Nicolae Manolescu: Roșia Montană nu e nici pe lista de așteptare la UNESCO

0

Nicolae Manolescu, ambasadorul României la UNESCO, spune că situația sitului de la Roșia Montană nu poate fi analizată de Comitetul pentru Patrimoniul Mondial al Unesco, întrucât nu există un dosar care să declanșeze procedura de înscriere pe Lista Patrimoniului Mondial. Sarcina pentru depunerea dosarului revine experților de la Institutul Național al Monumentelor, în subordinea Ministerului Culturii, mai spune acesta în răspunsul adresat semnatarilor unei scrisori deschise care cereau o poziție pe tema Roșia Montană.

paris

“Am primit scrisoarea dvs în care ne solicitați o luare de poziție cu privire la Roșia Montană. Ca și Delegație permanentă a României la Unesco, nu putem exprima nicio poziție, fără a fi informați în mod oficial de poziția guvernului român. În plus, pentru moment, situația sitului nu poate fi analizată de Comitetul pentru Patrimoniul Mondial al Unesco, întrucât nu există un dosar care să declanșeze procedura de înscriere pe Lista Patrimoniului Mondial. Și nu nouă ne revine această sarcină, ci experților de la Institutul Național al Monumentelor, în subordinea Ministerului Culturii. Roșia Montană nu figurează nici pe lista de așteptare a României, etapă obligatorie pentru înscrierea pe Lista Patrimoniului Mondial. Așadar, ne pare rău că nu putem răspunde cererii dvs.”, este răspunsul lui Nicolae Manolescu.

De asemenea, Francesco Bandarin, director adjunct pentru Cultură, Unesco, a mulțumit pentru informarea pe această temă și își declară susținerea pentru protejarea Roșiei Montane. Totodată, dr. Mechtild Rössler, director adjunct, spune că Centrul pentru Patrimoniul mondial a contactat deja autoritățile române pentru a le încuraja să asigure protejarea patrimoniului național și să realizeze studii independente.

“Conform articolului 4 din Convenția pentru Patrimoniul Mondial, fiecare dintre statele semnatare ale Convenției recunoaște că obligația de a asigura «identificarea, protejarea, conservarea, punerea în valoare și transmiterea către generațiile următoare a patrimoniului cultural și natural vizat de articolele 1 și 2 și situat pe teritoriul sau îi revine în primul rând”.

Țin să precizez că Centrul pentru Patrimoniul mondial, conform procedurii, a contactat deja autoritățile române pentru a le încuraja să asigure protejarea patrimoniului național și să realizeze studii independente și aprofundate despre impactul pe care l-ar putea avea anumite proiecte în curs de pe situl Roșia Montană.

Subliniez faptul că lista indicativă este un inventar al bunurilor aflate pe teritoriul unui Stat și pe care fiecare Stat le propune pentru înscrierea pe Lista patrimoniului mondial. Orice decizie cu privire la identificarea și includerea unui sit pe Lista indicativa aparține Statului semnatar al Convenției 1972.

Transmit o copie a scrisorii dvs dnei Totcharova, directoarea departamentului Europa și dnei Sidorenko, responsabilă pentru Europa de Est”, este răspunsul acestuia.

Scrisoarea deschisă a fost semnată de mai multe ONG-uri pentru apărarea patrimoniului și oameni de cultură din Franța. “După cum probabil ştiţi foarte bine, acest proiect de exploatare minieră constituie un pericol important, nu doar pentru mediul înconjurător, dar şi pentru patrimoniul naţional şi universal de la Roşia Montană. Comunitatea ştiinţifică din România şi din străinătate a transmis încă din 2009 o poziţie unanimă în favoarea introducerii sitului pe lista patrimoniului mondial protejat de Unesco. Conform rapoartelor realizate de Comisia naţională a Monumentelor Istorice, Roşia Montană este unul dintre cele mai bogate situri în resurse de patrimoniu cultural (aproximativ 650 hectare de teren deţin 50 de monumente istorice clasate, dintre care 7 sunt monumente de valoare naţională şi universală). Roşia Montană a fost, de asemenea, inclusă pe lista primelor 7 situri aflate în pericol din Europa, conform organizaţiei pentru salvarea patrimoniului Europa Nostra“, se arată în scrisoare.

Astăzi, începând cu ora 14, comunitatea românilor din Paris, susținută de organizațiile de protejare a patrimoniului, va protesta în fața sediului UNESCO pentru a cere salvarea patrimoniului de la Roșia Montană, amenințat de proiectul minier al Gold Corporation.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger