Nu mai sunt căţeaua de altădată

6

Au apărut unii care mă urmăresc de pe o bancă şi îmi dau târcoale. Unuia din ei îi put şosetele. Gumă încinsă şi transpiraţie acră. Se uită la mine cu mila aia ipocrită: săraca de ea, ce-aş mai lua-o acasă. Ia-mă, în pizda mă-tii! O bondoacă de vreo şaizeci de ani şi un metru cincizeci, cu guşă de bulldog, îi întreabă dacă nu vor colivă. O ştiu. Trece zilnic pe lângă culcuşul meu şi îmi aruncă un crenvurşt şi zâmbeşte cu nişte dinţi dintre care trei au culoarea trotuarului. Bogdaproste. Patruzeci de mililitri de vin sunt indicaţi la masa principală. Bătrâna le toarnă la toţi trei băutură în pahare de plastic.

Un damf de castraveţi muraţi şi feromoni vine din spate. Rex s-a pişat pe toţi copacii. Sper să nu vină iar să se frece de mine, nu mai sunt căţeaua de altădată. Când mă ridic în patru labe simt că fac echilibristică pe o sârmă de înaltă tensiune. Râd vrăbiile de mine. O bătrână în capot înflorat văruieşte un copac în grădina blocului. Norii sunt ca vata, cerul e ca vinul de Peştişani, coroanele pomilor sunt ca salbele din cimitire. Un purice îmi intră într-o ureche şi iese prin cealaltă, la fel ca vuietul străzii. E atât de linişte. Aş vrea să se strângă toţi câinii din cartier şi să latre ca descreieraţii, să protesteze împotriva umanităţii, cum fac ăia din Piaţa Universităţii împotriva ăluia care pe noi ne vrea morţi şi pe ei hamali, javrele castrate şi sterilizate, teritoriale şi cu spume la gură, să-i muşte pe copii şi pe bătrâni, ca huliganii care muşcă din asfalt şi se bat cu jandarmii, incendiază maşini.

Rex n-are cum să se mai uite la una ca mine de fapt. Acu o vreme se lingea la coaie într-un containăr şi mirosea ca curu unui cal, acu duhneşte a Chanel du Chien şi primeşte plăcintă cu rubarbă la desert. Se crede Rin Tin Tin, corcitura dracu, stăpână-sa îl vaccinează şi îl pupă pe botu ăla libidinos cu care mai nou dezmiardă fluturi şi mâini de copii în văzul vecinilor, fakeru dracu, după ce acu o vreme îşi înfigea colţii în hingheri şi ataca oameni în haită pe lângă Piaţa Trapezului, Magda (aşa i-am zis eu), cu care împart colţul ăsta de parcare, stă numai la curu lui, unde larvele de muşte îşi fac castele. E sofisticat, mă. Şi stăpână-mea făcea colivă, chiar şi după ce un tip în halat alb a avertizat-o că nu mai poate s-o dea pe gât cu vin, era bună, dar nu mă omoram după nucile şi bomboanele alea. Mă înnebuneau mai mult pişcoturile cu zahăr în lapte. Cum le sfărâma cu mâinile îmbrăcate în pieliţă de pui fiert, cu care dădea la o parte zgârciurile din carnea de vită pe care o primeam înainte de pişcoturi. La casetofon se tânguia Ion Dolănescu, mă apasă un dor greu, mi-e dor de băiatul meu, ea era din Gorj, pe singurul ei băiat îl crescuse în Bucureşti, vinul din cămară era din Peştişani, negru, ca sângele închegat, îmi turna şi mie din el în castron, câte un deget, de mă învârteam în jurul cozii, dar nu-l mai putea bea şi nici eu nu m-am mai atins de el de-atunci.

Vine şi dna Geta să mă sâcâie. Schimbă apa din bidonul de cinci litri tăiat pe jumate şi ornează cu carne o bucată de ziar. Copane fierte, să mă fut în ele. Vreau pişcoturi cu lapte. E mişto doamna Geta, foarte mişto, dar e aşa cicălitoare. Deci îi dau mâncare fiartă, ca la bolnavi, alegem depresia sau pofta de viaţă?, îi aud pe ăia de pe bancă. Să le fut depresia-n cur şi aparatele cu care mă urmăresc. Ce ştiu ăştia de poftă de viaţă? Negruţu ştia. Mă făcea să bălesc ca o proastă, mi se zburlea blana de nurcă, de doamnă, eram ţanţoşă pe-atunci, când ieşeam cu stăpâna mea la plimbare şi el mă urmărea de la distanţă, dintre tufe, cu un crotaliu argintiu în urechea stângă şi pielea neagră cu păr lins, ca gecile de rockeri din posterele pe care şi le lipise pe peretele camerei băiatul stăpânei mele. Într-o zi, Negruţu a ieşit dintre tufe şi şi-a înfipt limba umedă fix între bucile mele. Am înnebunit, mi-a ieşit pe bot un schelălăit de fată mare. Mirosea a castani şi a şaorma cu sos de mujdei în cartier, Negruţu mirosea a apă de ploaie, era libertatea în patru labe. Am fugit cu el, nu m-am gândit nici un moment la stăpâna mea. Du-te şi mănâncă boabele alea, îmi spune dna Geta, care mi-a umplut covorul cu crănţănele. O vecină se apucă să bată covoare în grădina din faţa blocului, curăţenia de Paşte începe leneş, oamenii cumpără caşcaval în formă de miel. Nu-nţelegi femeie că nu mănânc? Lasă-mă-n boalele mele cu boabele tale. Dna Geta îi dă bâşti Magdei după ce o vede că adulmecă copanele mele fierte. Nu-s pentru tine, zice dna Geta. Mănâncă, Magdo, îi zic, apoi fute-te prin toate gardurile şi vino iar cu burta mare, să te plângi pe urmă că-ţi otrăvesc ăştia puii. Nea George vorbeşte despre mine cu ăia de pe bancă. Mi-e milă mai degrabă de ăsta (de mine, adică), nu de ăla, şi arată spre boschetarul care doarme în staţia de tramvai.

