Normalitatea satului olandez în care locuitorii suferă de demenţă

2

Despre satul olandez De Hogeweyk (Hogewey), cunoscut drept Dementia Village, v-am mai povestit, pe scurt, la începutul acestui an, aici. Mica localitate are 152 de locuitori, care par să ducă o viaţă absolut normală: mănâncă, dorm, se plimbă, vizitează magazine şi merg la restaurante. Însă fiecare din aceşti 152 de locuitori ai satului este supravegheat, în permanenţă, pentru că Hogewey este, în fapt, o instituţie de îngrijire a persoanelor în vârstă care suferă de demenţă sau Alzheimer.

 

 

Scopul acestui sat este de a menţine aparenţa normalităţii pentru locuitorii săi, aflaţi în grija asistenţilor şi specialiştilor medicali. Astfel, cei 152 de pacienţi nu au nici cea mai vagă idee că, de fapt, căminul lor este o instituţie pentru persoane suferind de boli degenerative şi nici că spaţiul în care trăiesc este monitorizat în permanenţă. Nu există tradiţionalele coridoare, garduri sau holuri ale unui sanatoriu: oamenii locuiesc câte şase – şapte într-o casă, alături de unul sau doi asistenţi.

Casele sunt mobilate exact conform ultimei perioade din viaţa lor pe care pacienţii şi-o mai amintesc – anii 1950, 1970 sau anii 2000. Şi totul este exact ca atunci, până la feţele de masă sau ştergare. Rezidenţii satului sunt liberi să se plimbe peste tot, să admire peisajul, copacii, fântânile, să stea pe bănci. În sat locuiesc şi 250 de asistenţi (angajaţi permanenţi sau temporari), precum şi specialiştii în geriatrie, “deghizaţi” în casieri, vânzători la magazine, funcţionari la poştă sau alte “roluri” specifice unei mici comunităţi.

Rezidenţii nu au nevoie de bani pentru a trăi acolo, deoarece costurile locuirii lor în sat sunt suportate de familia care i-a internat. Un singur lucru le este interzis: părăsirea perimetrului satului. Casele în care locuiesc sunt un fel de margine a satului, iar restul spaţiului este “între” aceste ziduri, tocmai ca niciun pacient să nu ajungă dincolo de zona de siguranţă. Dacă, cumva, vreun pacient ajunge la marginea satului, un îngrijitor îl va informa că uşile sunt încuiate şi îl va ghida pe altă rută.

Acest tip de îngrijire a persoanelor cu demenţă are rezultate foarte bune şi le convine mai mult familiilor celor bolnavi. Îngrijirea în acest mediu mai natural este mai ieftină, pentru familiile care plătesc, decât internarea într-un azil tradiţional sau plata îngrijirii la domiciliu. Membrii familiilor vin în sat să-i viziteze pe cei dragi (unii vin aproape în fiecare zi) şi să petreacă timp cu ei – chiar dacă unii nu mai pot vorbi, măcar se ţin de mână şi se privesc.

Yvonne van Amerongen, unul dintre întemeietorii satului Hogewey, spune că a creat acest loc din motive extrem de personale. Ea lucra într-un azil de bătrâni (tradiţional) şi atunci i-a venit ideea, mai exact când mama ei a sunat-o şi i-a spus că tatăl ei murise brusc, fără să fi fost bolnav. “A făcut un atac de cord şi a murit, atât. Şi unul din primele lucruri care mi-au trecut prin minte a fost: Slavă Domnului că nu a fost nevoit să stea într-un azil! Apoi mi-am dat seama ce ciudat era să gândesc aşa: eram în conducerea unui azil, dar nu aş fi vrut ca tatăl meu să fi fost aici”, rememorează ea.

Aşa că a discutat, cu colegii ei, în 1992, ce puteau schimba pentru a face dintr-un azil de îngrijire a persoanelor bolnave, în vârstă, un mediu mult mai prietenos, mai normal. Aşa a luat naştere, în anul 2009, complexul care se întinde pe 1,5 hectare, cu 23 de spaţii dedicate locuirii şi alte spaţii menite să adăpostească activităţile unui stil de viaţă firesc. Scopul fondatorilor satului este de a le oferi pacienţilor o viaţă pe cât posibil normală, care să le aducă aminte de viaţa lor, aşa cum o ştiau. Dacă un pacient este iubitor de artă, spre exemplu, va regăsi acolo picturi, muzică, în vreme ce un creştin conservator va putea avea pereţii decoraţi cu simboluri creştine. Aceasta îi ajută pe pacienţi să nu realizeze că viaţa lor s-a schimbat.

Satul a primit destule critici, unele voci spunând că pacienţii sunt “păcăliţi, amăgiţi”, dar fondatorii săi resping acuzaţiile. “Noi avem aici o societate reală, nu cred că oamenii se simt păcăliţi. Nu le vindem poveşti”, spune Yvonne. Singurii pacienţi admişi sunt cei care suferă de forme grave de demenţă sau Alzheimer. Din 2009, de când s-a deschis, satul a funcţionat mereu la capacitate maximă de pacienţi; numai când un rezident moare poate fi acceptat un alt rezident. Satul a fost finanţat, la început, de guvernul olandez: costurile de construcţie s-au ridicat la peste 25 de milioane de dolari. Şi acum, guvernul olandez oferă subvenţii pentru rezidenţii satului.

Iar în ceea ce priveşte rezultatele bune ale traiului în sat pentru pacienţi, acestea sunt verificabile: aceştia necesită mai puţine medicamente, mănâncă mai sănătos, se bucură de o viaţă mai lungă. Iar modelul satului pentru persoane suferind de demenţă poate fi exportat, cu succes, şi în alte părţi ale lumii, consideră fondatorii săi. Mai jos, puteţi urmări un material video marca CNN, care a vizitat satul olandez considerat un model de gândire în afara cutiei în domeniul asistenţei pentru persoane afectate de boli mintale degenerative:

 

 

Surse: CNNThe Atlantic, OC

Foto: Vivium Zorggroep

 

Puteţi citi şi:

Un puşti de 15 ani a venit cu o idee revoluţionară care să-i ajute pe bolnavii de Alzheimer

Un scriitor în vârstă de 8 ani a strâns aproape un milion de dolari pentru a vindeca boala celui mai bun prieten al său


2 comentarii

Leave A Reply