Europa a băgat granița în raniță, cu niște euro și o carte de identitate poți să fii azi aici, maine dincolo. European să rămâi doar. Viza a rămas un coșmar American, în timp ce blajina Europă ne iubește și primește pe toți. De-aici decurg teorii ample – globalizarea, identitatea națonală, mândria patriotă. Sau doar un altfel de trai care, de-aici, din triunghiul carpato-danubiano-pontic, se vede mai bun.
de Irina Zamfirescu
Anul ăsta câțiva elevi au luat note de 10 la BAC. La TV, materialele despre ei erau fie pline de stupoare pentru decizia de a rămâne în țară, fie aproape îndoliate de tragica pierdere a jumătate dintre ei în detrimentul “străinătății”. Astfel că lucrurile, cel puțin la TV, stau așa: validarea individului se face dincolo de poarta de îmbarcare.
Nu știu dacă a pleca din țară este un lucru bun sau rău. Știu doar că este un lucru conjunctural. Decizia de a face asta este una profund intimă, deci ocaua morală cu care măsurăm situațiile de genul ăsta este o eroare și o formă de țățism urban.
Eu nu pot să plec din țară. Nu am un steag al României nici măcar ascuns în dulap și nici nu sunt o dobitoacă care oricum nu ar avea nicio șansă. Deci nici patriotismul și nici teama de eșec nu mă fac să rămân. Pur și simplu este o opțiune pe care am decis să nu o exploatez.
Mai mult decât dragostea de țară ori de aceia ce-mi sunt dragi, mai mult decât dorința arzătoare de a-mi primi salariul în euro, cred că sunt victima îndârjirii. Nu înțeleg când a ajuns un truism emigrarea din România în orice alt stat European. Situația este gravă, într-adevăr – salarii mizere, clasă politică caracterizată prin micime, instituții publice care funcționează în virtutea necesității de a exista. Omul este om pentru că este rațional. Paradoxal, pentru a fi rațional, trebuie să dea dovadă faptului că se vrea fericit. Nu este consistent cu firea umană să nu te vrei fericit. Și cum toate stau prost aici, îți cauți fericirea în altă parte. De când România nu mai este o țară a fericiților?
Nu vorbesc aici despre motivele categoriei așa-numită (total nepotrivit, din punctul meu de vedere) a căpșunarilor. Motivele lor cred că țin de subzistență, nicidecum de fericire. Vorbesc aici despre argumentația de tipul “aici nu se mai poate”. Pentru toate motivele înșirate mai sus, unii dintre noi aleg să plece.
Ideea unui sistem mai presus de oameni este un nonsens si o mare defavoare pentru aceia care se simt încătușați tocmai de acest sistem. Mafia, corupția, toate plăgile care se ascund în spatele acestui sistem hulit sunt lucruri perfectibile. Aici cred că se produce declick-ul, acea diferență dintre mine, cea care aleg să rămân, și cel care alege să plece. Ce faci cu frustrarea în fața unui lucru atât de abstract precum “sistemul”? Mulți aleg să nu se lupte cu ceva invizibil. Nu vreau să aduc în discuție aici datoria. Nu este de datoria nimănui să lupte pentru o țară care, printr-un sistem educativ precar, le-a afectat șansele reale de inserție pe piața muncii conform cu visele din copilărie. Nu intenționez să apăr aici nici datoria pentru țară. Îmi pare a fi un concept desuet. Însă nu pot să înţeleg şi să accept abandonarea bonlavului tocmai din cauza plăgii.
Cum se face că identificăm toate aceste elemente care ne fac nefericiți și alegem să ne relocăm, pe noi și potențiala noastră fericire, în loc de a ajusta și impune un sistem care să ne permită fericirea aici? Discuția ajunge implacabil la imposibilitatea unuia de a muta din loc pe cei mulți, statornici și strâmbi. Dar demult cei revoltați nu mai sunt doar unul. Jumătate din cei care au luat bacul cu 10 anul acesta vor să plece. Pe la Realitatea, Antene se perindă oameni la fel de revoltați de precaritatea actului de guvernare (el este de fapt este acest sistem hulit!). Unde se duce toată această revoltă? Cum de se transformă ea în neputință? Visez la un recensământ – să ne numărăm toți aceia revoltați, toți aceia care știm că lucrurile funcționează strâmb. Și, dacă descoperim că, de fapt, suntem mulți, atunci oare vom avea curajul să perfectăm perfectibilul?
Nu instig la revoluție. Nu pentru că nu cred în ea, ci pentru că nu cred că este necesară. Instig la consumarea cu responsabilitatea a nervilor si frustrărilor de a trăi în România. Nu există problemă fără soluții și țară fără cetățeni. Discursul precarității actului de guvernare are un discurs complementar, atât de rar întâlnit public și mult mai rar asumat de cineva – precaritatea actului de a fi cetățean. Nu este o datorie. Este opțiunea aceluia care are încredere ca în România oamenii mai pot fi fericiți.
Puteţi citi şi:
Cu Dumnezeu înainte şi Catedrala-n coaste
15 comentarii
Intrebari/Sugestii
De cand (si de ce ) o nota de 10 la un examen a devenit stire ? (ma intreb doar)
Ai luat in calcul posibilitatea ca “indarjirea” de a ramane se va transforma (eventual) intr-o dezamagire ?
“Pur și simplu este o opțiune pe care am decis să nu o exploatez”.Imi poti da exemplu de o alta afirmatie care sa defineasca la fel de bine conceptul de gandire “IN THE BOX” ?
