Nepoţii lui Hemingway se chinuie să salveze peştele din “Bătrânul şi marea”

0

John şi Patrick Hemingway, nepoţii marelui scriitor american, au navigat în satul de pescari care a inspirat romanul “Bătrânul şi marea”, în cadrul unei campanii de salvare a marlinului, uriașul pește-spadă care l-a ademenit spre mare pe bătrânul Santiago din roman, scrie Reuters. Cei doi vor petrece o săptămână în Cojimar, la est de Havana, unde se vor alătura eforturilor de consevare a speciilor de pește-spadă.

 

 

Peștii-spadă includ specii catalogate de Ernest Hemingway acum 80 de ani, când scriitorul a pornit cu barca sa de pescuit Pilar din Key West, Florida, spre Cuba. Peste 100 de săteni, printre care și copii zgomotoși, au întâmpinat yachtul nepoților lui când a ancorat în Cojimar, după o haltă făcută în portul Hemingway, din partea de vest a Havanei. Mulțimea a depus flori în fața unui bust al scriitorului, auto-botezat “Papa”, care a petrecut mulți ani în Cuba și a făcut mai multe vizite în Cojumar, satul natal fără nume al protagonistului din “Bătrânul și marea.” Romanul i-a adus lui Hemingway Premiul Pulitzer pentru ficțiune în 1953, iar un an mai târziu a primit Nobelul pentru literatură. Delegația care îi include și pe nepoții săi sărbătorește 60 de ani de la Nobelul lui Hemingway și 80 de ani de la călătoria lui spre Cuba.

Peștii-spadă nu și-au revenit încă după pescuitul excesiv al anilor ’70 și sunt luați în continuare în vizor de pescarii comerciali, spune David Die, om de știință la Comisia Internațională pentru Conservarea Tonului din Atlantic. El și alți experți în pescuit se vor întâlni cu cercetători cubanezi și cu membri ai guvernului din Havana pentru a încuraja Cuba să se alăture comisiei. Numele lui Hemingway ar putea influența pozitiv discuțiile, crede el. “Trebuie doar să vă uitați în spatele meu ca să vedeți câți oameni s-au adunat,” spune Die. “Dacă aș fi venit doar eu împreună cu colegii mei biologi, n-ar fi venit nimeni.”

SUA și Cuba sunt rivale de când Fidel Castro a ajuns la putere în 1959. Statele Unite au impus un embargo comercial asupra statului din America Latină în 1961, adică în același an în care a murit Ernest Hemingway. Deși relațiile bilaterale privind imigrația și traficul de droguri au devenit mult mai pragmatice în ultima vreme, scrie Reuters, nu au existat până acum discuții formale între guverne și pe tema mediului. “Credem că este de o importanță vitală ca cele două țări să lucreze împreună în această privință”, spun nepoții lui Hemingway. “Amândouă folosesc aceste ape.”


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger