Ne revoltăm sau lăsăm statul să ne decidă revolta?

7

Luni, 19 septembrie, s-a finalizat dezbaterea publică pe marginea proiectului de lege privind adunările publice afişat pe site-ul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Acesta a fost criticat de societatea civilă pe motiv că restricţionează în mod abuziv manifestaţiile publice, ce nu se mai pot organiza în apropierea obiectivelor cu pază militară (care, cel puţin în Bucureşti, sunt cam multe şi cele mai importante), manifestanţii urmând să fie evaluaţi de către Jandarmerie în funcţie de o serie de criterii de risc. Proiectul de lege, printre altele, nu prevede posibilitatea organizării unor proteste spontane şi înnăspreşte condiţiile de organizare a protestelor în general. Mai multe detalii aflaţi aici. Mai jos am încercat un exerciţiu de dezbatere pro şi contra pe acest subiect. ATENŢIE: Textul pro este o exagerare!

[coloana]

Patria are nevoie de linişte!

de Adrian Deoanca, jurnalist

Dacă ar fi să reproşez ceva proiectului de lege privind adunările publice propus de Ministerul de Interne prin intermediul domnului ministru Traian Igaş nu e, Doamne fereşte, că ar fi prea strict, ci că vine mai târziu decât ar fi trebuit. De aproape doi ani, ţara e plină de patibulari gălăgioşi şi de milogi care se trezesc, aiurea-n tramvai, să facă greve sau să strige măscări pe străzi şi în faţa instituţiilor publice pe care, în loc să le respecte, le jignesc suburban.

În mod normal, nu am nici o problemă cu adunările şi demonstraţiile publice, cu manifestările politice, artistice sau de orice alt fel. În România ultimilor ani însă, suntem în faţa unui abuz de drept. Oricine protestează oricum şi oricând, fără a fi luate în considerare minime reguli ale bunului simţ, fără a avea legătură măcar tangenţială cu o minimă cultură a protestului. Crâcneala acră, glasul obidit, sudalma rostită printre dinţi, pumnul agitat fără noimă, răcnetul gâtuit nu sunt expresii ale ethosului demonstraţiei civilizate, ci dovezi amare ale prăbuşirii sistemului de valori, ale cangrenei manelismului politic, ale mâniei proletare care înfierează autoritatea în dorul lelii. De aceea consider salutară eliminarea, prin noul proiect legislativ, a primului articol din legea 61/1991 care garantează “libertatea cetăţenilor de a-şi exprima opiniile politice, sociale sau de alta natură, de a organiza mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, procesiuni şi orice alte întruniri şi de a participa la acestea”. Protestul public nu ar trebui să fie un drept, ci un privilegiu câştigat.

Nu doar lipsa culturii protestului legitimează demersul legislativ al Ministerului de Interne, ci şi condiţiile politico-economice aparte care definesc actualitatea europeană, deci şi cea românească. Pe de-o parte, democraţia şi civilizaţia apuseană însăşi se află sub un asediu fără precedent. Pe de altă parte,  criza economică şi necesitatea de neocolit a reformării statului bunăstare, împovărat şi, la rândul lui, împovărător, creează un context excepţional, în care măsurile dure sunt legitime.

Criticii acestei legi, orbiţi fără îndoială de ochelari ideologici sau de interese politice, au aprofundat ei oare conceptul de Justitium din dreptul roman, izvorul de căpătâi al construcţiei statului modern european şi al ordinii lui juridice? L-au citit ei oare pe ilustrul jurist şi politolog german Carl Schmitt, teoretician neobosit al dreptului constituţional, al filozofiei dreptului şi al statului suveran? Mă îndoiesc serios că au făcut-o. Dacă ar fi răsfoit măcar excepţionalul volum Politische Theologie. Vier Kapitel zur Lehre von der Souveränität apărut în limba  germană în 1922 şi publicat în română la Editura Universal Dalsi, cu o excelentă prefaţă semnată de Lucian Turcescu şi Lavinia Stan, ar fi înţeles, fără urmă de sminteală, că orice guvern democratic are nu doar dreptul, ci şi obligaţia, când este necesar, să decidă instaurarea unei stări de excepţie care să permită autorităţii de stat să păşească în afara ordinii de drept atunci când interesul public o dictează.

Desantul barbariei care a cuprins în trecutul foarte recent Londra, Atena şi Madridul trebuie să servească drept lecţie şi autorităţilor de la Bucureşti. Guvernul a înţeles, în sfârşit, că democraţia pură nu se face fără puţină ordine, fără puţin control. Dacă până şi în Vestul civilizat democraţia lăsată slobodă naşte copii monstruoşi care aruncă cocteiluri Molotov şi distrug avuţia privată, gândiţi-vă ce efecte ar putea avea astfel de manifestări într-o ţară ca România, unde democraţia încă n-a ajuns la maturitate, unde principiile pieţei libere, a respectului pentru proprietate privată şi a iniţiativei indviduale încă nu au pătruns îndeajuns de adânc în conştiinţa populară.

România nu are nevoie acum de manifestări triviale de genul acesta, are nevoie de linişte, de solidaritate şi de ordine ca să treacă peste dezastrul economic în care a ajuns din cauza risipei fanariote a guvernărilor anterioare şi a statului obez. Cazul Greciei cu mentalitate socialistă e, încă odată, revelator. Am văzut cu toţii ce impact au avut asupra pieţelor internaţionale şi asupra ratingului de ţară violenţele descreierate din Atena şi Salonic. Noua Lege privind desfăşurarea şi organizarea adunărilor publice va asigura că democraţia românească nu va mai suferi derapaje şi că interesele celor care vor să submineze recuperarea economică a ţării nu vor avea success.

[coloana]

Democraţia românească: reţeta fericirii

de Ionuţ Codreanu, jurnalist

Noul proiect de lege privind statutul adunărilor publice cuprinde doar două ingrediente: scuipat şi praf. Savuroasa reţetă ne este aruncată în plină figură, pe nepusă masă, de gardienii libertăţilor noastre fundamentale, dar negociabile. Penibil, jignitor, umilitor!

Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) pare cuprins de grave episoade de paranoia şi amnezie. Aflăm că, din 2009, de când cu criza financiară, provocările sociale au crescut semnificativ. MAI este un fin observator al acestor realităţi şi vrea predictibilitate în rândul maselor de oameni provocaţi social. Ar vrea lovituri de stat cu preaviz. Vrea ordine socială cu premeditare.

Truismele şi platitudinile inundă nota de fundamentare a mârşavului proiect de lege. Cu niţică generozitate, extragem motivaţia supremă: diminuarea numărului de fapte contravenţionale şi penale, în timpul adunărilor publice. Foarte frumos şi dezirabil. Totuşi, logica şi practica par lovite-n vintre. De exemplu, din raportul de activitate pe luna august al Jandarmeriei Române aflăm că, în intervalul 1-31 august, democraţia a fost în pericol doar în cadrul unor derby-uri din Liga I. Acolo s-au dat bastoane şi amenzi. Tot fotbalul ne macină democraţia, pentru că nişte sancţiuni s-au mai dat cu ocazia Nopţii Albe a Arenei Naţionale. Se justifică oare modificarea unei legi vitale pentru democraţie, doar pentru că seminţele, berea şi arbitrajul (sau arbitrariul) din fotbal nu satisfac publicul microbist? Paranoia!

Facem un pustiu de bine MAI şi ieşim, pentru moment, din forma propunerii legislative. Mergem mai în spate şi ne oprim în 28 octombrie 2010, ziua publicării în Monitorul Oficial a  Strategiei naţionale de ordine publică 2010-2013. Orice om de bună credinţă va avea un orgasm estetic parcurgând ambiţiosul document. Frumos împachetată şi structurată, strategia vorbeşte despre crimă organizată, securitate la frontiere, securitate rutieră sau traficul de droguri. Practic, MAI ne vrea în siguranţă la orice oră, în orice poziţie. Când vine vorba despre cetăţeni, totul e sublim spre democratic. Capitolul II din document vorbeşte despre viziune şi valori. Huoooooo! Extragem legalitatea şi dialogul: legalitate – politicile în domeniul ordinii publice se constituie strict cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi a supremaţiei legii; dialog – construirea unei relaţii de încredere cu cetăţeanul, prin transparenţă şi comunicare, în conformitate cu principiile toleranţei, respectului şi libertăţii de exprimare. Huooooo!   Iertată fie-ne neprihănirea, oare această strategie nu ar trebui să bântuie orice gest şi idee comise de MAI? Amnezia!

E drept, cronicarii evocă vreo câteva proteste din octombrie 2010 până azi care s-au lăsat cu sancţiuni diverse. Aceeaşi cronicari îi citează pe reprezentanţii jandarmilor care, în baza legislaţiei existente, au reuşit să controleze şi să taxeze abaterile de la norme. Deci se putea. De ce nu se mai poate? O fărâmă de iluminare vine tocmai de la un susţinător al proiectului de lege, domnul Mircea Toader (deputat PD-L).

Rugăm cititorii să fie înţelegători cu numitul, deoarece nu este unul dintre cei mai reprezentativi lucrători ai statului. Omul se tot chinuie din 2008 încoace să ne facă bine. Din 38 de iniţiative, 16 i-au fost respinse definitiv, una  i-a fost respinsă la Senat şi alte trei i-au fost trimise spre completare şi reexaminare. Dacă ar fi lucrat la patron, probabil nu s-ar fi bucurat de cele mai bune rapoarte de evaluare sau recomandări. Dar, bafta lui, lucrează pentru stat, deci poate să abereze, cu sau fără preaviz.

Domnul Toader crede că tânăra noastră democraţie are nevoie de centură de castitate. Exemplele din Grecia şi Anglia i-au arătat lui, în circumscripţia nr.18 din Galaţi (unde reprezintă oameni, nu stă degeaba), că până şi democraţiile cu tradiţie pot fi ameninţate de hoardele de cetăţeni imprevizibili. Noi nu ne permitem acest lux, pentru că noi avem democraţie originală care trebuie conservată prin măsuri originale. Acelaşi domn îngrijorat respectă spiritul şi litera legii, dar este convins că noua lege ”nu va amenda niciodată adunările spontane de fericire”. Deci, democraţia e musai să fie despre fericire. Gândurile negre şi mutrele încruntate nu sunt decât un atentat la buna tăvăleală a statului cu cetăţenii. Huoooo!

După cum arată treaba până acum, statul şi-a tras mutră de proprietar şi începe să ne trateze ca pe nişte chiriaşi de drept comun. Nu vrea ca noi, chiriaşii, să stricăm mobila şi să facem tămbălău. Dar, prost să fii, noroc să ai. Din fericire, acest stat iubitor şi prevăzător, tocmai ce a fost înştiinţat că n-o să se pupe prea curând cu domnişoara Schengen. Prin urmare, elementele duşmănoase mioritice nu vor infesta celelalte democraţii cu practicile oculte din adunările publice din ţara noastră. Circul şi prostia rămân mărci înregistrate în România.  Propunem ca România să preia preşedinţia lumii. Să dăm lumii democraţie şi fericire originală!

[coloana]

Puteţi citi şi:

Protest faţă de proiectul Legii privind adunările publice

“Ceauşescu n-a murit! Istoria ne-a păcălit”

Adolescenta care a scos 10 000 de oameni în stradă

Ce şanse au mişcările sociale în România?


7 comentarii

  1. Doamnul Toader s-a plans ca democratia educa stramb si asa ajung oamenii sa iasa in strada. Deci sa punem un calus in gura oamenilor care nu stiu adevaratele valori ale democratiei, asa cum PD-L lasa pe ăst pământ dâmbovitean: ei impoziteaza, noi zambim, ei fac presiune pentru otravirea si vanzarea tarii, noi zambim! Cam asa este o educatie sanatoase pentru domnia sa.
    Si daca MAI se teme de protestatarii cu autorizatie, d’apai sa se tie pentru aia care nu o avea si o sa se intample in usa lor!

  2. De cite ori vine vorba de legiferare fac trimitere la Isaia cap 10 pct1,2si3. Cei care nu tin cont de ce scrie acolo au fost si vor fi loviti in continuare.Oricit ar incerca unii sa se ingradeasca cu averea si marirea in cercul lor de legi, praful se va alege si de ei si de averea si marirea si legile lor.

  3. Pingback: Global Revolution. Urmăriţi live protestele nonviolente ale lumii | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply