Noi, nu?

2

Tiparul după care funcţionează România: întâi mor oameni, apoi sistemul începe să promită că se schimbă. Încep controalele acelea “pe bune”, care ar fi trebuit să existe de la bun început. Începe aplicarea legii, care ar fi trebuit să existe dintotdeauna.

Este bine că ieşim în stradă. Nu este suficient. Este bine să existe anchetă şi pedepse. Este respectuos să avem trei zile de doliu. Nu este suficient. Este important să donăm sânge, bani, orice este nevoie. Nu este suficient.

Dacă vrem ca tragedia de la Colectiv să nu se repete – şi poate nu se va mai întâmpla în Bucureşti, ci într-un oraş de provincie care are un singur spital, demodat, lăsat baltă de bugetele tot mai sărace, unde oamenii merg cu pansamente şi betadină de acasă – trebuie să facem mai mult decât am făcut până acum.

Trebuie să încetăm să privim în altă parte când se întâmplă ceva greşit lângă noi. Să nu mai încurajăm, sub nicio formă, existenţa sistemului pe care îl blamăm. 

Să facem publice probleme şi nereguli pe care le observăm, oriunde. Să nu lăsăm autorităţile în pace după ce le-am semnalat o problemă. Să expunem încălcarea drepturilor, abuzurile. Mai ales din partea autorităţilor.

Să nu mai acceptăm să dăm şpagă, indiferent de situaţie. Nici şpagă mare, nici medie, nici şpăguţă. Să spunem că ni s-a cerut, unde şi de către cine.

Să nu mai alimentăm promiscuitatea legii.

Şi dacă autoritatea către care semnalăm probleme nu face nimic sau face insuficient, să mergem mai departe, la alte instanţe sau către spaţiul public. Să ne pese dacă problema se rezolvă sau nu. Dacă problema e autoritatea (publică, politică), să arătăm asta tuturor.

Să nu mai acceptăm jumătăţi de măsură, de la nimeni. Să nu mai acceptăm să fim ignoraţi.

Trebuie să înţelegem că tot ce se întâmplă în jurul nostru ne priveşte. Să încetăm să trecem cu vederea, de la nereguli simple până la ilegalităţi grave. Trebuie să învăţăm să luăm atitudine, fără răutate, dar fără frică. E dreptul nostru să facem asta.

A fi cetăţean activ, a fi consumator conştient şi atent la ce primeşti nu înseamnă să fii turnător sau pârâcios. A reclama o ilegalitate, o neregulă, nu înseamnă că distrugi viaţa cuiva.

Dar asta presupune să fim noi, fiecare, în primul rând, corecţi. Şi corectitudinea e mai grea decât uitatul în altă parte sau ridicatul din umeri.

Societatea funcţională, societatea corectă faţă de membrii ei nu se construieşte cu sloganuri de genul “lasă că merge şi aşa”, “să facă alţii, eu îmi văd de treaba mea”. Societatea asta e treaba noastră, a tuturor.

Oricare dintre noi s-ar putea regăsi într-o situaţie similară celei din Colectiv.

Dacă autorităţile nu îşi fac munca, trebuie să le obligăm să o facă. Nu putem să aşteptăm mereu ONG-urile şi grupurile de activişti să rezolve problemele, e şi datoria noastră să ne implicăm.

Trebuie să devenim conştienţi că suntem rotiţe care trag la buna sau proasta funcţionare a caruselului în care ne găsim. Nu mai putem gândi în termeni de “dacă nu mi s-a întâmplat mie, nu îmi pasă”.

Ni se poate întâmpla tuturor. Poate nu va fi un incendiu. Poate nu ne va costa viaţa. Dar va costa viaţa cuiva.

Sistemul nu este o noţiune abstractă, undeva, deasupra noastră, pe care să o blamăm la infinit. Sistemul suntem noi. Şi noi îl putem schimba. Dar nu doar unii dintre noi. E nevoie de mulţi.

Şi mulţi, din păcate, tot n-au priceput (nici acum) nimic după ce au închis televizorul ori Facebook-ul…

 

Odihnă veşnică celor care au pierit în incendiul de la Colectiv

Condoleanţe familiilor şi tuturor celor care au pierdut oameni dragi în acest incident

Putere de luptă celor care se zbat pentru viaţa lor, pe paturi de spital


2 comentarii

  1. Fuck the system on

    In primul rand, nu este tiparul dupa care functioneaza Romania, asa e peste tot: intai se intampla ceva rau, apoi se iau masuri.
    In al doilea rand, nu e lipsa reglementarilor legale, ci nerespectarea lor.
    In al treilea rand, e un pic ciudat sa apara un cantec de la Cenaclul Flacara, un fenomen comunist de indobitocire in masa la care asemenea piese erau carligul de atragere a tinerilor rebeli in sistem.

    • În primul rând, nu se întâmplă aşa peste tot, dar la noi, din păcate, a devenit un tipar.
      În al doilea rând, despre asta vorbeşte şi textul: despre nerespectarea regulilor, legilor. De către noi toţi. Poate vreţi să îl mai citiţi o dată, mulţumesc.
      În al treilea rând, cântecul este al Andei Călugăreanu, pe versuri de Nicolae Labiş. Faptul că înregistrarea respectivă a fost din Cenaclul Flacăra este irelevant. Cântecul acesta se cântă şi acum. Dacă mergeţi la festivaluri de muzică folk, îl veţi auzi, cu siguranţă. Este vorba de mesajul lui, nu de contextul în care a fost cântat. Din păcate, este actual.

      Camelia

Reply To Captain Planet Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger