Agenţia Spaţială Nord-Americană a anunţat ieri că a descoperit 715 planete, dintre care 95% sunt mai mici decât Neptun, a cărui dimensiune este de patru ori mai mare decât a Pământului. Aceasta este una dintre cele mai importante descoperiri recente în ceea ce priveşte numărul exoplanetelor – planete aflate în afara sistemului nostru solar – de dimensiuni mici, comparabile cu Pământul.
Prima exoplanetă a fost descoperită în urmă cu circa două decenii, pe când verificarea fiecărei planete nou descoperite se făcea individual, necesitând timp îndelungat. În acest moment, cercetătorii dispun de o tehnică de analiză statistică ce poate fi aplicată mai multor planete o dată.
Echipa de specialişti NASA a analizat, în cazul de faţă, toate stelele cu mai mult de o planetă, acestea fiind descoprite în primii doi ani de activitate a satelitului Kepler (2009-2011), botezat după matematicianul şi astronomul german Johannes Kepler, una din figurile centrale din revoluţia ştiinţifică a secolului al XVII-lea. Satelitul Kepler a observat circa 150.000 de stele, din care a identificat câteva mii în jurul cărora orbitează planete, pentru ca, în cele din urmă, numărul stelelor cu planete multiple să fie reduse la mai puţin de o mie. Dintre acestea, aplicând aşa-numita verificare prin multiplicitate, bazată pe logica probabilităţii, cercetătorii au verificat un număr de 715 noi planete.
“Acum patru ani, Kepler a raportat primele sute, apoi mii de planete-candidat — însă acelea erau simple lumi posibile,” arată unul dintre coordonatorii cercetării. “Acum am dezvoltat un proces prin care putem verifica la un loc mai multe planete-candidat, prin care am scos acum la iveală un număr neaşteptat de mare de lumi noi,” arată Jack Lissauer.
Descoperirea acestor planete este importantă, atâta vreme cât permite studierea configuraţiei sistemelor planetare din afara sistemului nostru solar, oferind noi indicii despre formarea stelelor. Patru dintre cele 715 planete sunt de 2,5 ori mai mari decât Pământul şi orbitează în “zona locuibilă” a soarelui lor, adică la o anumită distanţa faţă de stea, unde temperatura de la suprafaţa planetei ar putea crea condiţiile propice existenţei apei în stare lichidă. Una dintre aceste noi planete din “zone locuibile”, numită Kepler-296f, oribitează în jurul unei stele estimate la jumătate din dimensiunea soarelui nostru, cu o luminozitate de 5% din luminozitatea soarelui din sistemul nostru. Cercetătorii nu ştiu încă dacă această planetă este gazoasă, învăluită într-un strat de hidrogen şi heliu sau dacă este înconjurată de un ocean foarte adânc.
Odată cu această descoperire, numărul confirmat al planetelor identificate în afara sistemului nostru solar ajunge la aproape 1.700. Kepler este primul satelit NASA trimis în spaţiu, pentru a identifica potenţiale planete locuibile, de dimensiuni apropiate Pământului.
Sursa: Space Industry News
Puteţi citi şi: