limbaj sau situațiile limită care ne țin în fața ecranului.

Travestiul nu a rămas doar în lumea filmului sau a teatrului, ci este folosit din plin de marii comici ai ecranului sau ai scenei: Milton Berle, printre cei mai faimoși comici travestiți, a folosit procedeul în momentele și scenetele sale în cadrul show-ului pe care l-a avut din 1948 până în 1965 pe NBC. Harvey Korman a întruchipat un personaj feminin în show-ul de televiziune ”The Carol Burnett Show”, la fel Flip Wilson, în ”The Flip Wilson Show”. La rând: ”Little Britain”, ”Saturday Night Live”, ”Monty Pythons Flying Circus”, ”The League of Gentlemen”, ”Kids in the Hall” – toate au folosit și folosesc travestiul (până și fostul primar al New York-ului, Rudolph Giuliani, a apărut deghizat în femeie într-o ediție a ”Saturday Night Live”). Exemplele sunt foarte multe și nu fac decât să ne arate cât de utilizat este travestiul ca tehnică de construcție în lumea divertismenului, în lumea teatrului și în industria filmului.

Diversitatea afișată generează reacții variate

Revenind în peisajul românesc, însă, dacă e să coborâm travestiul de pe scenă, cum se întâmplă la o paradă a diversității, spre exemplu, atunci avem reacții de acest tip: ”Pe mine nu mă interesează care ce și cu cine face în pat, dar când văd bărbați în fustă și cu machiaj, sincer, mi se face scârbă”; ”Pot să fie cine vor ei, dar de ce trebuie să o arate în stradă? Poate eu sunt deranjat să văd bărbați în rochii în mijlocul străzii! Homosexualii au acum aceleași drepturi ca și noi. Ce mai vor?”; ”Parada diversității, GayFest, bărbați îmbrăcați în rochii de prost gust, machiați excesiv, cu popoul la vedere. Prin asta vor ei să atragă atenția asupra cauzei lor și să câștige simpatia publicului? Cred că au greșit abordarea”; ”Acest așa-zis marș este o maimuțăreală dezgustătoare și scârboasă (..), copiată după cea de la New York, care de peste 15 ani murdărește în luna mai Fifth Avenue, spre marea rușine a poporului american, care s-a născut din cupluri normale; altfel nu ar fi existat”. Reacțiile au fost alese la întâmplare din secțiunile de comentarii la articole despre parada diversității de duminică, din mai multe ziare românești.

Tot aici, însă, am întâlnit și reacții parcă mai tolerante: ”Manifestările cu profil special au întotdeauna parte de vestimentație de genul (bizară, din punctul meu de vedere). (…) Nu sunt de condamnat, atâta vreme cât nu-i vedem în mijloacele de transport în comun îmbrăcați așa”; ”Ați văzut vreodată parada din Rio de Janeiro? La cum e prezentată în media ai putea trage concluzia că toate braziliencele dansează samba în draci, umblă “în […] gol” pe stradă (…); e, uite așa e și treaba cu parada gay: e o paradă (…). Nu am auzit pe nimeni să se plângă că parada de pe sambadrom e sexualizată, că acest gen de petrecere corupe minorii. Nu e corect ca unor oameni să le permiți acest mod de a se bucura, în timp ce altora îl interzici, bazat exclusiv pe orientare sexuală”; ”Dar voi nu vă dați seama că e doar un spectacol? Este Gay Parade. Este un carnaval, o paradă. E o sărbătoare și trebuie tratată ca atare”; ”Să vă spun cum este la marş. Este o bucurie de culori, mulţi oameni veseli, muzică, steguleţe, baloane. Merg de trei ani încoace şi mă simt de fiecare dată minunat”.

