Sexologii au descris cazuri de hipersexualiate, termen care descrie nimfomania atât la bărbați, cât și la femei, încă din anii 1800. În unele cazuri, hipersexualitatea a fost considerată un simptom al altor afecțiuni medicale, precum sindromul Klüver-Bucy sau tulburarea bipolară, sau un efect secundar al unor medicamente, cum ar fi cele folosite pentru tratarea bolii Parkinson. În alte cazuri, hipersexualitatea a fost raportată ca fiind principala problemă, însă specialiștii nu au ajuns la un consens în acest caz. Unii spun că ar fi vorba de o dependență, alții că ar reprezenta un tip de comportament obsesiv-compulsiv. Interesant este însă ce se întâmplă în cazurile în care creierul declanșează nimfomania – cazul Klüver-Bucy.
O serie de afecțiuni neurologice precum Alzheimer, sindromul Klüver-Bucy, sindromul Kleine-Levin și alte boli neurodegenerative pot cauza un comportament hipersexual, tradus pri pofta avidă a unui om de a întreține raporturi sexuale. Unul dintre cele mai interesante este sindromul Klüver-Bucy. Acesta este relativ rar și reprezintă una dintre cele mai mari cauze neurologice ce determină o persoană să-și piardă controlul asupra poftei sexuale. În 1939, neuroanatomiștii Heinrich Klüver și Paul Bucy au îndepărtat porțiunile mai mari ale lobilor temporali și rinencefalului (cea mai veche parte a cortexului cerebral în evoluția creierului la speciile de animale) din creierul maimuțelor rhesus. Pe lângă alte efecte stranii, cercetătorii au observat dorința intensă și nediscriminată a acestora de a copula.
Sindromul a fost depistat la oameni în 1955, când un pacient de epilepsie a suferit o lobectomie bilaterală (extirpare chirurgicală a lobilor) în urma căruia a dezvoltat o poftă lacomă de a face sex. Cel mai adesea, el se manifestă cu o mai mică intensitate când este afectat lobul temporal medial. Această afecțiune poate fi rezultatul encefalitei de tip herpes, al unei traume sau al privării de oxigen. Nu la toți oamenii care dau piept cu așa ceva se declanșează hipersexualitatea, însă la unii da.
Alte simptome ale sindromului sunt hiperoralitatea (dorința compulsivă a oamenilor de a-și introduce lucruri în gură), apatia, detașarea emoțională și diferite afecțiuni senzoriale. Când hipersexualitatea se instalează la un individ trecut de pubertate, a cărui sexualitate este antrenată de dorințe stimulate de orgasm, lucrurile devin mai interesante. Deși este inadecvat ca pacienții care suferă de acest sindrom să fie considerați obsedați sexuali, aceștia manifestă adesea comportamente considerate nelalocul lor de standardele convenționale.
De exemplu, în anii ’70, un bărbat a îmbrățișat o enoriașă cu care împărțea aceeași biserică și a sărutat-o repetat. Potrivit fișei sale clinice, bărbatul ar fi întrebat-o pe femeia șocată: „Ce-ar fi să facem asta din nou?”, iar potrivit soției sale, de-a lungul anilor, fanteziile sexuale ale individului s-au intesificat considerabil și hiperoralitatea a devenit de necontrolat. „Își punea orice în gură, inclusiv mâncare pentru câine, lumânări, bandaje adezive și verigheta. Pofta sa a devenit avidă (…) A murit la vârsta de 77 de ani în urma asifixierii cu bandaje adezive”. În 2005, doi medici descriu cazul unei eleve eminente de 14 ani care se dezbrăca în fața altora, masându-și părțile genitale și făcându-i avansuri sexuale tatălui ei. Lingea orice obiect găsit pe jos și, ori de câte ori avea ocazia, fugea la toaletă și își introducea în gură urină sau fecale.
Într-un alt caz, o femeie epileptică a suferit o lobectomie temporală nereușită menită să-i stopeze crizele și s-a ales cu simptome ale sindromului Klüver-Bucy, printre care și hipersexualitatea. A început să se masturbeze în public și să le ceară insistent membrilor familiei și vecinilor să facă sex cu ea. După o altă criză de epilepsie, femeia a ajuns la urgențe, unde, după o jumătate de oră petrecută în sala de așteptare, a început să-i facă sex oral unui pacient cardiac mai în vârstă. Alți pacienți ai sindromului Klüver-Bucy manifestă într-un număr mic și comportamente criminale, cum ar fi violul sau molestarea copiilor.
Autorul articolului din revista Slate care prezintă aceste informații lansează întrebarea: ar trebui acuzați oamenii „buni”, dar care sunt născuți cu creiere care o pot lua pe arătură, de acțiuni considerate imorale cum ar fi cele care pot rezulta din hipersexualitate?
Foto: Flickr/timtak
6 comentarii
In vara lui 1986 veneam de la mare , in tren printre cei care eram in compartiment era si o pereche mai in varsta . Batrana a inceput sa vorbeasca despre fiu si nora .Nu stiu cat adevar era in cele ce povestea ,dar spunea ca nora daca este pe strada in oras (erau din Buc. )impreuna cu sotul si vede un barbat mai bine care sa i placa ei ,i si lasa sotul si pleaca dupa ala .Spunea ca la petreceri daca bea un pahar mai mult se urca pe masa i si ridica fusta si arata celor de fata ”televizorul” cum se exprima ea .
Blandule ben, nu s-a descoperit inca soacra care sa-si vorbeasca nora de bine 😉
Cand auzi o soacra vorbind descpre propria nora, trebuie sa extragi un radical din ceea ce spune. Problema este – un radical de ordinul cat?
Pingback: Creierul şi sexul | Blogul lui Christian Gavrilă
Pingback: TOTB.ro - Sexul te poate omorî » Think Outside the Box
Pingback: Studiu: Dependența de sex, numai bună de DSM | TOTB.ro - Think Outside the Box
Pingback: Studiu: Dependența de sex, următoarea boală psihică | TOTB.ro - Think Outside the Box