Muzeul Vivant din Agapia, o ușă deschisă spre viața de zi cu zi a “extraterestrelor” de la mănăstire

0

Județul Neamț este poate cea mai spirituală regiune din România și unul dintre cele mai speciale locuri din Europa în ceea ce privește relația omului cu sferele cele mai sfinte. Peste 50 de mănăstiri și schituri se află în Ținutul Zimbrului, printre care cele mai mari două mănăstiri de maici din Europa: Agapia și Văratec. Cu amintirea excursiilor din timpul școlii la mănăstirile din nordul Moldovei în gând, am revizitat câteva schituri și mănăstiri din Neamț să găsim veriga dintre spiritualitate și natură. Pentru că și dacă nu îl cauți pe Dumnezeu, găsești ceva foarte prețios în Neamț, o liniște care i-a atras și pe cei mai sfinți dintre noi. Satul Agapia este o localitate exclusiv monahală unde locuiesc peste 300 de călugărițe. O plimbare prin satul maicilor te trimite automat pe un norișor de pace și armonie de pe care ai coborî doar cât să vizitezi Muzeul Vivant din Agapia. Muzeul este una dintre cele peste 200 de case din Agapia deschisă pentru vizitare publicului larg. Maica Maria, bibliotecara mănăstirii Agapia, ne-a povestit cum a apărut ideea Muzeului Vivant și de ce îl caută cei mai mulți oameni pe Dumnezeu în Ținutul Zimbrului.

M

aica Maria are un zâmbet de la o ureche la alta și mersul energic ca și vorba. Ne întâmpină în grădina plină de flori a bisericii Agapia și ne plimbă prin sat până la Muzeul Vivant. Pe drum se întristează de camioanele cu lemne care ies din pădure și pleacă spre Târgu Neamț chiar prin fața bisericii. Muzeul e închis în perioada de iarnă și se deschide doar cu o solicitare în avans pentru că turiști nu prea sunt și așa mai fac și ele economie la lemne. Muzeul Vivant este, de fapt, una din cele peste 200 de case din satul monahal Agapia, unic în Europa. Maica Stareță a decis să deschisă casa pentru publicul larg pentru a satisface curiozitatea turiștilor care vin în număr mare la Agapia și care mereu întreabă cum arată o zi din viața unei maici. Este exact ce pot afla la muzeu unde găsești ba o călugăriță care brodează, ba țese, ba se roagă. Pentru că asta înseamnă viața de mănăstire, muncă și rugăciune.

R0014721

“Oamenii venind aici intră în această atmosferă și înțeleg cât de cât ce înseamnă viața de mănăstire, eu zic că este un lucru bun pentru că oamenii din afara mănăstirii au și ei întrebările lor, vor să vadă și altceva decât ce văd în marile orașe, ce văd zi de zi, simt nevoia de altceva, și sufletul cere, chiar dacă nu conștient. El își cere dreptul lui, dar tu nu îți dai seama. Nu știu ce așteptări au cei care vin aici, dar îi vezi că intră într-un anumit fel și ies cu total altfel, transformați pur și simplu”, spune Maica Maria.

Oamenii intră în muzeu și devin curioși. Se leagă un dialog cu maicile, iar prima întrebare pe care o pun este “de ce ați intrat la mănăstire?”. Iar a doua e, indevitabil, “dintr-o decepție?”. “Oamenii cred că vii aici ca la o retragere, că fugi de ceva, ai avut ceva nerezolvare, fugi de o anumită situație. Dar nu se poate. Nu se poate veni la mănăstire dintr-un eșec în viața din lume, pentru că viața aceasta este pentru totdeauna, până la moarte, nu e o vacanță, nu e pentru o perioadă. Tu îți asumi o mare responsabilitate. Ieși din lume, a murit această lume pentru tine, se deschide o cu totul altă perspectivă”, spune Maica Maria.

R0014750Maica Maria a intrat la Agapia în urmă cu vreo 20 de ani. Era o fată ca toate fetele, “cu fustița pe genunchi, cu părul aranjat”. Locuia la Iași cu familia și venea în vacanțe la mănăstirile din nordul Moldovei, dar nu se gândea deloc la o viață monahală. “O soră de-a mea a dat admitere la Teologie. La un moment dat a trebuit să merg să-i duc un pachețel și o căutam acolo unde făceau ele practică la biserică. Am nimerit când aveau vicernia. Când am văzut atâția tineri, atâtea băieți și fete că nu încăpeau în biserică, așa mult m-a impresionat că am început să plâng. Așa mult mi-a intrat în suflet și am început să merg și eu la vicerniile lor”, își amintește Maica Maria.

Ț

inutul Zimbrului atrage mulți călugări și maici care îl caută pe Dumnezeu. Ce îi aduce aici? Natura le oferă liniștea pe care o caută. Pădurile Neamțului sunt pline de pustnici care s-au retras din lume pentru a se găsi pe ei. “Dintotdeauna pădurile astea au fost umblate de călugări. Maicile din Agapia mergeau foarte des la Sihla la un mare duhovnic al nostru și la Sihăstria pentru părintele Cleopa. Sfânta Teodora de la Sihla de exemplu este foarte cunoscută, dar sunt foarte mulți necunoscuți pe care noi îi știm din memoria din tradiție. Cum este atunci când tu știi că prin locurile astea, pe poteca asta, prin copacii ăștia, pe valea aceea, pe stânca aia, au umblat Sfânta Teodora, Cuviosul Ioan, Cuviosul Serghe, Rafael, Artenie. Simțim în noi o legătură cu cei care au fost înaintea noastră. Ne dau tărie. De obicei, eu sunt foarte deschisă și nu văd ce să ascund. Viața asta nu e așa simplă. La prima vedere, sigur că este frumos, ne place. Nouă ne place foarte mult, cea mai frumoasă ținută este cea în negru. Cea mai frumoasă, cea mai scumpă. Pentru asta am tânjit foarte mult, am dorit-o și foarte greu am câștigat-o. E foarte greu să treci pragul, să te acomodezi, să ieși dintr-o lume apoi să intri în alta. Mai dă vrăjmașul gânduri din alea, uite acolo aveam nu știu ce, acuma nu avem etc. Dar cu ajutorul celor de dinainte simți că depășești, nici nu realizezi când ai depășit deja faza respectivă”, spune Maica Maria.

R0014993 R0014718

Munca la muzeu și interacțiunile cu turiștii îi creează o nevoie mare de liniște. “Dacă vorbesc cu atâția oameni vă dați seama că în capul meu este un talmeș balmeș. Nu mă pot aduna să mă duc seara la biserică, să mă pot liniști. Stresul își face loc și la noi. Atunci fug în pădure. După amiaza după ce termin ascultarea, frumușel, mă duc în pădure. Nu mai văd pe nimeni, mă liniștesc, merg câteva sute de metri, găsesc o poieniță liniștită, mă așez pe un trunchi de copac, nu mai gândesc la nimic, mă liniștesc în inimă și încep să mă rog, îmi contabilizez ziua, păcatele, gândurile, lucrurile care au trecut cu bine”. Traseul preferat al Maicii Maria este până la Sihăstria, câțiva kilometri pe care îi face într-o oră.  O potecă pe care a prins-o și noaptea, dar o face cu drag pentru că natura îi dă înapoi pacea de care are nevoie.

Mănăstirea e ca și armata, într-un fel. Multă ordine și disciplină. Fiecare maică știe ce are de făcut, știe unde e locul ei, la brodat, la brutărie, la cusut, la bucătărie etc. “De exemplu, zilele trecute ne-au prins la depănoșat. Au adus porumb rămas pe câmp, au tăiat porumbul, au scos știuleții și i-au trimis acasă cu tractorul. Grămezi imense. Ne-a chemat maica stareță, la ora 9 după biserică, toată lumea la știuleți. Nu pot să vă spun ce bucurie simți că sunt frații împreună. Fiecare: eu fac cutare, tu cutare, ne rugăm, cu zâmbetul pe buze, vă spun sincer, nu știi când s-a topit grămada aceea. La ora 11 era gata”, spune Maica Maria.

Îi cerem voie să-i facem o poză, să-i surprindem conturul măcar, dacă nu avem permisiunea de a-i fotografia chipul. Acceptă cu bucurie și își dă jos geaca matlasată de iarnă. “Maica nu ne dă voie cu din astea, trebuie să umblăm cu flanele de-ale noastre, dar gecile astea sunt foarte practice, o pun rapid, îmi pun gluga în cap și gata”, spune zâmbind.

R0014732

C

um se vede lumea de azi de la mănăstire? O masă de oameni debusolați care caută ceva, unii știu ce caută, alții sunt bezmetici complet. “Pentru toate categoriile e foarte foarte bine ca în toate mănăstirile să se petreacă ce se petrece aici. O chilie, un loc al mănăstirii să fie deschis ca oamenii să intre să vadă altceva, să audă și altceva, să aibă un prilej pentru a mai discuta cu un extraterestru ca mine. Eu mă pun în locul dumneavoastră. Mă mai duc la București în calitate de bibliotecară, mai ajung la Biblioteca Academiei, colaborez cu oamenii de acolo, fac cercetare cu ei, mă mai duc n-am de ales. Când văd blocurile alea imense cu pereți din sticlă și când văd numai birouri, să stai prizonier acolo de dimineața până seara în fața computerului, îngozitor mi se pare. Oamenii ăștia, tinerii ăștia pur și simplu nu mai au viața lor.”

R0014717

Ne-am întors împreună în Târgu Neamț și am lăsat-o pe Maica Maria la intrare în oraș, la Lidl de unde avea de cumpărat lămâi pentru o maică mai în vârstă, bolnavă de ficat.

Mai multe informații de călătorie despre destinația Ținutul Zimbrului găsiți aici.
Informații despre alte destinații pentru ecoturism din România găsiți aici.

Fotografii de Mădălin Nicolaescu


Descoperă Eco-Romania este o inițiativă a Asociației de Ecoturism din România de dezvoltare și promovare a ecoturismului.
Fundația Friends For Friends și Think Outside the Box în parteneriat cu Asociația de Ecoturism din România prezintă proiectul editorial #descoperaecoRomania, din cadrul programului Policlinica de Marketing si Comunicare pentru ONG-uri (un proiect marca FFFF finanțat de Romanian American Foundation).
Identitate vizuală de Tudor Prodan.

Leave A Reply