NASA confirmă: avioanele comerciale pot zbura în siguranţă cu biocombustibili

0

Testele recente de zbor realizate de către NASA au confirmat că este sigur pentru avioanele de linie, comerciale, să folosească combustibili alternativi sau amestecuri de combustibili alternativi pentru a zbura. Totodată, arată aceste teste, în anumite condiţii, un mix de biocombustibili produce cu 30% mai puţine emisii decât combustibilul clasic folosit pentru avioane.

NASA a testat un aparat de zbor DC-8 care funcţiona pe un amestec de combustibil cu 50% ulei de camelină. Oamenii de ştiinţă de la Centrul de Cercetare Langley din Virginia, SUA, au remarcat că nu există diferenţe notabile între performanţele motoarelor de avion atinse prin funcţionarea cu acest amestec de combustibil şi cele obţinute cu combustibil clasic. Mai mult decât atât, emisiile de gaze în cazul amestecului de biocombustibili erau mai reduse decât în cazul funcţionării pe combustibili clasici.

„Dacă ne referim la aceşti biocombustibili în sensul în care ei să fie acceptabili pentru folosinţa de către avioane de linie, atunci, da, sunt mai mult decât acceptabili. Dar încă mai analizăm informaţiile obţinute”, a declarat Bruce Anderson, cercetător în cadrul centrului menţionat. Uleiul de camelină se poate dovedi un bun biocombustibil, dar, mai spun cercetătorii, nu este ieftin de produs: în prezent, un galon costă 18 dolari, în vreme ce combustibilul clasic pentru avioane costă 4 dolari pe galon. Testările privind opţiuni de biocombustibili vor continua, a anunţat NASA.

Sursa: Yale Environment

Foto: Forums.ebuyer.com


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger