Nu cedăm! Nu capitulăm!

0

Se apropie ora… Încă mai plouă mărunt. Nu m-am uitat la prognoza meteo. Nici nu mă interesează. Oricum o să merg la protest. Poate să fie uragan! Sper totuși că burnița asta nenorocită o să se oprească pentru că nu toată lumea e atât de determinată ca și mine. Mai amân puțin plecarea. Nu se oprește. Ba mai mult, s-a întețit puțin. Bine. Asta este. Plec.

 

970380_565462100191790_1955189171_nFoto: Casa Jurnalistului

de A.B., cititor TOTB

Ajung la metrou și constat, așa cum mă așteptam, că nu e la fel de plin ca în celelalte duminici. Nu mă interesează nici asta. Mă duc la protestul ăsta, chiar de-ar fi să fiu singur. Ajung la Titan. Nu sunt singur. Nu suntem nici foarte mulți. Câteva zeci. E 17.00 și mai e o oră până la începerea marșului către Universitate. Plouă constant, mocănește. E genul ăla de ploaie care îți bagă frigul și umezeala în oase. N-are decât să plouă. Am umbrelă, cât de rău poate fi? Se poate și mult mai rău, așa că nu e cazul să mă plâng.

Un tânăr rostește la portavoce cuvinte care ne ung pe suflet. Ceea ce spune el ne dorim toți cei prezenți. De asta suntem aici. Din păcate, la televizor n-or să se audă vorbele astea. În timp ce Națiunea e aici, în stradă, poporul e preocupat, cel mai probabil, de nunta Drăgușancei (apropo, sper că nu se întreabă nimeni dacă mireasa mai e încă fecioară), iar televiziunile aleg să le satisfacă interesul. Interesul public e, ca întotdeauna, în plan secundar.

Dar pe noi nu ne interesează nici asta. Noi suntem astăzi aici pentru a arăta că VREMEA NU NE POATE OPRI SĂ MANIFESTĂM ÎMPOTRIVA PROIECTULUI MÂRȘAV ȘI NIMIC NU NE VA OPRI PÂNĂ CÂND EL NU VA FI RETRAS.

E 17.30 și suntem mai mult de 100 de oameni. Abia aștept să plecăm. Nu mi-e frig, dar nu-mi place să stau în ploaie. Prefer să merg prin ploaie. Da, aș putea să stau în stația de metrou până când plecăm, dar nu de asta am venit aici. Dacă ceilalți 100 de oameni stau în ploaie, de ce aș intra eu înăuntru?

Se face ora 18. Suntem peste 300 de oameni. Din punctul meu de vedere, e foarte bine. Vremea este cum nu se poate mai proastă pentru un protest. Plouă puțin mai intens decât mai devreme și s-a făcut ceva mai frig. Plecăm. Ies și cei din stație, astfel că, dintr-o dată, suntem mai mult de 500 de oameni. Începem să scandăm lozincile arhicunoscute de acum, dar eu, unul, sunt conștient că azi ele nu mai contează atât de mult. Se știe pentru ce protestăm, așa că cel mai important e să FIM cât mai mulți aici. E importantă doar prezența astăzi. La fel ca la orice examen, unde cel mai important e să fii prezent. Iar azi susținem un examen. Este unul deosebit de complex. Sunt evaluate PERSEVERENȚA, TĂRIA DE CARACTER, DETERMINAREA, CONSECVENȚA, TENACITATEA, CURAJUL DE A ÎNFRUNTA VREMEA CÂINOASĂ, REZISTENȚA.

Mergem către Nicolae Grigorescu. „Dacă vă pasă, / Ieșiți din casă!”. Astăzi lumea nu se mai înghesuie să dea curs îndemnului, dar unii vin. Nu prea pot să mai văd câți suntem pentru că e plin de umbrele, dar îmi dau seama că nici asta nu mai e important. Important e că SE PROTESTEAZĂ ÎN CONTINUARE, INDIFERENT DE VREME.

Marșul continuă către Dristor. Adidașii mei s-au cam umplut de apă și bălțile omniprezente adunate în gropile omniprezente din carosabilul bucureștean nu mă ajută deloc. Mă întreb pentru astea când o să protestăm. Ce-i drept, în acest moment nu ele sunt prioritatea, așa că le fentez cum pot, dacă pot, și merg mai departe.

Lumea e tristă și mohorâtă, la fel ca vremea. Suntem ca o adunătură de umbre și umbrele ieșite la o plimbare inedită pe o vreme complet neprietenoasă. Dar asta nu e o plimbare, iar noi nu mergem prin ploaie de plăcere. Mergem pentru că știm că nu avem voie să cedăm. Pentru că suntem perfect conștienți că orice semn de slăbiciune va duce la luarea deciziei monstruoase. Și nici unul dintre noi nu vrea asta. De fapt, suntem foarte mulți care nu vrem asta, dar prea puțini cei care ies în stradă. Un sondaj arăta că 73% dintre participanți nu sunt de acord cu proiectul de la Roșia Montană. Diferența e făcută de faptul că sondajul se face pe Internet, acasă la căldurică, nu în stradă pe vremea asta mizerabilă. Când e vorba de a sacrifica propriul confort nu multora le mai pasă de deciziile politicienilor.

Încet, dar sigur, noi, cele 2-3 mii, cărora ne pasă cu adevărat, ajungem la Piața Unirii. Suntem mult mai mulți decât mă așteptam să fim, deci ziua e în mod clar una câștigată. Numai cei puternici au ieșit azi și sunt mândru că mă număr printre ei. Nu mai e nici o diferență între bălțile din drum și ce am eu în adidași. N-am de gând să mă las influențat din cauza asta așa că scandez mai tare, ca să uit. Nu pot însă, pentru că la fiecare pas simt răceala care îmi pătrunde până în suflet. Nu cedez însă. Am un mental mai puternic decât toată clasa politică la un loc. De asemenea, am senzația că fac parte dintr-un nou prototip de român. Românul cu coloană vertebrală care nu vrea să se lase călcat în picioare de NIMENI, NICIODATĂ.

Țin cu o mână umbrela și pet-ul cu monede care mă ajută să țin ritmul, iar cu cealaltă mânuiesc telefonul și arunc un ochi pe site-urile de știri care „se respectă”. Cele mai multe nu scriu nimic despre noi. Parcă nici n-am exista. Iar cele care scriu, nu menționează nimic despre condițiile meterologice. Știrile sună sec: „Câteva sute de protestatari au pornit în marș de la stația de metrou Titan către Universitate.” Deși mă obișnuisem cu manipularea asta nesimțită simt din nou un gust amar, iar scandarea „Presa română, plină de cianură/minciună!” mi se pare mai potrivită ca oricând. Aflu totuși că Realitatea TV transmite, undeva în medalion, marșul din București. Cu atât mai bine.

Ajungem la Universitate. Suntem uzi și obosiți, a fost mult mai greu decât de obicei așa că protestul se termină mai repede decât în duminicile precedente. Asta nu mai contează pentru că examenul a fost trecut.  Probele menționate mai sus au fost demonstrate cu vârf și îndesat. Am mai pus o cărămidă în zidul pe care vom scrie cu litere enorme „VOI, POLITICIENII, NU PUTEȚI SĂ NE IGNORAȚI PE NOI, CEI CARE VĂ PLĂTIM!”. E poate cea mai importantă cărămidă de până acum, dar zidul e abia la început. Pentru a ajunge în rândul țărilor dezvoltate e nevoie de sute de astfel de cărămizi. Eu sunt în stradă, gata să le pun peste ceea ce e clădit deja. Voi ce faceți?

De același autor, puteți citi și:

Uniți. Ne salvăm. Societatea. Roșia Montană e doar pretextul 

 

Părerea Voastră

Am deschis pe TOTB.ro o nouă rubrică, unde vom publica textele primite de la voi, cititorii vigilenți care, din când în când, puneți mâna pe tastatură și ne scrieți. Într-o lume unde e din ce în ce mai limpede că jurnalismul cetățenesc poate compensa pentru hibele unei prese centrale predominant corupte și animate de interese politice și presiuni comerciale, cu toții sutem datori să rupem, măcar din când în când, bariera dintre consumatorși producători. Adică să devenim prosumatori, să ne implicăm și să dăm mai departe mesajele noastre: Acțiunea e contagioasă. Cu alte cuvinte, așteptăm textele voastre pe Facebook sau pe adresa [email protected]


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger