”Năsal, rămâi cu bine!” sau conspiraţiile pe înţelesul tuturor

9

Pute de mută nasul, dar mirosul se stinge repede cu o boabă de strugure, cu un pahar de vin roşu, cât mai sec, sau cu un deţ de ţuică îmbătrânită la umbră de dud, iar efortul olfactiv este răsplătit însutit. Caşul de Năsal va rămâne doar o amintire gustativă nobilă în două săptămâni, când peştera de la Ţaga se va închide pe termen nedeterminat. Noul eşec al industriei locale, la contactul belicos dintre tradiţia locurilor şi un soi aparte de capitalism ostil, este doar unul dintr-o serie mai lungă, departe de final.

 

branza

de Adrian Demian-Groza (Ziuadecj.realitatea.net)

 

Toată povestea îmi amorţeşte vigilenţa faţă de unele teorii ale conspiraţiei, pe care aş tinde să le iau de bune. Aflăm că întreaga producţie de caş de Năsal se ridica la vreo 60 de tone anual, realizată cu 12 angajaţi ai unei făbricuţe care mai producea încă alte 3 varietăţi de brânză. Ştim bine că preţul laptelui colectat de Friesland Campina (proprietarul Napolact) este derizoriu, micii fermieri din Cluj s-au plâns de multe ori pe această temă, iar nimeni nu mă va putea convinge că salariile celor 12 brânzari erau o povară teribilă în „excel”-urile funcţionarilor cu mânecuţe de la contabilitatea Napolact. De cealaltă parte, în ultimul an preţul de la raft al caşului de Năsal a crescut la raft într-un ritm indecent, de la 35-40 lei/kg, spre aproape 70 de lei zilele trecute. Aş fi curios care au fost creşterile de costuri care au justificat creşterea de preţ. Producătorul vine acum şi ne bate obrazul că avem „interes scăzut (…) pentru specialităţile de brânzeturi româneşti”. Mă întreb cum nu li se face ruşine cu calitatea unora dintre produse, fără să mă refer aici la caşul de Năsal, ci, de pildă, la smântâna ce aduce cu un iaurt prost, chestiune ce poate fi observată în cazul majorităţii mărcilor cunoscute de pe piaţă, încât stai şi te întrebi ce fel de reprezentare or avea copiii de astăzi asupra conceptului de smântână şi a diferenţelor specifice faţă de iaurt.

Într-o reacţie la cald în ZIUA de CLUJ, dl. Dragoş Damian, directorul Terapia Ranbaxy, le ţinea isonul: „Românii trebuie să îşi consume propriile produse dacă nu vor ca fabricile autohtone să se închidă. Am auzit în această perioadă multe voci care spuneau că nu vor mai consuma bere Ursus sau produse Napolact. În acest caz fabricile respective se vor închide, iar Europa va fi fericită, fiindcă europenii ne vor consumatori, nu producători”, spunea dl. Damian. În unele cazuri, poate avea dreptate. În cel de faţă, nu. Există sumedenie de mici producători locali care, din pricina poziţiei de negociere inferioare în raport cu marii jucători de pe piaţă, au decis să-şi asume riscurile şi să dezvolte reţele proprii de magazinaşe de specialitate în care îşi vând produsele, la preţuri mai mici şi cu o calitate mai bună decât cele ale multinaţionalelor care au pretenţia că au inventat tradiţia locală. Doar acolo se mai găseşte smântâna cu gust de smântână, brânza de burduf nu este mai scumpă decât Emmenthaler-ul şi chiar are şanse să se fi întâlnit cândva cu stomacul sau cu pielea de oaie, aşa cum se făcea „odinioară”, vorba cuiva. În tot cazul, simt o doză variabilă de ipocrizie şi cinism atât în vorbele d-lui. Damian, cât şi în cuvintele de ocară din comunicatul Friesland. Cum ar veni, li se rupe sufletul, doresc să ne ajute, să plece tot timpul urechea la dorinţa clientului, dar clientul refuză ajutorul şi le întoarce spatele cu ţâfnă. Prin urmare, iată de ce Friesland îşi ia bocceluţa şi pleacă de la Ţaga, nerecunoscătorilor! Pesemne, în curând vor lansa ceva sortimente de brânzeturi vii, maturate, mai puţin puturoase şi cu o consistenţă mai prietenoasă, de cauciuc, pentru români cu mirosul mai sensibil, învelite în crustă “made in Netherlands”, mai ştii?

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, se lăuda pe 21 aprilie că doreşte să creeze un brand de ţară pentru protejarea produselor româneşti în ţară şi afară, ca răspuns la scandalul cărnii de cal. Până la finalul lunii mai, brandul ar trebui terminat, pentru ca imediat să înceapă o campanie care ar putea dura cam un an, spunea Constantin. Nu la mult timp, însuşi premierul Ponta a sărit în apărarea tradiţionalilor mici cu bicarbonat, mergând până la CE pentru păstrarea nepreţuitului ingredient în compoziţia sfârâitoare, dar cine are habar unde e Ţaga pe hartă? Cine a auzit de caşul de Năsal, ca să îi sară în ajutor, ca produs tradiţional veritabil românesc? Caşul de Năsal nu va mai prinde campania ministrului Constantin. La doar o săptămână, pe 29 aprilie, reprezentanţii Ministerului participau la Consiliul UE al Miniştrilor Agriculturii, unde s-a dat votul decisiv pentru suspendarea pe doi ani a folosirii a trei pesticide din grupa neonicotinoidelor, despre care un raport al Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA) arăta la începutul anului că pun în mare pericol sănătatea albinelor. România a fost printre puţinele state membre care au votat împotriva suspendării, cântând după cum au jucat lobby-iştii marilor companii din industria chimică, cu Syngenta şi Bayer în rolurile principale. Cică solul de la noi e atât de terminat de dăunători, că nu se mai poate fără pesticide, că nu ne permitem să pierdem recoltele de dragul albinelor, ne-au mai şi ameninţat că se va trece la utilizarea altor pesticide de generaţie mai veche şi mai proastă etc., în vreme ce marii latifundiari din România par să nu fi auzit în viaţa lor de rotaţia culturilor, care să împiedice dezvoltarea dăunătorilor. Unii dintre ei, de pildă dl. Ioan Niculae, sunt multi-milionari în euro şi din vreme în vreme fac urât şi ameninţă că pleacă din România în alte ţări cu legislaţie mai simpatică, şantajează oficiali, cumpără redacţii întregi şi face pe samsarul de fotbalişti, angajând şi dând afară pe cine are chef în direct la televizor. Alţii, a se citi fostul lider PSD Culiţă Tărâţă, au luat pe nimic Insula Mare a Brăilei, fac agricultură sălbatică şi plătesc redevenţe de doi bani pe pământuri. Alţii, precum afaceriştii turci, sirieni şi libanezi de prin Călăraşi, Ialomiţa şi Ilfov, se ocupă cu berbecuţi şi cereale pentru export, deducând ilegal TVA în sume cu multe zerouri, dar şi cu importul de legume şi fructe printr-o încrengătură inimaginabilă de firmuliţe-fantomă, prin care au creat uriaşa mafie de la marginea Bucureştiului. Prin ei ajung până la Cluj celebrele „roşii FFFF dulci Romania” cu gust de lemn şi paie. Dacă le interzici neonicotinoidele, nu mai ştiu să facă agricultură, i-ai omorât, şi imediat te ameninţă că trec pe folosirea seminţelor modificate genetic, că pe alea nu le atacă dăunătorii, încât stai şi te întrebi dacă votul pentru suspendarea pesticidelor nu s-o fi bucurat cumva şi de sprijinul lobby-ului monstrului seminţelor modificate genetic, Monsanto, atât de cunoscut şi de iubit de toţi miniştrii agriculturii din România, mai ales atunci când nu fac lobby adepţilor agriculturii hiper-chimizate. Din lac în puţ, cum s-ar spune. România, una dintre ultimele ţări în care apicultura ecologică rezistă, produce şi exportă masiv în ţări UE a fost cât pe-aici să-şi taie craca de sub picioare, de dragul lobby-ului industriei chimice europene şi din pricină că micii apicultori n-au de unde şpăgui atât de gros.

Deci, cum stăm cu sprijinirea tradiţiilor şi producţiei locale, d-le. Ministru, d-le. Damian, d-lor. de la Friesland? Merităm să fim luaţi de sus şi puşi la colţ fiindcă nu dăm pe un kil de brânză dublu decât anul trecut pe vremea asta, doar pentru că aşa vor fi vrut muşchii unor brânzari olandezi cu guler alb? Dacă nu vom pricepe, în ultimul ceas, că unele decizii proaste pe care le luăm azi vor avea efecte catastrofale în viitorul nu prea îndepărtat, s-ar putea ca în curând să fie prea târziu. Aşa s-au tăiat pădurile şi acum oamenilor de la poalele dealurilor pleşuve le intră dealul în casă, pentru ca micii potentaţi locali să se poată îmbuiba din ce în ce mai mult. Tot aşa s-a chimizat excesiv agricultura, iar acum sunt culturi unde polenizarea naturală nu se mai poate face din lipsa insectelor, în vreme ce dl. latifundiar Niculae îşi dă cu fundul de pământ că nu-i mai dă statul gazele gratis, să facă îngrăşăminte şi pesticide cu profit mai mare. La fel vom afla că deschidem exploatări de gaze de şist şi nu vom mai avea apă potabilă de băut, iar culturile vor rămâne tot neirigate, din lipsă de apă. Vor fi deschise mine vechi şi noi, însă fără ca activitatea fabricilor de prelucrare să fie reluată, aşa că vom exporta minereu ieftin şi ne vom distruge natura pe vecie, pentru ca un fante ce s-a visat ministru să-i poată satisface mamei vitrege ambiţiile profesionale. Şi pentru că ne-a fost lene în anii ’90 să facem afaceri serioase şi ne-am dat pe degeaba vechea şi ponosita industrie unor căsuţe poştale din Barbados şi insulele Cayman, ca să facă din ea fier vechi şi profitabil, iar apoi ne-am bucurat că la Zlatna şi Copşa Mică a răsărit din nou volbura, iar oamenii capătă ajutoare sociale cât să le-ajungă rachiul de găinaţ de la o lună la alta. Friesland a primit drept exclusiv de producţie a caşului de Năsal Şi acum ne-am putea trezi că, închizând fabrica şi peştera care li s-a dat în proprietate, nimeni nu ar mai avea dreptul să facă acolo brânza cunoscută de sute de ani. Bună treabă.

Pute de mută nasul…

Acest articol a fost preluat din publicația Ziua de Cluj, găzduită pe platforma Realitatea.net. 

Foto: Viorel Dudău


9 comentarii

  1. Nu stiu daca au obtinut dreptul exclusiv de productie, au obtinut probabil brandul Nasal. Nimeni nu opreste pe nimeni sa reia productia de cas, chiar daca sub alt nume. Si pestera de la Taga apartine Friesland?

  2. >> Aş fi curios care au fost creşterile de costuri care au justificat creşterea de preţ.

    Nu pricep de ce ar trebui să fie creșteri de cost ca să crească prețul? Prețul este dat de cerere și ofertă nu de costurile de producție. Probabil că era cerere mult mai mare decât oferta și de acea au crestut și prețurile.

    • Aha, de aia închid acum toată şandramaua, pentru că e cerere mult mai mare decât oferta. Să fim serioşi, calitatea produselor a scăzut de când Friesland a preluat Napolact. Vor doar să facă profit cât mai mare făcând rabat la calitate. Produse româneşti pe naiba. Importă lapte praf din Ungaria, au tras ţepe prducătorilor locali care s-au orientat spre alţi procesatori, etc. Friesland să vândă polimeri din partea mea. Există alţi agenţi economici care au produse de calitate mai bună, de exemplu Lactate Colţeşti.

  3. E ridicol sa crezi ca e o conspiratie la mijloc. Pentru Friesland satul asta din Ardeal e un ou de purice in blana unui mamut. Nu, ei pur si simplu gandesc la rece, contabiliceste, ca niste corporatisti obositi. Nu face profit, lacatul pe usa si la revedere. Nu dispare branza de la Taga cu asta, cel mai probabil va continua altcineva productia. De ce nu face profit? Pentru ca e criza si pentru ca romanul e snob, cei care ar putea sa cumpere frecvent casul asta prefera sa cumpere branza cu mucegai pentru ca e mai fancy.

  4. Eu am avut saptamani intregi in care la Ploiesti stocul de Nasal era epuizat si nu gaseam sa cumpar. Terminati cu chestia ca nu se cumpara! Am fost la receptii foarte fancy unde Nasalul trona si toata lumea manca de parca nu mai exista de maine…probabil stiau ei ce stiau. Nasalul a fost mai bun pe vremuri, pana sa vina corporatistii astia care pe langa ca i-au eliminat din “putoare” pe motiv ca nu era destul de comercial, i-au schimbat evident si gustul. Personal sper ca idiotii astia sa plece si sa lase pestera in seama unui producator local care stie sa aprecieze acest produs; cu acest produs de nisa se pot face profituri mari doar cu vanzare prin corespondenta, nici nu trebuie sa le bagi in marile lanturi de hypermarketuri. E trist sa ma gandesc ca poate copiii mei nu vor gusta in veci din asa ceva.

  5. Pingback: Think outside the box | dudau.ro

  6. Si pentru a le arata desteptilor din birourile Friesland Romania ca imi pasa, am hotarat: cel putin o luna fara Campina, Napolact si Milli.

  7. Pingback: Dispariţia produselor tradiţionale: azi despre iaurtul din lapte de bivoliţă | Ghid electrocasnice

Leave A Reply