Nivelul de CO2 din atmosferă a depășit orice record

0

Lumea a intrat într-o nouă zonă de pericol după ce nivelul dioxidului de carbon din atmosferă a depășit orice record. Practic, dioxidul de carbon a depășit pragul de 400 de părți pe milion, săptămâna trecută, anunță ONU.

Acest nivel înregistrat de sistemul american de monitorizare nu s-a mai întâlnit de între 3 și 5 milioane de ani, o perioadă când temperaturile erau cu câteva grade mai ridicate, nu exista gheață în zona arctică, în deșertul Sahara era savană, iar nivelul mării era cu între 20 și 40 de metri mai mare ca acum.

Înainte de Revoluția Industrială, când omul a început să elibereze dioxid de carbon în atmosferă, nivelul de dioxid de carbon era de aproximativ 280 de părți pe milion, de atunci crescând constant. ONU are ca țintă o creștere maximă a temperaturii medii globale de 2 grade Celsius, iar pentru acest obiectiv nu trebuie depășit pragul de 400 de părți pe milion, spun oamenii de știință.

Depășirea pragului de 400 ppm este un semnal de alarmă referitor la ritmul accelerat în care crește concentrația de gaze cu efect de seră în atmosferă, atrag atenția specialiștii care critică lipsa de voință a guvernelor de a lua măsuri obligatorii de reducere a emisiilor.

Sursa: The Guardian


Leave A Reply