Nemții își demolează bisericile

4

 Pentru că au din ce în ce mai puțini credincioși practicanți și probleme financiare, clădirile bisericilor, atît catolice cît și protestante, sînt vîndute în Germania. Multe dintre ele sînt dărîmate.

În Frankfurt, de exemplu, în 1950 erau 430 000 de protestanți, astăzi sînt numai 110 000. Această scădere a forțat oficialitățile religioase să închidă fiecare a patra biserică. Conform publicației Spirit, din 45 000 de biserici din Germania, 15 000 nu vor mai fi în curînd necesare.

Unele clădiri religioase sînt folosite pentru alte scopuri, pentru cursuri artistice sau chiar săli de sport. Altele ca locații pentru diverse evenimente sau depozite pentru companii. Cîteva sute au fost deja demolate și altele urmează să aibă aceeași soartă.

Și protestanții și catolicii țin însă în continuare la un principiu – bisericile pot fi vîndute dar nu altor grupuri religioase. O broșură tipărită de protestanții din Hesse și Nassau precizează că vînzarea unei biserici musulmanilor sau budiștilor nu e posibilă.


4 comentarii

  1. De parca adevarata problena ar sta in cladiri, nu in credinta. Ultima, cea crestina, este in crepuscul, pe cand cea islamica e in crestere. Violenta.

Leave A Reply