“Nu instig la revoluție. Nu pentru că nu cred în ea, ci pentru că nu cred că este necesară. ” Ajutor ! Un paragraf mai sus propui indrepatarea lucrurilor care functioneaza stramb , pentru ca apoi sa anulezi tot. (ar fi mai degraba :primul razboi necesar: ,unde in loc sa moara oameni,pleaca)
Verifica propozitia cu abandonarea bolnavului.
Fericire!
Cum ai sugerat la inceputul articolului, plecarea nu este, in general, un act politic, ci unul personal, care depinde de o evaluare a sanselor la „fericire”.
Nu cred ca majoritatea vad legatura intre fericirea lor si atitudinea proprie fata de „bolnav” in acelasi fel ca cineva ca noi (astia care ne indeletnicim, cat de cat — inclusiv fiindca avem norocul sa fim platiti pentru asta — cu abordarea directa a problemelor care ne preocupa sau aducerea lor in atentia publicului). Adica eu am un complex de paramedic si la sfarsitul zilei am nevoie sa simt c-am incercat sa resuscitez pacientul astazi. Dar inteleg ca pentru altii implinirea personala s-ar putea sa se contureze diferit si ca nu au timp si nu au chef si nu au resursele sa abordeze treaba ca mine. De-aia eu tre sa incerc sa paramedicesc si sa-i indemn pe altii sa imi dea o mana de ajutor la caratul pacientului…
In plus, sentimentul de revolta e mai degraba obositor decat mobilizator atunci cand nu ai speranta ca se poate face ceva si cand nu vezi cum poti sa ajuti. De revolta nu ducem lipsa in Romania, ci de speranta, de idei si de rabdare. E treaba noastra sa sugeram solutii si sa inspiram speranta.
Uneori plecarea te ajuta, daca te intorci, sa vezi lucrurile dintr-un unghi mai larg, care-ti arata ca probleme sunt peste tot si ca trebuie sa fie solutii si pentru noi . . . Pana la rezolvare, iti trebuie rabdare, si iti tragi speranta din cei care te-nconjoara si care pun umarul la treaba.
“Somnul ratiunii naste monstri” (Francisco Goya)
Sub semnul acesta zodiacal ne-am nascut cu totii in 1989. Am pierdut momentum-ul de care ne puteam folosi ca sa descoperim forta ce ne putea redefini ca si popor si ne-am lasat condusi de un socialism cu fata umana intr-o continua tranzitie catre o economie de piata in care sa ne vindem pielea cat mai scump ca sa ne vedem visele create de “Dallas” cu ochii proprii. Multe s-au pierdut de atunci, incet, dar sigur, o schimbare pe care nu am simtit-o, fiindu-ne administrata picatura cu picatura, ca o perfuzie menita sa ne mentina intr-o coma productiva, activi doar in directia care ne era permisa.
Am vazut generatii intregi pierdute din cauza drogurilor de toate felurile (chiar si alcoolul este folosit pentru a scapa din realitatea aceasta), a lipsei de interes din partea parintilor, a goanei dupa nou si incitant. Adevaratele valori s-au pierdut si ele sau au fost doar iluzii create de altii. Atunci cand singurul tau acces la trecut este cartea de istorie, scrisa la un moment dat de un colectiv de autori care a prezentat subiectivo-selectiv evenimentele, dandu-le intelesurile permise la momentul respectiv.
Mitul pesterii (Platon) a functionat perfect in trecut ca si filtru al ceea ce “ar fi bine sa se stie” si functioneaza la fel de bine astazi, cand ne este creata realitatea absolut sintetic si filtrata de orice nu ar fi productiv sa se stie.
Societatea romaneasca este esentialmente putreda si asa va ramane mult timp de acum inainte, orice incercare de a aduna “mintile luminate” si de a lupta impotriva sistemului este sortita esecului. De ce? Simplu. Pentru ca majoritatea va decide intotdeauna, indiferent de cate argumente i se aduc ca greseste in abordare (democratia FTW :). Lupta cu morile de vant erodeaza sinele pana la urma, chiar si in cele mai puternice personalitati iar in acest timp, sistemul isi asigura continuitatea cu o mult mai mare eficienta.
(putina critica – sper constructiva:) Dintre toate articolele de pana acum, acesta este cel mai difuz. Am cautat stream-ul articolului, dar nu l-am gasit. Maybe it’s just me. Dar keep up the good work.. 😉
Pingback: “Ceaușeșcu n-a murit! Istoria ne-a păcălit” | TOTB.ro - Think Outside the Box
Pingback: Maiorescu 2.0: Teoria pistelor fără fond | TOTB.ro - Think Outside the Box
Pingback: Să ne suspendăm de tot! | TOTB.ro - Think Outside the Box
Pingback: Colonia România | TOTB.ro - Think Outside the Box
Pingback: Noi cu-ai noştri doar pentru noi | TOTB.ro - Think Outside the Box
Pingback: Mai puneți mâna și pe o telecomandă! | TOTB.ro - Think Outside the Box
Pingback: Adevăratul discurs al euro-coruptului Adrian Severin | TOTB.ro - Think Outside the Box
Pingback: Bucureştiul de la a la z şi primarul de la a la y | TOTB.ro - Think Outside the Box
Pingback: “Aoleo sări-mi-ar ochii / să nu vad cum fură popii”. Rectificarea bugetară în anticamera raiului | TOTB.ro - Think Outside the Box
Pingback: Jandarmul Cașcaval: pușcărie de la 6 luni la 5 ani | TOTB.ro - Think Outside the Box
Pingback: Școala altfel, sistemul același | TOTB.ro - Think Outside the Box
Pingback: Joaca de-a Parlamentul | TOTB.ro - Think Outside the Box