Poate nu vă vine să credeți dar multă vreme nostalgia a fost considerată o boală psihică. Mai mult, era considerată o boală psihică specifică elvețienilor sau celor care locuiesc un timp îndelungat în Elveția.
În secolul XIX, nostalgia era considerată o boală psihică specifică elvețienilor (!). Vinovate pentru boală erau diferențele de presiune atmosferică și sunetul talăngilor de la gîtul vacilor din Alpii elvețieni, care afectau timpanul și celulele creierului.
În prezent, știm că nu numai elvețienii suferă de nostalgie, peste 80% dintre noi au acele momente dulci-dureroase cel puțin o dată pe săptămînă. Pentru că are acea componentă dureroasă, putem crede că nostalgia e cumva dăunătoare. Psihologii spun acum că, dimpotrivă, nostalgia are efecte binefăcătoare. În primul rînd, ne dă un sens vieții. Prin conectarea la trecut, viața are o continuitate. În al doilea rînd, nostalgia ne ajută în momentele de singurătate să nu ne mai simțim singuri, pentru că intrăm într-o comunitate cu cei din trecutul nostru și ne amintește că sîntem conectați cu alte suflete. Cînd sîntem expuși la teama de moarte sau suferim de boli grave, dar și după despărțiri sau eșecuri, apelăm automat la nostalgie pentru a ne simți mai bine.
Nostalgia e deci o resursă și poate de aceea e materialul preferat al poeților sau muzicienilor – rănește și vindecă în același timp.