Nu ne urâm copiii punct ro

În ultimele zile, o campanie publicitară ne-a șocat. Pe noi, profesioniștii sănătății mintale, pe utilizatorii obișnuiți de internet (a devenit „virală”). Se pregătește restul marelui public. Există o rea intenție în spatele campaniei de promovare a unui supliment alimentar cu auto-declarate efecte benefice asupra creierului, campanie care ne îndeamnă, cu litere de-o șchioapă, să ne urâm băiețelul cu autism, tatăl cu Alzheimer și pe noi înșine care suntem obosiți.

de Vlad Stroescu

Nu cred însă că cineva a dorit cu adevărat să instige la ură. Mai curând e vorba de o imensă eroare de concepție a campaniei, o escaladare în scopul de  atrage atenția cu orice preț, dublată de obișnuita manipulare a emoțiilor cu care se ocupă nobilul domeniu numit adverstising. Putem, cu un efort de imaginație, să bănuim intenția autorilor: un mesaj de o oroare aproape hitchcockiană, apelând la latura întunecată pe care se presupune că o avem, mesaj justificat oficial prin nevoia de „awareness”, care să ne forțeze să vedem despre ce e vorba, ca apoi să găsim un subtext care să ne liniștească (“noi de fapt vrem să vă zicem contrariul, să nu ne urâm aproapele, ci boala sa”), și în cursul catharsis-ului inerent să ne vină să cumpărăm produsul, ca să ne simțim la fel de ușurați și în viața reală. Sau, pe scurt: „Noi știm că în secret îți urăști tatăl/copilul/pe tine însuți. N-are nimic, avem soluția ca să nu te mai simți vinovat: ia niște produse de-ale noastre.”

Un mesaj așadar destul de cinic prin intenție și conținut, dar din fericire foarte prost transmis. Nimeni nu e în stare să treacă de sinistrul alb-negru al campaniei, cu îndemnul ei la ură cu tot, ca să mai ajungă la subtext.

Nu că asta ar fi o scuză: campania este profund anormală în agresivitatea și ambivalența ei și, dacă cei de la Secom ar avea un dram de bun simț, și-ar recunoaște greșeala și ar retrage-o chiar acum. De ce este o asemenea campanie dăunătoare, au explicat alții deja foarte bine, dacă nu era evident. Nu pot decât să recomand și eu eseul informat și justificat revoltat al Anei Dragu. Și mă bucur că reacțiile au fost atât de prompte, din partea colegilor mei, dar mai ales din partea publicului țintă, a familiilor afectate, pe care cei precum Ana Dragu le reprezintă și care, iată, nu-și urăsc copiii punct ro.

Aș vrea însă să remarc că a fost nevoie de o campanie prost executată și intenționat șocantă ca să fim cu toții zguduiți. Ori, cinism e de multă vreme în reclamele la remedii orientate către cei ce suferă. Publicitatea adresată pacientului este interzisă în cazul oricărui medicament ce necesită prescripție medicală. Dacă legea o permite pentru suplimente alimentare sau tratamente over-the-counter, nu înseamnă că orice dilemă etică a fost ocolită. Cinism este orice în promisiune de mai bine nefundamentată. Dacă campania celor de la Secom ar fi fost roz, cu ceruri senine și promisiunea unei vieți fără griji cu Neuro Optimizer, nu ar fi fost cu nimic mai puțin lipsită de scrupule. În timp ce „articolele” de pe site-ul uraste.ro nu sunt nici măcar semnate, remarc că se spune totuși că este vorba de un „adjuvant” care se ia împreună cu tratamentul recomandat de medic. În schimb, o reclamă recentă a unei alte firme de remedii din plante avea ca mesaj de bază ceva de genul “de ce să iei medicamente, mai bine ia remedii de la noi, care nu au reacții adverse”.  Și nu e un exemplu izolat, sau o excepție. Deschideți televizorul, la prânz, și veți vedea, pe posturi de audiență națională, teleshopping cu promisiuni incredibile de vindecare miraculoasă prin produse de origine dubioasă și mecanisme adresate gândirii magice.

Aș vrea să văd site-uri care să aibă bibliografie, cu referințe, pentru asemenea promisiuni. Un control instituționalizat al lor, așa cum face Food and Drug Administration în SUA. Reacții ale noastre, ale medicilor și altor profesioniști ai sănătății, datori cu buna educație medicală a populației. Un pic de bun simț în industria publicitară. O reală protecție a consumatorului. Ar fi spre profitul tuturor.

Acest articol a fost preluat de pe site-ul lui Vlad Stroescu, specialist în psihiatrie.

Foto: Murdo MacLeod

Puteți citi și:

Oglinda empatiei

De ce să ne pese de ceilalți?

Oxitocina, molecula încrederii

Femeile judecă empatic, bărbații pe principii

Cititorii de ficţiune devin mai empatici