Toleranța cere timp

L-am rugat pe Lucian (foto, într-unul din roluri) să îmi spună cum este el privit acum de către familie și grupul de prieteni, dat fiind că face travesti. Am aflat că prejudecățile există peste tot, chiar și unde te aștepți mai puțin. ”Chiar dacă pare straniu, am fost deseori blamați și poate chiar mai mult, chiar în cadrul comunității gay. Prietenii mei au înțeles că ceea ce fac este doar un rol și un job, totodată, însă trebuie să recunosc că am fost insultat, etichetat drept “travestit” chiar de către oameni care, de altfel, s-au confruntat și ei cu situații de discriminare și, în mod firesc, ar fi trebuit să aibă o altă atitudine. Lucrurile încep să se schimbe după aparițiile de la Pro TV și felul în care am fost primiți. Avem tot mai multe reacții pozitive, oamenii vin să ne cunoască după spectacole și să își facă poze cu noi. Ne-am dori, însă, ca ei să aibă ocazia să ne cunoască așa cum suntem, să cunoască oamenii din spatele rochiilor”, mărturisește Lucian. Nici media nu s-au străduit prea tare să înțeleagă lucrurile, preferând ”senzaționalul”. ”De cele mai multe ori am fost etichetați drept “travestiți” sau “travestite”, un exemplu fiind chiar într-o publicație locală din Cluj (Foaia Transilvană), care a spus așa: “Despre Cluj, pentru că asta ne doare mai tare, putem spune că suntem reprezentaţi de trei travestiţi (sau travestite?), la fel de imobili/e ca cele trei turnuri ale vechii cetăţi şi care “prestează” sub numele de scenă: Veveriţele vesele”.

Băieții din trupă sunt mai tot timpul întrebați despre orientarea lor sexuală. ”Deja știm cum să rezolvăm diplomatic situația. Nu credem că la astfel de întrebări au trebuit să răspundă și Alexandru Arșinel, Mihai Bendeac, Matei Millo sau Miluță Gheorghiu, care au jucat deseori roluri în travesti”, consideră Lucian. La o simplă privire în afara granițelor, vedem că show-urile de travesti sunt ceva firesc în cluburi din alte țări, la fel și concursurile de tip ”Miss Travesty”. ”Într-adevăr, în străinătate lucrurile stau altfel. Există cluburi, gen cabaret, unde se fac show-uri exclusiv de travesti, trupe cu renume în showbiz-ul lor, care susțin spectacole la cele mai importante evenimente. Trupele de travesti sunt sarea și piperul showbiz-ului unor țări din occident, gen Suedia, Danemarca, Anglia. Sunt privite ca atare și apreciate în funcție de calitatea actului artistic”, exemplifică Lucian.

Orice rol înseamnă luni de muncă

Pentru spectacolele de travesti pe care le oferă, cei trei membri ai trupei se pregătesc la fel ca orice actor. ”Când vrei să imiți o vedetă sau să o parodiezi, trebuie să o cunoști foarte bine. Asta presupune o amplă documentare, pentru a-i cunoaște defectele, caracteristicile, aspecte din viața personală etc. Apoi, ca în orice spectacol de divertisment, trebuie să găsim ideea, acel ceva care să scoată în evidență personajele. Asta facem împreună cu colegii mei de trupă, însă show-ul nostru ajunge într-o variantă finală cu ajutorul unei echipe întregi. În spatele unui spectacol stau ore multe de repetiții, dans, probe de costume și nervi întinși la maxim. Lucrăm cu un tânăr regizor din Cluj, avem un make-up artist, iar de curând am cooptat în echipa noastră și un designer vestimentar din Suedia, care a lucrat cu trupe de travesti foarte bine cotate în show-business-ul suedez. De obicei, aparițiile noastre presupun o față odihnită, două ore de machiaj de scenă și o sesiune de epilat cu o zi înainte, la fel cum face orice “doamnă” care se respectă”, zâmbește Lucian (foto dreapta, cu trupa, la ”Dansez pentru tine”, Pro TV)

Dar, pentru cele câteva minute sau zeci de minute de spectacol, trupa se pregătește mult. ”Pentru un show complet este nevoie de luni de zile – de la documentație, alegerea pieselor, înregistrări audio, coregrafie și până la repetiția finală. Însă spectacolele sunt supuse modificărilor cu orice noua reprezentație. Cel mai greu este să ne alegem personajele. Nimic nu apare în show-ul nostru până nu suntem cu toții de acord, iar pentru asta se iscă multe scântei. Avem trei personalități diferite, dar, până la urmă, “dezbaterile” sunt constructive și ne fac show-urile să arate așa cum arată”. Și pentru că tot vorbeam de provocări (fiecare rol, fiecare spectacol, fiecare oraș nou unde performează), discuția ajunge și la a fi în travesti pe stradă, în viața de zi cu zi. ”Există nenumărate persoane care se îmbracă potrivit sexului opus, din mai multe motive. Dacă noi o facem doar pe scenă, pentru că aceasta este uniforma noastră de muncă, alții o fac din necesitate sau din plăcere, ca și fetiș. Cine o face din necesitate? Persoanele transsexuale. E ca și cum te-ai naște femeie în corp de bărbat sau invers. Este ceva logic să îți dorești să te porți, să te îmbraci, să ai o viață socială potrivită cu identitatea ta sexuală pe care o simți ca fiind reală. Este normal pentru ei să își schimbe și sexul. Cine o face din plăcere? Bărbați heterosexuali, atrași de femei, căsătoriți sau nu, cărora le place să se îmbrace în femei ori să poarte lenjerie intimă de damă, peruci sau tocuri și care, în intimitate, să facă sex cu nevestele sau prietenele lor așa”, consideră Lucian.

Paradă a diversității în Brazilia

Așadar … de ce ne deranjează?

Să încercăm niște concluzii: travesti ca artă, pe scenă, în film? Da, ne place, apreciem. Travesti la televizor, unde nu ne atinge, ci doar ne face să râdem? Merge și ăsta, doar e spectacol. Travesti pe stradă, lângă noi, deși în cadrul unui eveniment specific? Aici deja avem reacții virulente. Travesti în autobuz, ziua-n amiaza mare? Mi-e și teamă să mă gândesc ce ar păți bietul bărbat dacă ar fi ”descoperit”. Și, cu dubla măsura caracteristică aplicată, dacă ar fi o femeie în travesti ca bărbat, probabil nu i s-ar întâmpla nimic. Un bărbat care umblă ca femeie pe străzile noastre, la plimbare, probabil ar ajunge înjurat, scuipat sau la urgențe. Am stat odată, într-un juriu, lângă o femeie elegantă și delicată, aranjată, cochetă. Cu toate ”radarele” în alertă, până la urmă a trebuit să o întreb dacă este femeie sau bărbat. Era bărbat, travestit în femeie. Uneori, se juca și cu travestiul masculin, transformându-se în genul de bărbat opus lui (macho, agresiv, bărbos). Era modalitatea lui de distracție, de evadare. La fel cum pentru alții este să joace table sau o șeptică.

Cei care își manifestă atitudinea de ”scârbă”, de intoleranță față de ceea ce este diferit, invocă adeseori Biblia, principii morale, copiii care trebuie protejați, sacralitatea familiei și multe altele în acest sens. Ideea de spectacol și de rol dispare dacă a coborât lângă noi, dispare dacă e realitate și nu o fantezie delimitată de un cadru precis în spațiu și timp. Cu toate acestea, și dacă nu ne deghizăm fizic vizibil, în fiecare zi ieșim în lume cu o mască, majoritatea dintre noi. Diferența, între noi și cei care fac travesti, este că ei și-o asumă. Și atunci, să fie asta ceea ce ne deranjează? Să fie lipsa curajului de a face același lucru? Să fie faptul că nu suntem capabili să nu mai judecăm cu dublă măsură? Veți spune, poate, că: morală, educație, Biblie, familie, copii, bun-simț și toată gama. OK. Dar într-o societate în care se vând copii, care încurajează alcoolismul și violența, care certifică trișarea și lipsa de onestitate, cred că valorile invocate sunt în disperată nevoie de a-și regăsi sensul ele însele. Faceți un exercițiu de imaginație: dacă ar fi să alegeți între două cazuri, pe cine ați prefera vecin de scaun în autobuz – o persoană care face travesti ori o persoană din categoria știrilor de la ora 5? Lângă cine v-ați simți mai bine?

 

P.S.: Acest material este o perspectivă. Pentru cei pregătiți de supoziții, sunt heterosexuală de când mă știu și convinsă că așa voi rămâne. Am jucat, de vreo câteva ori, roluri în travesti (la teatrul școlii, mai apoi în facultate – odată a trebuit să îl întruchipez pe Al Bundy în persoană). Cred că travestiul este artă, dar și distractiv și aduce puțin adrenalina încălcării limitelor impuse, a schimbării regulilor jocului. În fond, mai mult decât de moarte ne temem de plafonare …

Sursă documentare travesti în teatru: Observatorul Cultural

Foto Veverițele Vesele: Pro TV

Puteţi citi şi:

Mituri despre homosexualitate


6 comentarii

  1. Pingback: Vă recomandăm două articole « pinKpong

  2. Tare articolul! Am avut ocazia sa joc rol de travesti in liceu si sa creez piese de teatru ce aveau in componenta travesti. Sincer, m-am distrat de minune. Repetittile si toate pregatiriile inainte de “show” au fost atat de interesante si distractive incat am ajuns la concluzia ca nu stica sa te joci din cand in cand, explorand sexul opus.
    Sincer, sper sa vad din ce in ce mai multe show-uri la TV cu travesti!

Reply To zuzu Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger