Noul șef al WWF Internațional, un admirator al zimbrilor din Carpați

0

Noul șef al WWF International, Marco Lambertini, e impresionat de programul de “re-sălbăticire” a Carpaților care a culminat cu reintroducrea zimbrului în Munții Țarcu. El reafirmă angajamentul organizației pentru cauza prezervării biodiversității – “păinea și untul” echipelor sub semnul ursului panda. Omul e scump la vorbă, dar i-am smuls un interviu la Săptămâna Verde de la Bruxelles.

 

14336551535_c0ce17e740_z

Raul Cazan, 2Celsius Network 

 

Industriile care practică greenwashing-ul

E o întrebare care mi se adresează foarte des. Cred că ne depărtăm foarte foarte clar de astfel de practici acum când avem criterii foarte stricte ce reglementează relația noastră cu companiile. Ne depărtăm tot mai mult de sponsorizări, adică de a lua bani în schimbul folosirii logo-ului, nu, nu mai facem așa ceva. Ne angajăm în parteneriate cu agende foarte stricte care conduc atât industriile cât și pe noi către scopuri strict legate de mediul înconjurător. E un nou mod de a gândi parteneriatele, adică atragem business-urile de partea noastră și stabilim în o agendă comună. Aceasta e singura cale catre o schimbare clară și durabilă.

Trebuie să mă refer la două procese care sunt extrem de importante, Forestry Stewardship Council (Consiliul Ocrotirii Pădurilor) și Marine Stewardship Council (Consiliul Ocrotirii Marine). Acestea au devenit modele de certificare ale organizației noastre pe care l-eam lansat cu ani în urmă iar acum sunt întru totul adoptate de către industrie. Au un impact major dat fiind că stabilesc practici sustenabile atât pentru păduri cât și pentru oceane în multe zone de pe glob.

Conexiunea ecologică, munca fundamentală a WWF

Desigur, nu renunțăm la “pâinea și untul” muncii noastre. Biodiversitatea e motorul lumii. Biodiversitatea e motorul pentru un mediu sănătos. Biodiversitatea este fundamentul unei economii sănătoase, baza bunăstării și chiar a fericirii. Mediul înconjurător nu poate fi izolat de restul activităților, deci avem de-a face cu economia, avem de-a face cu politici de sănătate publică ori de eradicare a sărăciei, însă toate sunt conectate cu degradarea mediului înconjurător. Evident, noi ne vom concentra pe arii naturale și specii per se. Ai menționat zimbrii din Carpați, eu vin din Toscana unde recent am vazut un lup la numai 20 de metri depărtare. Se întorc, urșii se întorc în zonele alpine, toată megafauna trăiește din nou; e un succes mare pentru ecologism și pentru toată mișcarea noastră.

Despre Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP)

Nu suntem o organizație anticomercială, înțelegem că aceasta este o înțelegere potențială între cele mai importante blocuri economice ale lumii, însă le cerem ambelor părți, nu doar Uniunii Europene, dar și administrației Statelor Unite să fie extrem de serioase în ceea ce privește asigurarea standardelor de mediu. Adică ele să fie încorporate în înțelegere.  Pentru că există un risc – pe care l-am studiat atent – ca o înțelegere pre-comercială fără prevederi de mediu specifice să submineze progresul în legislațiile de mediu ale tuturor țărilor. Astfel, aceasta este o abordare foarte serioasă, anunțăm că WWF urmărește procesul cu mare atenție și dorește ca prevederile de mediu să fie clar menționate.

Niște norme cu o încărcătură de mediu relativ ușoară ar putea să se impună în negocieri în dauna unor prevederi de mediu clare. Asta vrem să evităm! Pe de altă parte, aceasta e o afacere care nu s-a încheiat. Popoarele europene și poporul american sunt, din perspective diferite, interesate de protecția mediului și de legislația ecologică. Dacă lucrurile o iau într-o direcție greșită și problemele de mediu vor fi ignorate în această înțelegere, vom porni o mișcare de protest atât în UE cât și în SUA. Vom face presiuni pe ambele părți astfel încât mediul înconjurător sa nu fie evitat.

WWF în viitorul apropiat

Am venit să ajut WWF să treacă la un alt nivel, e o organizație extraordinară, foarte eficientă, foarte extinsă – în peste 100 de țări, are mii de susținători… Dar simt că avem un potențial mult mai mare. Trebuie să lucram pe plan intern mai integrat, cu mai multă coeziune, cu o utilizare optimizată a resurselor umane și financiare pe care le avem în rețea. Pe de altă parte, trebuie să deschidem parteriatelor într-un mod ceva mai curajos. Suntem bine cunoscuți ca fiind orientați către colaborare și către soluții chiar și cu mediul business, cu companiile. Dar acum cred ca trebuie să fim mai selectivi în alegerea parteneriatelor în vederea atingerii unor obiective extinse care să provoace schimbări sistemice. Deci trebuie să se vadă o schimbareș și vorbesc despre protecția zonelor naturale și a speciilor  – cu asta ne ocupăm de la început – dar din ce în ce mai mult ne vom uita la cauzele primare ce produc aceste efecte.

Presiuni precum pierderea resurselor, pescuitul, silvicultura ori agricultura sunt domeniile directoare la nivel public și de guvernanță. Toate sunt conectate atunci cânt amenință ecosistemele.

Prioritățile globale ale mediului înconjurător 

Anul viitor va fi un an critic din mai multe motive majore, unul fiind ratatul privind schimbările climatice la Paris, iar altul, țintele ONU de dezvoltare durabilă. Amândouă sunt pietre unghiulare, oportunității care nu trebuie pierdute astfel încât mediul înconjurător să devină parte a discursului public mondial, iar ținta de două grade Celsius încălzire a atmosferei să nu fie depășită. Comisia Europeană, Uniunea Europeană în general, are o mare provocare și o maree responsabilitate în a continua să fie în prima linie a ambițiilor de luptă împotriva schimbărilor climatice. În același timp UE trebuie să se conecteze cu alți jucători care împart aceleași valori: Statele Unite ale Americii – vezi acțiunile recente ale președintelui Obama, China care devine foarte serioasă atunci când apare problema poluării și a emisiilor. Cred astfel că UE trebuie să contempleze coaliții mai largi și nu să rămână liderul singuratic.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger