Nemții din zonele în care evreii au fost cel mai persecutați nu au încredere în bursă

0

Un nou studiu indică o legătură între persecutarea evreilor și neîncrederea în sectorul financiar, arătând că oamenii care trăiesc în zonele din Germania în care evreii au fost cel mai persecutați sunt mai puțin tentați să investească la bursă, chiar și astăzi, scrie The Economist.

 

 

Această legătură are rădăcini istorice puternice. Oamenii care locuiesc în districtele din care evreii au fost trimiși în număr mare în lagărele de concentrare ale regimului nazist au cu 7,5% mai puține șanse să investească la bursă decât alți germani, în timp ce locuitorii din districtele în care au avut loc pogromuri asupra evreilor în timpul “Morții Negre” din secolul XIV sunt cu 12% mai puțin atrași să facă asta. La nivel general, sondajele mai arată că locuitorii acestor zone tind să nu aibă încredere în sectorul financiar.

Rezultatele se susțin când se face comparația cu districtele vecine, cu cele din același stat și cu regiuni care s-au aflat în aceleași zone de ocupare după cel de-Al Doilea Război Mondial. Autorii cercetării au mai folosit un test pentru a susține ipoteza. Din punct de vedere istoric, evreii germani s-au instalat în Valea Rinului, așa că districtele nemțești din vecinătatea văii aveau mai multe șanse să se fi confruntat cu pogromuri, iar oamenii de acolo sunt mai puțin atrași să investească la bursă decât cei aflați mai departe. Când au comparat districtele franțuzești aflate mai aproape de Rin cu cele mai îndepărtate, cercetătorii nu au observat nicio diferență privind participarea la bursă.

Această neîncredere în sectorul financiar îi afectează pe oamenii de toate vârstele și nivelurile de educație, chiar dacă cei mai educați dintre ei au șanse mai mici să fie antisemiți. Autorii concluzionează că zonele mai sus amintite “au o cultură a neîncrederii în finanțe care s-a transmis de-a lungul generațiilor independent de antisemitism”. Efectul acestei neîncrederi sunt câștiguri mai mici în districtele cu pricina din cauza expunerii scăzute la bursa de valori. “Moștenirea lăsată de persecuția evreilor – neîncrederea în sectorul financiar – a împiedicat generații de germani să acumuleze bani”, scriu autorii. În alte cuvinte, “persecutarea minorităților reduce nu doar avuția pe termen lung a celor persecutați, ci și pe cea a persecutorilor”.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger