Născut nevăzător, cu 3 ani speranță de viață, are două masterate și propria afacere IT

Ca orb în România, poți fi ori profesor într-o școală de nevăzători, ori maseur, iar dacă niciuna din cele două nu îți reușește, mai poți fi confecționer cutii carton, perii și mături. Radu Vasile nu s-a mulțumit cu aceste variante și şi-a construit propria cale: antreprenor în domeniul IT. Radu a fost declarat nevăzător încă de la naștere, iar medicii i-au dat doar trei ani de supraviețuire.

de Roxana Bucată

Acum are 31 de ani, este căsătorit, a absolvit o facultate și două masterate și își dezvoltă afacerea începută în 2009, în timp ce îi ajută și pe alții să se descurce în business. Radu a fost desemnat Omul cu desăvârșire în cadrul Galei pentru Persoanele cu Dizabilități 2014 organizate de Asociația Motivation și ActiveWatch. Iar dacă ne uităm pe lista lungă de realizări ale lui Radu, nu e de mirare. Pe scenă am văzut un om bucuros, cu un zâmbet molipsitor, optimist și cu o ambiție incredibilă. Calitățile astea l-au ajutat să depășească nenumăratele obstacole pe care le-a avut ca nevăzător în România.

El a urmat traseul obişnuit al oricărui copil cu deficienţe de vedere – şcoala specială pentru nevăzători din Buzău. În clasa a VIII-a, şi-a  descoperit adevărata pasiune – informatica. După cursul de iniţiere în lucrul pe computer pentru nevăzători, organizat de Fundaţia Cartea Călătoare, Radu i-a spus mentorului său că ştia ce vrea să se facă în viaţă: programator. A aflat atunci că, pentru a-şi îndeplini visul, trebuia să înveţe foarte multă matematică. După ce a terminat acest curs, Radu a fost desemnat în cadrul Liceului de nevăzători din Buzău, responsabil de instruirea celorlalţi colegi mai mici, de la clasele II – VII.

În timpul liceului, a depus o muncă intensă pentru a acoperi toate golurile avute la matematică, s-a ocupat în acelaşi timp de laboratorul de informatică din cadrul liceului, a făcut primii paşi în programare, învăţând limbajul Pascal, şi s-a pregătit pentru admiterea la facultate. Admiterea, însă, nu a fost deloc uşoară, deoarece mai toate universităţile din ţară au refuzat să-l primească la Facultatea de Matematică şi Informatică, pentru simplul motiv că era nevăzător. Într-un final, după o examinare suplimentară, Universitatea din Constanţa l-a declarat admis, cu nota 9.44. Pe parcursul facultăţii, s-a situat permanent printre primii cinci studenţi, deşi efortul depus era imens: înregistra cursurile din sală pe reportofon, apoi le transcria în Braille. Tehnologia asistivă nu era capabilă să citească textul matematic, așa că multe cărți pe care a trebuit să le studieze, le-a citit împreună cu mama sa. Ce era mai important, transcria în Braille.

Cu o diplomă de licență în matematică în buzunar, Radu a fost refuzat la admiterea la masteratul de la Academia de Studii Economice din București, din cauza handicapului său. După rugăminți și intervenții, a fost acceptat, cu condiția cel puțin ciudată de a aduce o adeverință de la medicul de familie că este apt să folosească calculatorul. Radu a absolvit două masterate – primul în Informatică Teoretică, al doilea în Managementul Informatizat al Proiectelor. Pe cel de-al doilea l-a terminat în 2008, cu o lucrare de disertație despre integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii. În acelaşi an, a devenit consilier personal al secretarului de stat din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.

Poate cea mai dificilă provocare pentru Radu a fost, în timpul școlii, accesibilitatea materialelor de studiu. “În domeniul matematicii, din păcate, materialele nu pot fi citite de o voce sintetică, ele nu sunt disponibile în Braille, așa că singura variantă a fost citirea lor cu cineva care vedea și transcrierea lor, de mână, în Braille. Asta înseamnă că nu am acces imediat la orice material doresc, ci trebuie să aștept să am pe cineva disponibil fie să îmi citească, fie să îmi dicteze. O parte din aceste probleme s-ar fi rezolvat cu un display Braille, dar unul cât de cât OK costă vreo 3.600 euro și încă nu am ajuns la nivelul la care să pot da acești bani și să nu simt că i-am dat, oricând intervenind ceva mai important. Apoi nici celelalte materiale nu sunt foarte accesibile: deși există o lege în domeniu, editurile refuză să pună la dispoziția persoanelor cu dizabilități matrițele electronice ale unor cărți, chiar dacă eu fac dovada că am cumpărat cartea, fizic, din librarie. Astfel, când vreau să citesc o carte, eu trebuie mai întâi să o scanez, să o trec printr-un proces de OCR [Optical Character Recognition] și abia apoi s-o citesc. Procesul ăsta poate dura de la două, la mai multe ore, în funcție de cât de groasă e cartea. Pentru niște cărți mici, de 100 – 200 de pagini, procesul poate fi suportat – stai două ore și scanezi. Dar am cărți, cum ar fi manualul Gower de Project Management, care are 2.000 pagini A4, la care nici nu mă încumet să mă gândesc cât ar dura scanarea. Astfel de cărți le pot citi doar fragmentat, împreună cu cineva care vede. Adică, dacă mă interesează un anumit topic, stăm și citim cuprinsul și indexul să vedem dacă topicul respectiv este dezbătut în carte, apoi mergem și citim pasajul respectiv”, explică Radu.

De asemenea, lipsa cursurilor adaptate pentru persoane cu dizabilități este un mare obstacol pentru cei care vor să învețe o limbă străină, de exemplu, sau să participe la un curs de IT. Cursurile de limbi străine existente pe piață folosesc foarte mult tabla în procesul de învățare, ceea ce face imposibilă înțelegerea pentru persoanele nevăzătoare. Iar cursurile de IT se bazează pe folosirea mouse-ului și pe planșe grafice, instrumente pe care persoanele nevăzătoare nu le pot folosi. De aceea, Radu s-a implicat foarte mult în proiecte care să ușureze învățarea pentru persoane cu dizabilități. El a scris cursurile pentru instruirea mai multor persoane nevăzătoare în utilizarea calculatorului și care apoi au fost inserate pe piața muncii în cadrul unui proiect al al Asociației Nevăzătorilor, în parteneriat cu Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din patru județe. De asemenea, el a scris cursurile pentru un proiect de instruire a profesorilor, în vederea educării persoanelor cu dizabilități. Scopul era ca elevii cu dizabilități să poată participa la ore, în clasă cu ceilalți elevi, nu în clase separate, aşa cum se întâmplă acum mai peste tot. În același timp, Radu s-a implicat și într-un proiect dezvoltat de Asociația Nevăzătorilor din Brașov, împreună cu mai mulți parteneri internaționali din Franța, Germania, Italia, Olanda, proiect în care s-a dezvoltat un sistem accesibil de învățare a limbii engleze, destinat persoanelor nevăzătoare. Noutatea în acest sistem constă în faptul că se folosește computerul ca suport de învățare, fără ca utilizarea computerului să fie necesară pentru a urma cursul. Interfața programului a fost astfel adaptată astfel încât, prin mânuirea unui simplu joystick, se poate interacționa cu calculatorul pentru a învăța engleza.

Pe lângă numeroase proiecte pe fonduri nerambursabile de educare a persoanelor cu dizabilități, Radu are în palmares și alte proiecte personale, prin care ajută voluntar persoane cu handicap să se dezvolte personal și profesional. A inițiat, printre altele, campania “Cunoaște-mă dincolo de bariera întunericului”, prin care elevi din Constanța au învățat la orele de dirigenție și educație civică ce înseamnă să ai dizabilități vizuale. Radu a sesizat o nevoie foarte mare de informare și educare pentru înțelegerea dizabilității. În cadrul unui proiect în care a fost implicat, el a observat că din 25 de participanți, doar patru știau ce este o persoană cu dizabilități și văzuseră una.