 

Negruţu era şi el protector, ca dna Geta. Făceam baie în lacul din IOR până ne scoteau paznicii afară cu bâtele, râneam cu boturile şi înotam prin gunoaie, îmi aducea cele mai bune conserve de peşte afumat din ghena burghezilor, odată a omorât o pasăre din greşeală, dar am mâncat-o, ne durea-n cur de oamenii care se strâmbau când ne căcam în faţa lor, ne futeam până ne stropeau vânzătoarele cu furtunul, mi-a făcut şi trei pui, pe doi mi i-a furat un pui de om, am rămas cu unul singur, Costel (aşa i-am zis eu), într-o seară un băiat de la un bloc l-a mângâiat pe Negruţu pe ceafă, i-a înfipt ceva ascuţit în spate şi a râs. Iubirea între câini e scurtă, ca toată viaţa. Îl aud pe nea George vorbind, dar nu înţeleg ce spune, s-a îndepărtat. Ceva despre moarte şi vaccinuri şi despre mine. Are un pechinez urâcios pe care îl trage după el şi care se uită tot timpul la mine de parcă aş fi ultima zdreanţă. Aşa se uită mai nou şi Rex. Iote-l cum se înfăţişează în puloverul lui albastru cu anchior tricotat de stăpână-sa. Acu vorbeşte cu mine de după gard, nu mai sare să mă lingă-n fund. Tot aici, pisicuţo? Hehe. Rex, pleacă de-acolo, că iei purici.

M-am întors la stăpâna mea, cu Costel după mine, chiar cu câteva zile înainte de Paşte, anul trecut. Norii erau ca puful puilor de găină, cerul era ca puloverul lui Rex, coroanele pomilor erau luminişul din IOR în care mi-am tras-o prima oară cu Negruţu. Am zgâriat uşa şi am scheunat, a deschis băiatul ei, pe care-l ştiam în Italia, m-a lovit cu piciorul în burtă, marş, javră, am căzut pe scări şi mi-am răsucit o labă, pe Costel l-a călcat maşina a doua zi, s-a urcat cu roţile pe spatele lui de i-a pocnit toată şira şi a crăpat. M-am aşezat în colţul ăsta de gard, în faţa blocului, şi o aştept. E supărată pe mine că am plecat şi nu mai iese din casă. N-a mai ieşit de-un an. Se uită prin perdeaua de la bucătărie şi mă vede, dar nu vrea să iasă. S-a înserat. Copiii ţipă de după blocuri, un ţânţar îşi face nevoile pe un bec.

N.r. – Stăpâna căţelei de pe şoseaua 1 decembrie 1918, zona Piaţa Trapezului, a murit, iar patrupedul a ajuns în stradă. Am aflat asta de la un domn în vârstă care plimba un pechinez pe trotuar şi care ne-a mai zis că fosta stăpână îşi vaccina câinele constant şi îi făcea analize periodic. Puiul ei a murit într-adevăr călcat de maşină, iar căţeaua, care pare bolnavă şi deprimată, a rămas în grjia vecinilor. Restul e ficţiune.

Text: Ionuţ Dulămiţă. Foto: Mădălin Nicolaescu. Video: Lidia Neagu + Montaj: Antonela Vulpe.


6 comentarii

  1. Bă!!!
    Ce inseamna asta, ca daca v-ati facut forumul asta si e al vostru, gata puteti scrie tot ce va canta in cap?
    Păi yo, pana acum va respectam, că sunteti altfel decat ceilalti si ca uite ce va pasa de bietii oameni amarati si de viitorul tarii( adica Rosia Montana si gazele de sist) si chiar apreciam faptul ca uite, dom’ne, ca scrie cineva si chestii serioase, nu ca ceilalti, bălării…
    Insa, cu articolul asta mi s-a facut greaţă! Nu sunteti deloc altfel decat ceilalti, aveti decat alte haine si culori! In rest aceleasi vicii si limbaj si caracter- invelite intr-un ambalaj care mascheaza mai bine.
    Rusine! Sa dai pe fata modul in care gandesti si sa il pui pe seama unui caine! Si nu, nu sunt deloc fan canin, ba din contra sunt de parerea lui Gandhi- daca nu suntem in stare sa le oferim un adapost si conditii la toti, scapa nene de ei, nu mai îi chinui si pe ei si pe noi.
    Dar, ce faceti voi aici, prea v-ati intrecut cu gluma, RUSINE! Ce să invete bă altii de la voi- ca îi criticati pe ăştia de la conducere- da’ voi cu ce sunteti mai breji! Limbaj ca asta nu gasesti nici in clipurile alea cu inscriptia CENZURAT!!!
    Si ceilalti mai si aplauda! Semn bun ca toti gandesc la fel. Si autorul si cititorii.

Leave A Reply