Fumatul în parcuri, pe plaje, pe bulevarde, în zonele pietonale şi alte locuri publice va fi interzis, începând cu 23 mai, în New York, în ciuda plângerilor privitoare la implicarea excesivă a autorităţilor în viaţa privată a locuitorilor, informează Reuters.
Primarul Michael Bloomberg a semnat legislaţia după ce consilierii oraşului au votat în favoarea restricţiilor anterior. Legea mai extinde interdicţia existentă privind fumatul în restaurante şi baruri.
Bloomberg a declarat că parcurile sunt “plămânii oraşului”, un rai în care locuitorii pot evada şi scăpa, astfel, de aglomeraţie, zgomot şi poluare. “Trebuie să ne asigurăm că spaţiile noastre publice furnizează acest refugiu – un loc sănătos unde oamenii se pot relaxa şi bucura de împrejurimi”, spune primarul.
New York urmează oraşele Chicago şi San Francisco în ce priveşte iniţiativele de combatere a fumatului pasiv în spaţiile publice. Departamentele care administrează parcurile din New York vor aplica legea, vor da avertismente, apoi amenzi de 50 de dolari celor care o încalcă.
“Faptul că fumul de ţigară afectează pe toată lumea de afară este o minciună absolută”, susţine Audrey Silk, director al New York Citizens Lobbying Against Smoker Harassment.
Locuitorii New York-ului mai au la dispoziţie trotuarele, parcările, străzile şi propriile locuinţe ca locuri de fumat.
Foto: Flickr / Funkdooby
Citiţi şi:
Cinci întrebuinţări practice pentru resturile de la ţigări
Cât de eficiente sunt ţigările electronice în reducerea dependenţei

3 comentarii
……..iar la noi inca se fumeaza in restaurante si baruri chiar daca exista o lege care interzice.
Pingback: TOTB.ro - Ghid în 8 pași pentru renunțarea la fumat » Think Outside the Box
Pingback: TOTB.ro - Gata cu fumatul în baruri: sănătatea plămânilor sau ipocrizia unui stat “bolnav”? » Think Outside the Box