“Incapacitatea oamenilor de a înțelege că pot să fiu educat”, a fost, spune Radu, cel mai mare obstacol cu care a avut de-a face. L-a depășit pentru că nu s-a simțit niciodată mai bun sau mai rău decât alții, mai norocos sau mai ghinionist. “Pur și simplu mi-am trăit viața, luând ce e mai bun de la ea. Nu am stat să mă gândesc cum sunt eu față de ceilalți. Fiecare e unic în felul lui, deci nu se poate face o catalogare vizavi de ceilalți. Sunt momente în care mă enervez că sunt orb, dar acele momente nu țin de ceilalți, ci țin de mine”, spune Radu. Optimismul lui i-a molipsit pe mulți care au rămas în preajma lui. Radu se laudă cu mulți prieteni, pentru că este o persoană sociabilă: a crescut de mic în colectivitate și nu s-a retras. Îi place să călătorească, să citească, să învețe, să scrie, să se uite la filme, să meargă la teatru, să iasă la plimbare cu prietenii și, nu în ultimul rând, să-i ajute pe alții.

Radu și-a înființat propria afacere în urmă cu câţiva ani, “sătul de faptul că lumea mă privea ca pe un ciudat din cauza dizabilității și se distrau chemându-mă pe la interviuri doar ca să își satisfacă o curiozitate și nu pentru a discuta despre ceva real”. A plecat de la zero și a combinat competențele lui cu nevoia altor oameni și a reușit să formeze o echipă din profesioniști pe care i-a format și din profesioniști pe care i-a sprijinit să facă pasul spre business. “Am stabilit contacte cu diverși cunoscuți în IT și am încheiat parteneriate de colaborare în care fie eu apelez la ei când am ceva de lucru, fie ei apelează la mine când au ceva de lucru. Astfel mi-am format o echipă flexibilă la care pot apela ori de câte ori am nevoie de sprijin și asta fără să mă coste prea mult”, explică Radu. În prezent, există 20 de profesioniști care aduc contracte în cadrul echipei și colaborează la realizarea lor. Pe lângă activitatea de dezvoltare software, ei oferă și servicii de promovare online, consultanță în marketing și publicitate, realizarea de campanii de comunicare și relații publice.

Cât despre accesibilitatea spațiului public pentru persoanele cu dizabilități, Radu este complet dezamăgit. Elementele de accesibilitate sunt sporadice și prost aplicate, ceea ce face ca oamenii cu handicap să fie în continuare marginalizați din societate. “În Constanța, s-au montat semafoare sonore. Dar acele semafoare au fost puse să piuie doar două din patru într-o intersecție, așa că dacă intersecția e mare, nu auzi. Mai mult, pentru că ele deranjau cu sonorul lor octagenarele constănțene, au fost date și mai încet. Iar pentru că unii oameni au înfipt tot felul de bețe în difuzoarele semafoarelor, pentru că așa au vrut ei să se distreze, sau fiindcă îi deranja sunetul, unele semafoare au tăcut de tot. Mai mult, semaforul emite sunet doar pe culoarea verde, iar pe culoarea roșie tace. Astfel, dacă un semafor e pe roșu, eu pot sa trec pe lângă el liniștit, fără să știu că este acolo. (…) Din păcate, iar asta e vizibil peste tot, inclusiv în însemnele folosite în spațiul public, persoana cu dizabilități este asociată cu utilizatorii de fotoliu rulant. Peste tot, când se vorbește de accesibilitate, se vorbește doar de rampe de acces în clădiri. De aceea, toți s-au apucat să facă rampe și zic că gata, au terminat cu accesibilitatea”, spune Radu.

Puteți citi și:

Cum să transformi handicapul în abilitatea de a face lumea mai bună

Artiştii care le redau lumina copiilor nevăzători prin muzică

“Litera noastră,” singura revistă în alfabet Braille pentru nevăzătorii din România

Despre nevăzători, prin vecini

“Mi-am lărgit nişte limite.” Drumul biciclistului nevăzător până la Jocurile Olimpice